ŞANTIER LITERAR: David Dorian: POEME

DIMINEȚI

 

Dimineaţa grâului copt legănat ici şi colo

la marginile priveliştii măsurând singurătatea

singurătăţii. Întâmplarea face s-o întâlneşti

în tramvaiul pustiu,

acadea suptă, rochie șifonată, păstrând lumina ochilor

de odinioară, părerea contrariată

că umăr lângă umăr călătoriți

la capătul nopţii / au bout de la nuit -

dacă facem caz de Céline;

de faptul că Magda, cea cu picioare de cretă,

extrăgea din mâneca uniformei vechi onaniști

atacați de oftică și acnee,

graseind cu limbuța cuvintele lui Bardamu.

Dimineața păpușoiului decojit, cu blândețe,

mâinile reci ce-și fac zâmbind harakiri; zarea albastră,

mânjită cu puțină speranță.

                                     

 

 

 

EMOȚIA FRIGULUI

 

Verdele curgea liniştit în spatele casei.

O linişte de bronz aurea seara.

Diminețile răsăreau scămoșate, nopțile

tremurau inutile.  

(Ca șarpele, vara se stinse de pietre).

Pielea ta de culoarea castanelor coapte

colora tristeţi colosale.

Valurile măturau plajele goale.

Respiram aerul cel mai absent; dezbrăcam

visul până la piele. Și îți șopteam:

fii nerușinarea prinţesei!

Eram cavalerul ce-ţi cântă adierea sălbatică.

Părul îngândurat. Dispariția subacvatică.

Dacă lipseai din odăița ta prăfuită,

îți sărutam pantofiorii de cenuşotkă,

îi miroseam cu evlavie; inspiram

mireasma lor castă. 

                           *

Îți scriu, plouă nevăzut, libelule

baleiază priveliştea; cântă darabana pe acoperişuri.

Amintirile pândesc din ochi de reptilă.

Anotimpul respiră dulceață și pustiire.

De ziduri îmi şterg tristețile vagaboande,

îmi scutur buzunarele de firimituri.

Răsar dimineţile nimănui, mersul împleticit

pe funia vieții; la capăt, oho!

soarele nevăzut, ce încă surâde. 

 

 

EFIGIE

 

O țigancă tânără face baloane de gumă.

Le sparge de cerul gurii. Cerul are culoarea zmeurii.

Fața ei se lungește ca o seară de vară când pe nisipuri

asculți risipirea; nu doar a mării. Și zici: la fel s-au risipit

în mărunțișuri zilele tale. Ce noapte adâncă, abis, când

valurile rătăcesc pe urma altor valuri.

Amintirile se fac șerpi. Vin să-și înghită cozile.

Lenea ta are voluptăți carnivore.

Ești amforă cu subțiori grele.

 

PE BICICLETĂ

 

Mândră și băiețoasă, zeiță de cartier pedalai

nărăvașul pegas, îmbujorată când șaua îți despica

frumosul șezut. Sălbatică nostalgie a verilor

de demult... Străzile se goleau la amiază,

liniștea țiuia. O pace adâncă dospea

trotuarele; timpul se plictisea, 

nu respira, nu mai avea puls...

Pe vremea aceea ascundeam la piept,

un obiect prețios: cămășuța lui nesus.

Pe ambalaj deslușeam cu dificultate 

un fluture rușinos. Îmi imaginam

nopțile albe, râuri de lavă izbind

malurile, vegetația deasă încolăcind

suple cariatide. Privirile mi se aprindeau

de șoldul femeilor.

Părul lor, un vârtej de aramă.

 

SEXAGENARUL ȘI TÂNĂRA

 

Păcatele bătrâneţii ca o holdă coaptă,

în care secerătorii vor intra cântând

recviemul pentru oboi, clarinet și flaşnetă.

Livezi cu crengile aplecate de fructe putrezite la soare,

otrăvite de resemnarea viermilor drăgălaşi; mătăsoşi.

O dimineaţă veche zăbovind în biserici, ocolind

strane întunecate, sfiindu-se de trestia trupului tău,

în anotimpul când se rumenesc brumele.

Mersul pe bâjbâite prin lanuri de amintiri;

ceaţa atotputernică

prin care înoţi ca şi când ai înainta îndărăt

prin baloturi de vată. Ai smulge cu mână înmănușată

bucățele de cer. Le-ai risipi ca arșicele.

