Sărbătoare literară a Ligii Scriitorilor Români la Muzeul Grăniceresc din Năsăud

       La Muzeul Grăniceresc din Năsăud, director veşnic tânărul şi neobositul dr. Lucian Vaida, s-a desfăşurat o sărbătoare literară de suflet, a filialei năsăudene a Ligii Scriitorilor din România, preşedinte Ioan Mititean, care a şi condus lucrările, sub sigla „La Casina”. A fost lume bună, circa 35 de persoane, scriitori, profesori, ingineri, pictori, oameni de cultură. Îmi face plăcere să-i amintesc pe câţiva, Lucreţia şi Ioan Mititean, Rodica şi Mircea Daroşi, Ioan Bindea, acesta mi-a oferit un set de cărţi, „La Nuntă-n Sat, Comoara din Deal, Dicţionar de regionalisme şi arhaisme din Chiuza, ţinutul Năsăudului”, toate cărţile având autori pe Ioan Bindea şi Florin Bindea, Veronica şi Valeriu Mureşan, Cornel Domide, Leon Catarig, Anuţa şi Gavrilă Vaida, Ioan Seni, Ioan Oarcăş, Zamfira Toderici, dânsa mi-a oferit volumul de versuri „În dulce grai”, Raveca Vlaşin, Maria şi Nechita Bumbu, Romulus Berceni, Ionel Varcaş, Mihai Bâltag, Mihai Cucoş, Gavrilă N. Moldovan, Valer Petreuş, George Nechiti, Mari şi Dan Popescu, reprezentând localităţile Năsăud, Chiuza, Rodna, Rebrişoara, Dej, Sângeorz-Băi, Josenii Bârgăului, Leşu. A fost o infuzie de frumuseţe spirituală, o oază de linişte şi zâmbet.

         Evenimentul a fost deschis de scriitorul Ioan Mititean, care a făcut o scurtă prezentare a activităţii Ligii năsăudene, pe relaţia „Cartea pe roţi”, plecată prin Rodna, Maieru, Parva, Chiuza, Cluj-Napoca, Romuli, Valea Ilvelor, Oradea, Iaşi. De asemenea, ne-a introdus puţin în cărţile sale strânse sub sigla „În vârful peniţei”, spuneam în presă cândva, dacă vreţi să cunoaşteţi Năsăudul, citiţi cărţile domnului Mititean. „Prin carte descoperim frumuseţea şi măreţia vieţii, cartea seamănă gânduri, aduce lumina,” ne mai spune domnul Mititean. Doamna Lucreţia Mititean ne-a vorbit despre relaţia scriitor-cititor, iar cine vrea să se apuce de scris trebuie să aibă foarte multe lecturi în bagajul său literar. Scriitoarea din Dej, Raveca Vlaşin, ne-a prezentat câtva repere din cărţile sale „Omul celor şapte zile” şi „Interferenţe”. Profesorul şi scriitorul Mircea Daroşi, arată, cu remarcabila sa disponibilitate a vocabularului literar, „Activitatea de azi era necesară, este o întâlnire  de suflet, scriitorul trebuie să se gândească la cititor, la emoţia pe care o poate transmite orice lectură literară…Invidia este peste tot…” Aşa este. Ca şi mândria, de altfel, care îi face pe unii să considere Liga Scriitorilor Români ca o anticameră a Uniunii Scriitorilor, ceea ce este foarte departe de adevăr. Doamna Anuţa Vaida, care recent ne-a oferit o laborioasă carte-document despre Adrian Păunescu, ne-a vorbit despre prietenia inedită a familiei sale cu familia Păunescu.

         Şi acum vă prezint o mică surpriză, soţia mea Mari Popescu, profesoară de matematici, şi-a lansat în premieră, cu mare emoţie, prima sa carte, „Sclavia iubirii”, apărută de câteva săptămâni la Editura Napoca Star din Cluj-Napoca, director prietenul nostru Dinu Virgil Ureche, cu o prefaţă semnată de mine, care am şi susţinut această carte sentimentală. Permiteţi-mi să spun câteva cuvinte. Autoarea cărţii nu mai are obligaţii, poate doar acea ignoranţă voită în privinţa tehnicii scrisului, tehnică ce nu se adăposteşte  sub nici unui sistem de reguli, este o libertate ieşită din comun asupra arhitecturii structurale a textului scris, nu vrea şi nu aruncă un mesaj pentru captarea atenţiei, ci trimite mesajul pentru aducerea unor suflete în sufletul său. Sinceritatea şi onestitatea autoarei sunt evidente, dânsa îşi sondează propriile emoţii cu curiozitate, purtând o adiere discretă în inima sa şi-şi duce respiraţia spre marile întâlniri existenţiale, subconştientul său producând, în ultimă instanţă, un act de creaţie. Până la urmă de ce scrie Mari Popescu? Ascultaţi-o! „Scriu pentru că vreau să demonstrez că timpul trece şi eu vreau să mă mişc. Scrisul mi se pare o formă de vindecare.”

         A mai luat cuvântul  prof. Ioan Seni, preşedintele Despărţământului Năsăud al ASTREI, care ne-a vorbit despre realizările organizaţiei, iar în încheiere, domnul Ioan Oarcăş, din Sângeorz-Băi, ne-a colindat în cinstea Crăciunului, cu minunata sa vioară, ajutat solo, de către domnul Vişu Vaida. Să fim mai buni, să iertăm din iubire, vine Naşterea lui Iisus Hrisos, Fiul lui Dumnezeu, să fim pregătiţi să-L primim, El bate la uşa noastră, s-o deschidem! Întruparea Fiului lui Dumnezeu a însemnat o reprezentare a oamenilor pentru a înlătura un conflict juridic al lor cu Dumnezeu, însă a constituit începutul comuniunii cu oamenii, a fost o manifestare absolută a iubirii. Întruparea Fiului lui Dumnezeu a însemnat îndumnezeirea firii omeneşti asumate, restabilind în oameni chipul lui Dumnezeu. De aceea, prin colindele noastre, transmitem iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenul nostru. Să respectăm şi să ne bucurăm de tradiţiile noastre creştine milenare! Cu ocazia apropierii Crăciunului, am oferit 12 cărţi, „Sfântul Maxim Mărturisitorul”, această carte a mea a fost lansată recent la Mânăstirea „Schimbarea la Faţă” din Ilva Mare.    Toţi participanţii au fost invitaţi la o inedită agapă.

         Mi-au plăcut dezbaterile despre scris, despre scriitor, despre mesajul său către cititor. Parcă noi toţi scriitorii prezenţi, căutam ceva, poate că eram, asemenea lui Proust, „în căutarea timpului pierdut”. Căutând timpul trecut, căutăm existenţa noastră anterioară şi astfel un univers întreg învie în faţa noastră. Când căutăm timpul scurs, avem o autobiografie alegorică, nu avem aici o zonă a observaţiei imediate, exterioare, ci un plan al revelaţiilor vieţii interioare. O mare şansă de salvare rămâne romanul pe care un scriitor îl scrie, astfel încât existenţa sa, a scriitorului acesta, n-ar mai fi o curgere zadarnică, nu frumuseţea exterioară, ci adâncul simbolurilor ei îi dă artei acel privilegiu de a putea smulge haosului ceea ce este mai bun şi mai autentic în om. De aceea arta trebuie să descifreze sensurile vieţii omului şi să-l facă pe acesta să intre, prin ele, la realitatea superioară a existenţei, această unică formă de veşnicie hărăzită omului.