Și nepregătiți și fără integritate

Zilele trecute, președinta Înaltei Curți afirma că s-a întâlnit undeva, pe întuneric, cu președintele Curții Constituționale, care i s-a spus ceva, că i-a luat din greșeală haina etc. Fabulații sau realitate? Nici nu are importanță. Întrebarea care se pune însă este de ce se preferă povești atunci când în demnitatea publică respectivă ar trebui gândire juridică ?

Continuă, se vede bine, opoziția la legiferarea răspunderii magistraților, în numele luat în deșert al independenței justiției. Nu se înțelege nici acum că independența de judecare nu ți-o poate da nicidecum faptul că cineva te-a numit magistrat. Ea presupune pregătire, cultură și integritate. Nu se înțelege că reglementarea răspunderii magistraților, mai ales pe fondul carențelor ce se constată la tot pasul, este vitală dacă vrem justiție independentă pe aceste meleaguri. În orice țară există răspundere, inclusiv a magistraților, pentru decizii. Nu cumva fuga de răspundere și opoziția sunt efecte ale slabei pregătiri profesionale?

Dusă la parchet, fosta șefă a DNA invocă nici mai mult nici mai puțin decât faptul că unul dintre cei care dețin probe ce-i atestă ilegalitățile este un inculpat, încât nu ar trebui băgat în seamă. Ca și cum tu nu ai putea să ai dreptate, căci ai trecut ieri strada pe roșu! De la Aristotel, se știe că opinia oricărui om se examinează în raport cu realitatea, nu cu biografia sa. Altfel, avem de a face cu rudimentarul sofism ad hominem, care trebuia învățat cel puțin în anul întâi de studii. Să fie atât de precară cultura juridică?

În sfârșit, după convocarea la parchet a fostei șefe DNA, procuratura generală falsifică comunicatul procurorilor care anchetează persoana și,  în locul gravelor constatări ale acestora, se furnizează dulcegării. Se bănuia că obișnuința cu falsificarea este tenace la vârful procuraturii actuale. Dar nici în ceasul al doisprezecelea nu a început trezirea?

Peste toate, se “argumentează” nu asumând interesul public, nu văzând cum gestionează alte țări justiția ca să nu alunece în injustiție, ci invocând ceea ce spun Comisia Europeană, Comisia de la Veneția și alte comisii. Suntem, har Domnului, într-o lume deschisă, încât opiniile celor din afară pot fi utile. Numai că, în România de azi, prea mulți trăiesc terorizându-și concetățeni cu opinii fără legătură cu faptele, după ce au avut grijă să dezinformeze oriunde asupra unei situații ce este, ca în orice loc din lume, deloc simplă. O situație în care nu sunt îngeri, dar nici salvatorii care se prezintă!

De ce este viața publică invadată de afirmații fără noimă și de fapte stupide? În opinia mea, pentru că nu se discută niciodată până la capăt valoarea persoanei. Nici acum, România nu manifestă exigența  naturală și fără compromis la intrarea în funcții a persoanelor. Funcțiile se ocupă aici prin abuzul cuiva și pe apucate, iar „promovatul” are impresia că este dintr-odată și competent și cult! Iar dacă mai prinde “vreun palat la București” sau “ceva pe la Bruxelles”, crede că este și valoare! Dacă este astăzi în Europa ceva mai opus meritocrației, atunci la Carpați îi este gazda!

Nu-i acum momentul să fim exigenți, se șoptește. Numai că după ce impostorul s-a cățărat, daunele sunt uriașe. Ajuns la decizii, el devine și mai opac la fapte și la argumente raționale. Să respectăm persoana, se spune. Da, desigur, dar persoana respectă rolul în care a ajuns? Aici este politică, spun alții. Da, dar oare politica trebuie făcută “dând cu parul”, cum și face cineva din „familie”?

Din păcate, situația din România a ajuns la un asemenea grad de penibil, dar și la costuri nefirești atât de mari, încât trebuie deschisă întrebarea: în definitiv, ce pregătire au toți aceștia? Unde le este minima integritate?

    Pentru că din România se dezinformează astăzi organizat, partinic, se cer repetate trei evidențe. În țara campioană a “luptei cu corupția” corupția a crescut – mai cu seamă corupția mijlocie și mică, în forma nepotismului, favoritismelor și a intervențiilor oculte – și a atins culmile în istoria României moderne. Justiția din România continuă să fie în gestiunea unor oameni fără pregătire pe măsura rolului lor din Înalta Curte și procuratură, încât nici o țară nu ia de bune deciziile instanțelor de aici. Iar protocoalele secrete de “cooperare” între servicii secrete, judecători și procurori rămân o “contribuție” la istoria europeană a cărei rușine va fi greu de șters.

La toate nivelele de decizie, de promovare și de onorare din societatea României ultimilor ani, se vede bine asocierea între securism, “studii” academice și funcții – triunghiul funest. Reprezentant în afară, lider de instituție publică, șef la federații sportive, ca să limităm enumerarea, nu se devine fără aranjamente oculte. Cine nu intră în triunghi nu mai are de ani buni cum să se manifeste pe măsura valorii. Dacă cumva îl interesează să joace vreun rol în asemenea împrejurări!

Chestiunea este însă mai concretă. Un ziarist a remarcat, invocând statistici, că cei care  ajung în funcțiile maxime la noi sunt absolvenți cam de mijloc (ca să rămânem la buna cuviință!). Mediocrizarea ocupării funcțiilor vine, în fond, de aici. Așa stând lucrurile, de ce nu s-ar citi fără reținere datele școlare și universitare, fie și incomode, ale celor care vor funcții? De ce nu s-ar recunoaște că unii nu au trecut niciodată prin concursuri și competiții deschise și credibile? De ce nu se verifică ce stă sub raportările de obicei umflate cu “realizări” (mai nou se iau de bune realizări ale altora!), care fac ca inși fără valoare să treacă drept personalități?

Ne place sau nu, înțelegerea domeniului de care răspund cei menționați, dar și alții, se dovedește a fi de jos nivel. Altfel, cum să nu tragi la sorți judecătorii în completurile din instanțe – de doi, de trei, de cinci, de oricâți se vrea? Când se știe că independența justiției nu este posibilă fără acuratețea procedurilor! Altfel, de unde vin, dacă nu din nepregătire, confuziile de noțiuni pe care unii decidenți vor să le impună vieții publice – independența confundată cu funcția, statul de drept cu un stat în care inși anume trebuie serviți, democrația cu alegerea „oamenilor mei”, valorile europene cu ascultarea docilă a unor funcționari răsuflați de la Bruxelles, politica externă cu generalități acefale? Altfel, de unde confundarea luptei cu corupția cu o răfuială cu cei de altă părere?

Desigur, la unii dintre cei în cauză au fost semnalate plagiate, iar plagiatul este furt. Se pedepsește cineva care a luat de pe galantar o pâine pentru copii, dar un plagiat – cum a fost cel al fostului prim ministru și cel al fostului procuror general – rămâne în coadă de pește.  S-a ajuns ca Universitatea “Babeș-Bolyai” de acum să lucreze la spălarea de plagiate! În anii din urmă, în Germania, doi miniștri de prim plan, în Ungaria, președintele țării au plecat din viața publică ca urmare a unui plagiat. În România?  

În alte țări, ocupanții funcțiilor își prezintă în scris ideile. La noi, cărțile “liderilor” le scriu alții, care se ceartă apoi pentru favoruri. Nu se redactează cu mâna proprie ideile, căci idei proprii nu prea există. Nu se expun examinării publice vederile, căci sunt sărace. Nu se intră în discuție pe ceea ce candidatul la funcție  propune, căci acel ins nu prea are habar despre ce este vorba.

Se spune că integritatea poate salva și inși fără pregătire. Există, desigur, exemple în istorie, dar ele nu consolează astăzi. Mai curând, se confirmă că unde nu este pregătire și insul ajunge mai sus decât îl ține capacitatea numai de integritate nu poate fi vorba. De aceea, dacă vorbești de integritate printre asemenea inși, stârnești râsul. Râsul suficient al celui care, între timp, s-a aranjat și se crede valoare!