                          *    

Ca şi cum la mijloc ar fi fost să te naşti

din nimic. Să fii întâmplare. Dar ea a zămislit cerurile

şi un  pământ străveziu. Întrucât ea era spiriduşul...

(Duhul pescăruşului plutea peste ape.) Era

piept de porumbiţă în care el

şi-a înfundat nasul prodigios, între penele calde.

Şi-a netezit cutele întrebându-se:

ce mai rost, dacă şi iarba nu crește la fel.

Un vultur pleşuv şade pe stârv, nu-şi mai ia zborul. 

Şi tu, băieţoasă trecând, culegi polenul verii pe tălpi,

învârți coapse mai netede ca luminile ochilor.

Ai genunchi ce respiră primejdii. Te strecori

prin nelinişti de viespe.

 

 

NOSTALGII

 

Verile de altădată se joacă de-a v-ați ascunselea;

copiii târâie încălțări scâlciate, teniși decolorați. Duc pe căpățâni

chipie școlare, poartă vestoane scămoșate, cămăși de culoarea

cerului. În dungi.

Fetele fâțâie ciorăpei albi, sarafane albastre. Țâțuci. 

Verile de atunci. Ziduri introvertite.

Mirosul pâinii dobândite cu porția. Înalte diminețile

celor mulți. Cu tătuci.

Opriți dracului măgăoaia! Liber la ruginit!

 

DRAGOSTEA TA

 

Dragostea ta e floarea nimănui înflorind

sub brumele toamnei între lespezi

pe care alunecă paşii.

Băieţoaselor risipind tristeţea oraşului.

Dragostea ta e fructul zemos

ce-mi umple cerul gurii de arome. Secrete.

Imensitatea nopţii; soarele

rostogolește mingi din trecut.

Dragostea ta e somn chinuit

în pânzele scorțoase ale uitării.

 

  

TABLOU

 

Femeie cu haită de câini - aşa

voi numi tabloul vivant construit

din clișeele străzii; clipa când

ea apare integră şi clară

în cadrul privirii,

însoţită de câini duşi în lesă;

la ora imposibilă a amiezii,

trăgând trotuarele, limbile lor

grele și roșii atârnă pe oglinda plictisului.

Tandră convieţuire, simbioză om-animal

în călduri, animal-om în ceaţă;

scenă de vânătoare, dramă cehoviană

în care aleargă bezmetici

după scame de fericire.

 

THE LONG HOT SUMMER

 

Urmele verii adânci cer îndurare

neştiutului din tine. O scenă

studiată (pro)fund... Când zgomotele

se fac biluţe zornăitoare şi curg

în peisaj luând-o la vale,

prin iarba moale, prin vântulețul sirocco.

În amintirea ta mă întind

în iarba aspră. În trupul strâmt.

În cămășuța de forță.

 

FRACTAL I

 

Dimineață îmbătrânită pe ferestrele marketului. Chipul blurat,

pixelii speriați de strălucirea nimicului. Înăuntru...

Ne-au amețit cu sclipici, ne-au luat banii.

Afară... Un anotimp de care se bucură cerșetorii. Drogații.

Alte asemenea categorii. Largi…

Unde atârnă țurțurii liniștii, acolo pasc lănțișoare. De mângâieri.

Freamătă nările, aerul se-nfioară la deschiderea sarcofagului.

În zori, călătorind pe ape, am cunoscut mirosul tău. De tămâie.

În dimineața geroasă, intrarea în labirint.

Și pentru ultima oară. De fiecare dată, pentru ultima oară.

Dragostea ta.

Un pescăruș ademenit de o baltă.

Singur, în dimineața neverosimilă. De Crăciun.

Lumina iernii se împrăștie pe așternuturile ninse. Gri.

Fericirea amară a dimineților dezbrăcate,

când pruni fără rod își pregătesc ascensiunea. La cer.

Cum te-ai grăbi să aștepți întâia zăpadă încărunțind iarba.

Și soarele cucerind văile, milimetru cu milimetru.

Nimic altceva, decât un sentiment proaspăt.

Va trece, va ajunge o pată. Murdară.

Îmi întind pielea ta peste mine. Dormi cu îngerul

în rochie de mireasă. Lângă pat. Lumina agonizează pe fundul

paharului…

Și îndrăzneala porumbeilor să-ți ciugulească linia vieții.

Din palmă.

Pe ferestre. Dincolo de singurătate. Arde singurătatea.

Te ascunzi de moarte în vechiul trup. Ai părul aspru. Ca algele.

Ai desenat drumuri  cu degetul. Pe fereastră.

Vise premeditate. Îți  întorc faţa. Aceleași ferestre.

Se sparg.

La maluri, pescarii adună sinucigașii de peste zi.

Ofeliile încâlcite în PET-uri.

Tristețea unui saxofon te umple de viață. De moarte.

Pe o stradă, vrăjeală deasă. Ninsori.

Dormi ca-ntr-o apă în care visele sunt peștișori. De aur.

Chip minunat, hârtie îngălbenită. Întuneric la indigo.

În brațele tale e un fâlfâit de plecare.

Ca și cum. Cineva ți-ar potrivi ștreangul. Trupul s-ar zvârcoli

după un punct de întoarcere. 

Șerpi luminoși pe ecranul minții. Sfârșitul filmulețului. Mut.

Și noaptea. Totală. Cerul împrăștiat.

Pe inimă, urme. Tăiș delicat. De secure.

Foșnetul mării, voal sfâșiat. De mătase.

Sunt stele decolorate de frig. Dimineața.

Tălpile se lipesc de cer. Gândurile de pădurea sinapselor.

În acel colț uitat, nicio iarbă. Nu crește. În lumina opărită

a dimineții. Cum ai călători într-o căruță. Hodorogită,

peste pietrele unui râu. Încet...

Dimineața se trezesc amintirile. Cete mari de patinatori

pe oglindă. În baie.

 

FRACTAL II

 

Respiram zilele de odinioară. Mă sufoca fericirea parfumului ieftin.

Ieșit ca un duh. Din sticluța în formă de mașinuță, păstrată

în buzunarul lodenului cumpărat de mama. În rate.

Țin minte magazinul de furnituri (la tejgheaua îngustă, între nădușitele ziduri,

o femeie matusalemică; vorbea fluent păsăreasca: Io-po-nu-pu-ști-piu,

io-po-te-pe cre-ped). Avea părul lung, aspru la pipăit (cu privirea),

obrajii atacați de vinișoare albastre. Strada, efluvii de mâncărică gătită

pe Primusuri. Cu denumiri schimbate: Calea Armatei Roșii, fostă Carol I,

răposată a Lemnelor. Magazinul. Stilat. Lume bună, toate categoriile,

se îmbrăca de acolo. De pildă, un costum la două rânduri ( deux pièces),

ajungea la cinci sute de lei.

Şi era primăvară, betoanele fremătau, cofetăriile ofereau prăjiturele. Cafea.

La măsuțe de nichel. Talgere de aramă. Tutungeriile etalau mărci de țigări.

Dispărute... Tutunul brun umplea spații înguste. Amestecând arome, cerneluri.

Liniști răsfoite domol. Degetul umezit. Filă cu filă.

Și noi, imberbi, inspiram zațul aspru. Al dimineții. Luam urma vântului.

Asediam castele. Ne îmbătam. Boram. La umbra fetelor

în floare. Puzderie de fete în floare, aliniate din Piața Maro

până dincolo de măcelăria Cap de  bou.

 

 

FRACTAL III

 

Vara cu  adâncimile ei, în sens metafizic, tridimensional.

Plus a patra dimensiune - timpul. Uneori, te plictisești de atâta vară.

Lumină violentă, soarele arzător îți curge la amiază în creștet;

un gălbenuș de ou spart în moalele capului. Fontanela închisă.

Albușul ca aură însoțind nucleul. Dur. Sau moale... Ehei!,

nechezatul acesta de cal breaz! Vara, când ți-au murit așteptările.

