Se dezprimăvărează

Lumina zilei zăbovește mai mult la noi, verdele se străvede de după negru, de după alb, prin fața soarelui, păsări se aud că există, cu glasuri tremurate încă de frig, flori dintâi ne așteaptă în buchete firave, cerul se face mai clar, martie bate la ușă, îi deschidem, îl primim cu bucurie, luna lui mărțișor, luna zeului Marte, în latină Mars, zeu al războiului, război care astăzi este în noi, într-o altă „gâlceavă a înțeleptului cu lumea”, cum ar spune Cantemir, primul umanist din literatura română, umanism de care uităm tot mai des și tot mai mult.
Se dezprimăvărează… Prefixele dez-, des-, de- se folosesc diferit în limba română, în funcție de consoana/vocala ce urmează. Astfel, spunem dezfrunzi, dezface, dezgheța, dar desface, descifrează, descoase ori dezice, debloca etc.
La fiecare dintre exemplele date, cu dez-, cu des-, cu de-, cuvântul nou aduce o schimbare, de stare, de atitudine, numai la dez- + primăvară, deși momentul este al unui început de timp, de anotimp, parcă primăvara a existat dintotdeauna, dinaintea iernii, și acum se dezprimăvărează, adică se desprinde primăvara aceea adevărată, nu cea din inimile noastre, „mult mai înaltă și mult mai curândă”…
E frumoasă primăvara!... Cu codri verzi, cu câmpuri line, cu zumzet și triluri, cu oameni ce se apropie de natură, cu încredere, dezprimăvărând-o, dezprimăvărându-se. Din primăvară pornesc celelalte anotimpuri, din foile ei se dezprind gânduri vesele și senine, din mătăsuri și fir de borangic se țes zilele ce vin, ce trec. Și în care parcă șoptim ”Cât de frumoasă te-ai gătit, Naturo, tu!”, „ Primăvară, din ce rai/ Nevisat de pământeni/ Vii cu mândrul tău alai/ Peste crânguri și poieni?” Rapsodii cu rapsozi, poeți cu doruri, greieri, fluturi… De atâta primăvară!