Salubrizarea municipiului, concesionată pentru următorii opt ani

Consiliul Local Bistriţa a aprobat Proiectul de hotărâre privind reglementarea activităţii de măturat, spălat, stropirea şi întreţinerea căilor publice; activitatea de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora unităţilor de ecarisaj, precum şi a activităţii de colectare, transport şi neutralizare a deşeurilor animaliere provenite din gospodăriile populaţiei. Proiectul a fost dezbătut în regim de urgenţă, în contextul în care contractul privind activităţile de salubrizare din municipiul Bistriţa este valabil până la data la care operatorul unic stabilit de către Consiliul Judeţean va începe prestarea efectivă a activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale, adică în maximum două luni. De altfel, în cadrul dezbaterilor, primarul municipiului, Ovidiu Creţu, a menţionat că în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local, Bistriţa riscă să rămână „fără contract de salubritate”. „Nu mai avem timp, putem rămâne cu oraşul necurăţat”, a atras atenţia edilul bistriţean. În cadrul dezbaterilor au fost făcute mai multe propuneri în ceea ce priveşte activitatea de stropire a drumurilor publice, scăderea redevenţei la 3%, impunerea unor standarde tehnice pentru firmele care vor participa la licitaţie, doar primele două având câştig de cauză.
Proiectul de hotărâre adoptat include studiu de oportunitate privind delegarea prin concesiune a gestiunii acestor activităţi, Regulamentul activităţilor menţionate, Caietele de sarcini pe activităţi ale serviciului public de salubrizare şi Contractul-cadru.
În prezent, activităţile de salubrizare din municipiul Bistriţa sunt efectuate de societatea SC Urbana SA Bistriţa, în baza unui contract parafat în 2005, care a fost prelungit prin acte adiţionale de mai multe ori.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5