Tristețe groasă, să o tai cu satârul. Odată cu răsăritul unei noi dimineți,

ultima vară. A lui Antim, cum se chema romanul lui Florin Mugur,

citit în studenția de pilitură. Să ocolească. Dovadă că profilul

acela, atât de real, era mai tare decât celălalt. Paranormal. Aplaudacii,

toți comuniștii, așteptau în fabrici și uzine specialiștii. Cum ai uitat

ultimul mohican, una din puținele cărți citite vara,

tolănit cu un picior în copilărie,

cu celălalt în adolescență. Crăcănat astfel. Vrăjit de încetineala

de melc a anotimpului. Prăfos. Din Piața Maro, când luai de martor

lumina filtrată prin salcâmi. Fiolă înverzind singurătatea. Țipătul balenelor.

În abisul oceanelor. Vara polară.

Te văd, frumoasă și pierdută. Sentimentul pierzaniei.

Noțiunea. De femeie ușoară. Căreia lumina rușinoasă a dimineții i se

așază pe genunchi. De ivoriu. Încât silueta detestabilă, adorabilă,

se îndepărtează.

Până la un punct. După care imaginea se răstoarnă. Și crește

într-o prezență virtuală. Fără contur. Fără virtute. Cum lumina dimineții

te-ar... agresa. Ar bâjbâi după scânteia care să dea foc. Zilei. În infuzia

de sineală.

Cu stele care se sting. Pe amintirile de siliciu.

 

 FRACTAL IV

 

Printre scoici, crustacee, alge lepădate. La maluri. Silueta ei de corăbioară.

Cu pânzele coborâte. În beznă.

Trup dezvăluit dintr-o scoică. Mai alb decât varul. Verilor indiene.

Straie din pânza păianjenilor. Așteaptă stângăcia magnifică

a mâinilor. Să sfințească. O veche cenușăreasă. Amintirea, iarbă ghimpată,

flori de hyacint. Presărate. Pe ecranul meningelui. Oase de fosfor

strălucitor în burta de stâncă. A chitului. (Schitului.) Valuri de întuneric,

fierbinți ca pustiul. Câmp despuiat pe fundalul

dispărutului fund. De mare. Ca îndrăzneala porumbelului să exploreze.

Chipul apei. De nepătruns. Să se întoarcă vestind vietăților

de pe arcă. Apocalipsa. 

 

FRACTAL V

 

Un oraș care s-a stins. Pe străzi, țipenie de om. S-au retras în găoace.

Urmăresc coborârea pe Marte. Amartizarea. Când au pus piciorul pe Lună,

eram copil. Vedeam ca un copil, vorbeam ca un copil. Netot.

Când m-am făcut mare, am uitat. Tot... Ca doctorul chefliu și trist

dintr-o piesă de Cehov. De atunci, pe craterele Lunii s-au depus alte straturi.

Alte rahaturi... În Marea Liniștii s-a făcut iarăși liniște.

Bubuitoare. Pe Terra a crescut iarba. Au tuns-o. Prea mare.

Au năpădit furnicile. Au construit. Așezări. S-au rotit galaxiile

în jurul unor găuri. Negre. M-am rotit în jurul sexului. Tău.

Roz. Bombon. Virtute se va scrie.

Pe discul de aur purtat de Voyager

în hăurile nesfârșite. Prin ger. În noaptea de vagin.

Unde înoată fluturi spre soarele spin.

Să-l fecundeze. Am scris această mărturie. Amin! 

 

FRACTAL VI

 

Prin lujer de crin, prin țeava unei trestii. Prin toate țevile.

Alte asemenea chestii. Venim...  La puterea

milionului de candele. Zămislim... Fruct alb. Zaharisit.

În scoica zilei. Orbit. Redus la condiția viermelui.

Țesem mătasea. Înveștmântării. Facem loc.

Degajăm. Degajăm. Calea.

 

 

FRACTAL VII

 

O seară mai străvezie. Ți-ai oprit respirația. Minute. Milenii.

O veșnicie. Ferestrele deschise spre grădina. Deliciilor.

Și iazul în care înotătorii te caută. O vară.

O masă de piatră și scaune de lemn. Câinesc.

Decorul unei piese din care lipsesc. Singurătăți

de rugină, suflet de bronz. Lustruit. Între noi,

cete de îngeri. Au poposit. Întrețesutele ploi.

Fac semne disperate. Orice clipă ne împinge.

Înapoi. În miezul nimicului. Sunt zile rarisime.

Nu mai sunt. Dragă Bibicule. Nopțile mă trezesc

deseori. Evadez. Din ce fel de moarte?

Când mori.

 

FRACTAL VIII

 

Zilele care vor urma, ca norii de ploaie deasupra unui câmp. Minat.

Puțin. Foarte puțin. Și s-a terminat. Așteptarea ca lemnul lustruit

de pielea crescută. Mângâierea, de acum pergamentul și linia vieții.

Pierdută. Spatele mi-l întorci. De-ale tristeții... Puful mângâierilor răcoroase.

Alveolele vieții. Privire stranie. Pofticioasă. Linia șoldurilor, alunecoasă.

Ins muieratic. Schematic. Mecanica fluidelor. Matematic.

Ecuații diferențiale. Canale. Algebră complexă. Viață. Concavă. Convexă.

 

 

 

FRACTAL IX

 

Ca-ntr-un film alb-negru. Și mut. Colosală ninsoare. A început.

Insistă. Supradoză. Fericire secretă și roză. Aprigă fulguială

pe obrazul aprins. Rușine! Vă fie! Zilele își vor duce zilele îngropate.

La fel. Dar atunci, îți ștergeai obrajii. Nerași. Așteptai sărbătorile.

Ghirlande. Luminițe mucegăite. Pe străzi de vis. Feerie.

Cultură îndoielnică. De masă. Vin rubiniu. De  casă.

Să-ți bei mințile. Cum ar fi să ți le torni în pahar? Să le dai peste cap.

În nopțile cu lună. Pervazul ferestrei. Orele inutile,

zăpada mai ostenită. Mai. Siderată.

Îmi aprind țigara. Nu mai fumez. De douăzeci de ani. Niciodată.

Cerul de sticlă, zarea întinsă. Iradiată. Dimineața mai obosită.

Pe suprafața aspră. Dospită. Să ne iubim. Orbește. Părul pubian.

Strălucește. Înfiorat torn  cafeaua. Răcită. Sparg fiola în dinți.

Dimineață golită. Lumină străvezie. Când se trezesc vulpile dimineții.

Aburii ies doar să vezi. Cerul gurii. Ce pierzi.

 

FRACTAL X

 

Dimineața, ca și când ai scoate mortul din casă. Ai aerisi după.

Ai aiura pe străzi în alaiul mâlului. Te-ai perpeli, pe toate părțile.

Ca peștele în mălaiul încins. Te-ai visat copil, maică-ta îi dădea înainte.

Cu sfaturi. Ca o ploicică. De vară. În casa în care locuise anii din urmă.

Stau astăzi necunoscuți. Iluștri. Cum ar fi să apari. Din seninul

înjunghiat. Au zugrăvit pereții. Au depărtat. Urmele.

Fericirea măruntă. S-a dus... Aerul prin care a respirat, lucrurile

desperecheate, rășina frumos mirositoare. Au expirat...

Să te prezinți la locul faptei. Să te cheme Raskolnikov. Rodion.

Să aiurezi zile la rând în cămăruța cât un sicriu. Tânăr nătâng.

Ai poftit să răstorni lumea. Să-i iei la palme pe unii. Să plângi

pe umerii tuturor. Să cazi în genunchi înaintea Soniei. Marmeladova.

(Sonecika, nu ție mă închin, ci întregii suferințe.)

Să mănânci în amintirea ei pâine. Cu marmeladă.

 

FRACTAL XI

 

Pielea albă ca spuma laptelui. Fiert. Așa mă fierbi. Cu umerii tăi.

Strălucind de o tinerețe năvalnică. Tricoul îți cade înfiorat

pe grumaz. Fusta falnică ți se pliază pe șoldurile prea coapte.

Când se lasă să cadă... La noapte. Te asemui cu o iapă înhămată

la carăle faraonului, draga mea. Părul de culoarea roșului fiert,

amintește de o furtună. În deșert. Grația cu care Venera își acoperă

păsărica. Cea bună. Chipul senin ca o dimineață. Cu lună.

Cu buze de negustor sorb lumina ce-ți iese din piele.

Izvoare de chihlimbar. Penumbră discretă. De bar.

Aromele scalpului le inspir. Cu nări nostime. De tapir.

 

Mi se fâlfâie. Spun livid și mai iau o gură. De vid.

Eterul e tocmai nimicul. Ce adoarme nopțile. Cu Bibicul.

Zori vrăjite se pun pe ferestre. De smoală. Spui povești

de Crăciun. Cuibărită și goală. În poală.

 

FRACTAL XII

 

Îmi țin respirația. Cobor în plămâni. Tuneluri și peșteri.

Caut întâia gură de aer. Cea mai veche gură de aer.

În ultimul fagure. Primele amintiri. Reprezentări în graffiti.

Animale de bestiar. Păsări retezate de aripi. Sângele stins.

Epura întâmplărilor. Peste poate.

*

O iarnă cu soare. Te dezbraci de piele. Arde frumusețea clipei.

Pe altar. Sfârâie  în unghii inima căprioarei. Rărunchii.

Ciupercă unește cer cu pământ. Păduri prin care

respiri încremenire. Sacrificii supreme.

Omături căzute la datorie.

*

Vara era pe sfârșite. Vântul aducea miresme. De ierbar.

Se auzea un cântecel. Trist. Scoici putrezite. Alge în derivă.

Duhoare de iod. Ascuțită. Umbra verii cobora în mare.

Ancoră ruginită.

                                                                                    *

Fluidele se amestecă, brațele se întind. Se dizolvă.

Alte șuvițe. Valuri se șterg. Redesenează linia țărmului. 

S-o lăsăm baltă. Un fel de a renunța. La trecutu-ți mare.

Prin zile de cenușă se ivește câte un soare. Nefericit.

Întâmplări așișderea. Diminețile vaste. Inspirații, expirații.

Până ce pârâie osatura. Pierdută încrederea. Zilele se lărgesc în văi

friguroase. Nopțile propulsate de hulă. Respirația și chipul

nimicului. Pipăitul pe gură. Fără aureola ce ne împiedică

să coborâm. În cer. Ca-ntr-o baltă. Întâmplări petrecute

la ani-lumină. Bibicule. Aici miriapozi se iubesc. Până la moarte.

Dincolo. Dacă și pentru ei s-ar găsi. Viață veșnică. Rai târâtoarelor.

S-o lăsăm baltă. În baltă ne vom scufunda vaporașele.

Îndoite în poală. Doamne, de ce ai făcut genunchi

care să mă primească? Legănată de valurile întâmplării.

Pupa ei de corăbioară.

                                                                                    *

Bătrânul și marea. Când stelele dimineții izbucnesc. În urale.

În apele cerului. Îngeri cu chip de pește. Aprigă urmărire.

O dimineață. Luată în dește. Începe o ultimă. Tânguire.

Minune searbădă. Amintirile ies ca furnicile din mușuroiul minții.

Se împrăștie prin iarba uitării. Nisip. Grămăjoare.

La liziera înserării. Zăpezile. Fumegă.

 

FRACTAL XIV

 

Și ce rămâne din păpădiile primăverii

când intrăm în singurul anotimp?

Cine să-ți vadă dragostea eșuată pe o banchiză?

Inima de pluș din care se scurge nisipul.

Atunci ți-ai lipit obrajii de soarele iernii. Portocaliu.

Patinatori singuratici alunecam pe gheața inimii. Frânte.

Îți aminteai darurile copilăriei. Singurele.

Săculețul cu monogramă. În care îți ascundeai lucrușoarele.

Pictoriță naivă. Și genială. Desenele cu ursuleți,

cu care umpleai toate caietele. Timpul nemilos. La amiază.

Nu puteai să adormi. Și atunci, numai te prefăceai.

Bolile copilăriei. Strălucitoare.

Inventai cuvinte fără înțeles. Vorbeai păsăreasca de care

se speriau șoriceii. Prin cotloanele singurătății.

Pe ferestre cât palma, năvălea viitorul.

Pe picior mare.

 

FRACTAL XV

 

Din lăptoasa închipuire a dimineții. Când lucrurile

par să prindă contur.

Între livezi de pruni nesfârșite. Distileriile cerului.

Alaiuri de nuntă se ridică deasupra orașului.

Mirese își sfâșie voalul în turlele bisericilor. De cartier.

Mirii dau cu capul. De clopote. Duminică,

sfinți miruiți cu noroi își deschid uși în piept.

Prin care vei putea intra. Unde?

 

FRACTAL XIII

 

Buzele tale respiră arar primăvara.

Privirile rugătoare și resemnate.

