Slăbirea calificărilor

Scăderea nivelului profesional estepercepută tot mai des în România actuală. Nu mai consolează exaltarea succeselor punctuale și nici faptul că pot fi scăderi și la alții. Sunt, de altfel, la tot pasul probele că promovările de examene, obținerea de diplome, acordarea de titluri sunt viciate, căci criteriile de evaluare sunt perimate.

Un important pedagog al momentului făcea distincția între a fi membrul unei comunități profesionale și a te comporta ca un profesionist. Din nefericire, România anului 2019 confirmă larg distincția mai simplă dintre a poseda diplomă și capacitatea de a face ceva.

Indiciile slăbirii calificărilor sunt frecvente. Se trec tot mai anevoios examene. Se știe face tot mai puțin – de la meseriaș latitrați. Se vorbește greșit limba, iar erorile de logică a gândirii, să nu vorbim de cele de pragmatică a vorbirii, au inundat capete cu pretenții. România are cel mai mic consum de cărți pe locuitor din Europa. După statistici franceze, ea se află pe ultimul loc la cunoașterea celei de a doua limbi. Comisia Europeană a acuzat în 2019 “persistenta lipsă de competențe” din România actuală. Cum ne spun economiștii, România nu a atins încă producția agregată din 1989.Prestigiul țării este la nivelul cel mai jos de după 1989, corespunzător valorii decidenților.

Perspectiva nu estepromițătoare. Scăderea nivelului calificărilor va continua, din cel puțin trei direcții. România, după mulți economiști,a revenitpe ruta unei țări care exportă produse cu valoare adăugată mică. În cadrul celei mai mari emigrații dintr-o țară a lumii în condiții de pace,care este, din nefericire, țara noastră, are loc, fatalmente,și părăsirea ei de forțele mai calificate. Iar măsurile de asanare lipsesc.

Se poate cere elevilor, studenților, populației să învețe mai mult, se poate organiza mai bine învățarea – dar nu se rezolvă mare lucrucât timp nu se anihilează cauzele structurale ale scăderii calificării. Să le conștientizăm.

Degradarea politicii din România –de la prestația în interes public, la învrăjbirea în interior și excursii în exterior -  și aducerea de mediocri la decizii, la care asistăm în ultimul deceniu și jumătate, nu încurajează profesionalizarea în societate. Dimpotrivă! Cum să se străduiască cetățenii să învețe mai mult, când este clar ca lumina zilei cum s-au făcut cariere și bogății?

Un președinte francez a trebuit să le spună liderilor români, la un moment dat, că nu au folosit ocazia de a tăcea. În timp,însă, uniiși-au însușit lecția – tac, căci nu au idei. Sau se ocupă să prezinte România ca pe o țară neputincioasă și plină de absurdități, pe care ei ar fi chemați, chipurile, să o civilizeze.

Orice țară comparabilă a înregistrat inițiative salutare în economie, societate, cultură din partea responsabililor ei. Place sau nu, palmaresul de la vârful statului în jos în România ultimului deceniu și jumătate este trist. El este plin de lupte oarbe și distrugeri de șanse. În statul acestei perioade s-a ajuns la reluareade procese politice, s-au încheiat protocoale, unice în lumea civilizată,dintre noua Securitate și “justiție”, s-au închis ochii la comercializarea de copii și femei, s-au organizat referendumuri ridicole, s-au afectat alegeri cu STS-ul, la care s-au adăugat incapacitateade a concepe dezvoltarea și, mai nou, mobilizarea de grupuri lipsite de pregătire civică. Până și mesajul democratic al însuflețitorului decembrie 1989 și Centenarul au fost bagatelizate. Cum să motiveze la învățareun asemenea palmares?

Desemnările unipersonale de șefi de instituții de forță, de consilieri, subalterni, slujbași, de sus până jos, atestă că nu valoarea dictează în selecția personalului, ci servilismul. Spectacolul din România actuală este mai mult decât grotesc. Un prestigios ierarh spunea că pe aici „aranjamentul bate regulamentul”. Dictonul trivial „cămașa este mai aproape de trup” trece drept înțelepciune!  Cum să se mai învețe când în loc de procedee valide de realizare socială se lasă loc pilelor și coteriilor?

Răspândirea interpretăriipotrivit căreia adevărul ar fi„politic” descurajează pregătirea pentru performanță. Sunt pline societatea și media de opinii „politice” inculte, exprimate cu morgă de la tribune „oficiale”. Nici acum nu se înțelege că problema societății românești actuale nu este să fii cuPSD sau PNL, sau cu nu știu cine,și că fără adevăr politica este nonsens. Că adevărul nu este proprietatea cuiva!Altfel spus, sunt adevăruri mai presus de un partid sau altul și peste toate partidele și decidenții actuali, iar aceste adevăruri se cer cultivate.  Cine le sacrifică descurajează efortul onest.

Nu se înțelege nici în zilele noastre că, într-o societate matură, accesul în funcție depinde de pricepere, nu invers. În România actuală, funcțiile atrag după ele proclamarea valorii ocupantului, în loc ca valoarea să condiționeze ocuparea funcției. Mai nou, se face caz de incompetență. Numai că s-a ajuns astăzi ca incompetenții să acuze incompetența altora, așa cum de ani buni corupțiise ocupă de eradicarea corupției, iar infractoriiîi stigmatizează pe alții. Cum să îndemne la pregătire asemenea pervertiri?

În România actuală, aproape nimeni nu chestionează valoarea efectivă a candidaților la diferite concursuri sau promovări. Cei care le decid deznodământul se mulțumesc cu date superficiale. Concursurile și evaluările sunt pro forma, dacă se poate confidențiale sau, oricum, în cerc restrâns și cu câștigător prevăzut. