Să trăiţi, dom’ primar

După nebunia creată de întâmplarea din dec. 89, au răsărit pe scena politică a ţării o grămadă de partide preistorice şi istorice, dar niciunul modern, demn de sfârşit de secol XX. A apărut ce-i drept, acum, la început de secol XXI, unul care-şi zice USR, o uniune de tineri rebeli, de bani gata, care habar n-au de politică ci doar cum se pot cheltui o grămadă de bani multinaţionali, dar fără a avea ceva în comun cu sărăcia din această ţară balcanică din cap până-n picioare. Am amintit la început de apariţia unor partide de tot felul şi dacă tot au apărut, ţara trebuia condusă altfel decât înainte de întâmplarea din dec. 89, iar faptul că a fost doar o întâmplare, demonstrează că niciun partid apărut pe scena politică a ţării n-a avut habar ce-i de făcut cu această ţară rămasă şi azi la răscruce de vânturi. Clasa politică creată a uitat, printre altele, că „veşnicia s-a născut la ţară”, lăsând mediul rural pradă uitării. Au dispărut CAP-urile, unităţile agricole de stat, avându-se însă grijă deosebită de retrocedarea terenurilor agricole şi silvice făcând să renască simţul de proprietate al ţăranului asupra pământului care a reîmpărţit oamenii din mediul rural în săraci şi moşieri.

          Pentru ca să se introducă o ordine şi aici, a început lupta politică pentru alegerea organelor de conducere locale. Câte partide atâţia candidaţi de primar, pe vrmeuri, primar la ţară era ales dintre cei mai buni gospodari, însă treaba s-a schimbat odată cu schimbarea clasei poltice. Au candidat şi aleşi profesori, care şi-au abandonat clasa de elevi pentru cea politică, pentru o funcţie efemeră, ca primar în sat, măcar că dascălii pe vremuri erau primii oameni în sat. Au candidat şi aleşi preoţi, care de-a lungul istoriei „cu crucea-n frunte” au luptat pentru libertatea neamului, acum, ivindu-se prilejul de-a fi primar, că doar cine să îndrăznească să nu-i aleagă. Crezul l-au abandonat pentru jurământul strâmb al politicienilor, dar şi harul, care este un dar dat de Dumnezeu şi care le îngăduie semenilor să ia parte la viaţa Lui cât timp trăiesc, dar şi după moarte, ţăranii gospodari dispărând de pe drumul plin cu opinii ale politicii nou născute, aceştia rămânând doar maşina de vot a domnilor.

          Normal ar fi fost ca ordinea postrevoluţionară să înceapă cu o reorganizare administrativ-teritorială a localităţilor, dar politicienii, pentru liniştea lor, au lăsat lucrurile în coadă de peşte. Aşa se face că sute de comune cu nici o mie de locuitori să-şi aleagă primar, viceprimar, secretar, Consiliu Local şi o grămadă de alţi funcţionari fără să se aibă în vedere impactul bugetar catastrofal a acestei situaţii anacronice care astăzi tinde să facă implozie. Un aparat executiv supradimensionat, fărăr resurse financiare, care să reduc la taxe şi impozite locale de la o populaţie îmbătrânită, lipsită total de obiective economice care să susţină comunitatea locală în dezvoltarea ei. Majoritatea veniturilor nu ajung nici măcar să se plătească funcţionarii primăriei, darămite să se realizeze şi alte obiective necesare dezvoltării aşezărilor rurale.

          Având în vedere această situaţie deosebită cu care se confruntă comunităţile rurale, se impune degrabă luarea măsurii de reîmpărţire administrativ-teritorială care ar duce la însănătoşirea vieţii economice şi sociale a ţării. Clasa politică trebuie să dea dovadă de curaj promovând cu prioritate această măsură dură, dar absolut necesară.

Comentarii

03/07/17 14:24
Vizitator

Regionalizarea este singura solutie si aceasta trebuie sa fie operatiunea care sa aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regionala. Dupa regionalizare, descentralizare trebuia realizata prin trecerea unor prerogative de la nivel central la regiune, care trebuie sa dobandeasca autonomie regionala. Aceasta este prima conditie necesara dar nu suficienta, deoarece regionalizarea cu mentinerea judetelor nu rezolva nimic, dimpotriva adauga un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrala si locala. Ar fi numai un mod de satisfacere a clientelei politice . Cu alte cuvinte pe langa baronii de la nivelul judetelor ar mai aparea si superbaronii regionali. Reusita procesului de reforma administrativa presupune infiintarea regunilor concomitent cu desfintarea judetelor si trecerea unor prerogative de importanta zonala, ale acestora la regiune, si a celorlalte atributii judetene care au importanta locala, la primarii, unde cu adevarat sunt mai aproape de cetatean. Astfel, orasele si comunele mari vor putea primi mai multe atributii in timp ce comunele mici vor ramane cu functiile actuale. Aceasta ar conduce in scurt timp la asocierea comunelor si realizarea unor nuclee in jurul comunelor mari care sa dispuna de potential propriu pentru sustinerea functiilor administrative din primarie. Ceea ce se face acum este o actiune prin care se incearca sa “descentralizeze” un sistem mentinand tarele sale precum risipa, coruptia enedmica, incompetenta care si pana acum s-au manifestat copios la nivelul administratiei publice .
De aceea, ar trebui ca macar acum in pragul Centenarului Marii Uniri din 1918, Romania sa treaca la regionalizarea tarii, care dupa 50 de ani de la actuala impartire administrativ teritoriala pe judete, nu mai corespunde standardelor europene de dezvoltare. Regionalizarea prevede ca fiecare regiune sa dispuna de urmatoarele facilitati: nivel regional: (1). Cel putin o mare universitate de nivel european; (2).Un mare spital regional (cu medicina de inalta performanta); (3).Sistem de urgenta regional, cu pompieri, ambulanta si politie; (4).Infrastructura rutiera si feroviera modernizata; (5).Un aeroport international minim ; (6).Un centru sportiv polivalent de nivel international
in fiecare regiune (stadion si sala polivalenta); (7).Un centru de afaceri regional
(8).Un centru cultural de nivel european.
Unele tari, precum Polonia au trecut mult mai repede la regionalizare iar rezultatele benefice nu au intarziat sa apara. Inainte de regionalizarea din 1999, Polonia cuprindea 49 de regiuni administrative de marime mijlocie si 2800 de comune, avand o impartire administrativ-teritoriala aproximativ asemanatoare cu cea a Romaniei, care are si in prezent 41 de judete si 2700 de comune. Dupa 1999, cand a fost implementat proiectul de reorganizare administrativ-teritoriala pe trei niveluri, Polonia are in prezent 16 voievodate, corespunzatoare celor 16 regiuni de dezvoltare, 379 de districte, corespondentele judetelor si 2478 de comune, care functioneaza pe principiile descentralizarii si autoguvernarii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5