Sărbători fără riscuri

Am ajuns deja în acea parte a anului în care specialiştii epidemiologi recomandă populaţiei să consume carne de porc doar dacă este examinată trichineloscopic şi să evite achiziţionarea acesteia din alte locuri decât magazine specializate, deoarece trichineloza este o boală determinată de un parazit care ajunge în organism în urma consumului de carne infestată. Consumul moderat de alimente şi alcool, în special în această perioadă a sărbătorilor, poate preveni riscul declanşării unor afecţiuni digestive sau modificarea metabolismului în cazul persoanelor cu afecţiuni cronice, cum ar fi diabetul zaharat, hipertensiunea arterială şi obezitate.
Organismul nu trebuie supraîncărcat cu alimente greu digerabile, precum carnea de porc sau alte produse de sezon, ca de exemplu carnaţi, caltaboş, slănina, tobă etc. Aceste preparate trebuie consumate cu moderaţie şi, în nici un caz, la masa de seară. Este bine sa fie evitată prăjirea alimentelor în vederea preparării lor, fiind de preferat ca acestea sa fie fierte, coapte sau făcute pe grătar. De asemenea, este necesară o atenţie mărită la consumul de carne de porc insuficient prelucrată termic, deoarece procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele de Trichinella spirallis. La cinele festive nu trebuie să lipsească legumele şi fructele.
Bolnavii cronici ar trebui sa rămâna precauţi în ceea ce priveşte alimentaţia iar cei care vor ieşi din post să nu uite că, după post, durează câteva zile până când digestia se adaptează la grăsimile animale.
În ceea ce îi priveşte pe tineri, cu siguranţă că presiunile exercitate de prieteni constituie un motiv esenţial pentru experimentarea drogurilor însă, o experienţă două se poate transforma pe nesimţite în obişnuinţă. În primele etape ale consumului de droguri, consumatorul manifestă un comportament foarte apropiat de cele obişnuit fără a da motive de îngrijorare persoanelor apropiate din jurul sau. La început persoana este convinsă că este doar o singură experienţă, o încercare şi că se va putea opri oricând îşi va dori. Cu timpul, consumul de droguri începe să devină parte componentă a vieţii sale. De asemenea, începe să prezinte schimbări comportamentale vizibile: căderi psihice, treceri rapide de la o stare la alta, probleme de comunicare, izolare. Printre semnele consumului de droguri, se află faptul că persoana începe să nu mai acorde atenţie imaginii sale, să-şi piardă interesul pentru lumea exterioară şi tot ce se intampla in jurul său. Intră într-o stare de apatie şi absenţă şi devine iritabil dacă persoanele din jur îi pun întrebări începând să manifeste o atitudine de distanţare şi agresivitate faţă de cei apropiţti.
În cazul în care avţti suspicini că adolescentul de lîngă voi s-ar putea să consume substanţe care dau dependenţă, puteţi apela la: Linia Verde:0800.8700.700; Toxapel:021/210.61.83; Centrul Local de Consiliere Antidrog:0263/231.066.

Soc. Mirela Parker
Serviciul Promovarea Sanatatii – D.S.P Bistrita

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5