Mirările ingenue. Refuzurile preademne.

În tine au deraiat trenuri. Iubită abandonată.

Peisaj dezolant. În spatele casei, intrarea.

Treptele năruite. Cioburi de sticlă, covoare de buruieni.

Tufe de soc prin care fluieră vântul primăverii.

Soarele te privește dintr-o oglinjoară spartă.

Finalul happy când ne luăm de mână și dispărem

prin ploaia de confetti. Tragem după noi tinichele. Ridicole.

Pe străzi, miros de conservă. De stridii.

Ca un lan de lavandă ți-e sufletul prin care mă pierd.

Și umilința de a fi cu tine. 

Bem ceaiul de tei,

în lumina de sticlă pisată.

A dimineții.

 

FRACTAL XVI

 

Încetele ape ale tinereții nepăsătoare

curg astăzi cu repeziciune. Borșul stelelor fierbe la fel.

Învârtit cu polonicul de Dumnezeu.

Copilărie, baltă pe care au înflorit nuferii. Somnambuli.

Lung răgaz de visare.

Ape atât de adânci că prin carnea lor de meduză

nu se zărește nimic. Fundul de mare.

Unde se  depun amintirile. Amintirilor.

 

FRACTAL XVII

 

Galioane și caravele în țesătura abisului. Găuri de vierme.

Prin ele să evadăm. Turtiți în armuri. Sub bolți de oțel. Călit.

Împotmoliți în nisipurile mișcătoare. Ale conceptului.

Pe străzile copilăriei, rămase ca hainele. Prea Mici. N-avem putința.

Epava zilelor. Bănuți sclipitori. În ocean. La capătul unui ochean

în lumina focalizată. Prin sângeroase confetti. Ieșim...

Polenul luminii pe ape. Lungi catifele. Înfășurând. Trupul înotătorilor.

Ploi nostalgice ne adună. În adăposturi. Uitate.

Tăceri înverzite se spulberă. Ca masca unui sarcofag.

Profanat. De lumină.

 

FRACTAL XVIII

 

Sânziene pe ape, mătreața pădurilor. Virgine.

Reciclăm amintirile. Cutiuțe de plastic.

În numele tatălui. Și-al fiului. Copiii

se joacă de-a înmormântarea. Părinților.

Visele de acuarelă ale fetițelor. Și florile mirositoare

din gurițele lor. Lanuri de urzici. Moarte.

Lângă trupul femeii care nu te-a iubit. Niciodată.

Vara și-a pierdut strălucirea.

 

FRACTAL XIX

 

Zilele omului pe pământ sunt ca umbra. Zboară iuți. Ca săgețile.

Din arcul vânătorului. Alte asemenea apoftegme.

Acesta e începutul: când înghiți întâia gură. De aer.

Atunci. Plămânii se umplu. De fericire.

Durerea îți sfâșie pieptul. De potârniche.

Spinii văzduhului intră adânc. Pentru totdeauna.

Pneuma e sârma ghimpată. Din tranșeele amintirii.

Aerul patriei. Mireasma câmpiilor. Smogul orașelor...

Aroma veche. Inefabilă. A căminelor.

Aerul de spital. Aseptic. Mirosul de sânge. Sărat.

Gura de oxigen. Pompată. De aparat.

Când copilul rupe tăcerea. Și face primii pași.

Cu mîinile întinse. Spre nevăzute. Primejdii.

Atunci. Tatăl izbucnește într-un plâns. Nervos.

Rușinea e mai puternică.

Decât smiorcăiala nașterii. Imaculate.

(Cum se fac oasele în pântecele femeii? – o întrebare

de maximă perplexitate.)

Iubirea e slăbiciunea inimii. A zis-o. Cutăricul.

Sau, o zice astăzi. Bibicul.

Frumoasă. De neiertat. Ești.

(Înțelepciunea ți-a încrețit chipul. De claun.)

Căci tinerețea și zorile vieții. Sunt călătoare. Ca norii.

Și mucegaiul arde. Cu cea mai frumoasă flacără. Verde.

Iar viața oricui e înaintare. Spre marginile descusute.

Ale istoriei. Eternitatea are mirosul rânced etc., etc.)

Cobor în fântâna nimicului. Adio!

Adio! Din partea Bibicului.