Să trăiţi, dom’ primar

După nebunia creată de întâmplarea din dec. 89, au răsărit pe scena politică a ţării o grămadă de partide preistorice şi istorice, dar niciunul modern, demn de sfârşit de secol XX. A apărut ce-i drept, acum, la început de secol XXI, unul care-şi zice USR, o uniune de tineri rebeli, de bani gata, care habar n-au de politică ci doar cum se pot cheltui o grămadă de bani multinaţionali, dar fără a avea ceva în comun cu sărăcia din această ţară balcanică din cap până-n picioare. Am amintit la început de apariţia unor partide de tot felul şi dacă tot au apărut, ţara trebuia condusă altfel decât înainte de întâmplarea din dec. 89, iar faptul că a fost doar o întâmplare, demonstrează că niciun partid apărut pe scena politică a ţării n-a avut habar ce-i de făcut cu această ţară rămasă şi azi la răscruce de vânturi. Clasa politică creată a uitat, printre altele, că „veşnicia s-a născut la ţară”, lăsând mediul rural pradă uitării. Au dispărut CAP-urile, unităţile agricole de stat, avându-se însă grijă deosebită de retrocedarea terenurilor agricole şi silvice făcând să renască simţul de proprietate al ţăranului asupra pământului care a reîmpărţit oamenii din mediul rural în săraci şi moşieri.

          Pentru ca să se introducă o ordine şi aici, a început lupta politică pentru alegerea organelor de conducere locale. Câte partide atâţia candidaţi de primar, pe vrmeuri, primar la ţară era ales dintre cei mai buni gospodari, însă treaba s-a schimbat odată cu schimbarea clasei poltice. Au candidat şi aleşi profesori, care şi-au abandonat clasa de elevi pentru cea politică, pentru o funcţie efemeră, ca primar în sat, măcar că dascălii pe vremuri erau primii oameni în sat. Au candidat şi aleşi preoţi, care de-a lungul istoriei „cu crucea-n frunte” au luptat pentru libertatea neamului, acum, ivindu-se prilejul de-a fi primar, că doar cine să îndrăznească să nu-i aleagă. Crezul l-au abandonat pentru jurământul strâmb al politicienilor, dar şi harul, care este un dar dat de Dumnezeu şi care le îngăduie semenilor să ia parte la viaţa Lui cât timp trăiesc, dar şi după moarte, ţăranii gospodari dispărând de pe drumul plin cu opinii ale politicii nou născute, aceştia rămânând doar maşina de vot a domnilor.

          Normal ar fi fost ca ordinea postrevoluţionară să înceapă cu o reorganizare administrativ-teritorială a localităţilor, dar politicienii, pentru liniştea lor, au lăsat lucrurile în coadă de peşte. Aşa se face că sute de comune cu nici o mie de locuitori să-şi aleagă primar, viceprimar, secretar, Consiliu Local şi o grămadă de alţi funcţionari fără să se aibă în vedere impactul bugetar catastrofal a acestei situaţii anacronice care astăzi tinde să facă implozie. Un aparat executiv supradimensionat, fărăr resurse financiare, care să reduc la taxe şi impozite locale de la o populaţie îmbătrânită, lipsită total de obiective economice care să susţină comunitatea locală în dezvoltarea ei. Majoritatea veniturilor nu ajung nici măcar să se plătească funcţionarii primăriei, darămite să se realizeze şi alte obiective necesare dezvoltării aşezărilor rurale.

          Având în vedere această situaţie deosebită cu care se confruntă comunităţile rurale, se impune degrabă luarea măsurii de reîmpărţire administrativ-teritorială care ar duce la însănătoşirea vieţii economice şi sociale a ţării. Clasa politică trebuie să dea dovadă de curaj promovând cu prioritate această măsură dură, dar absolut necesară.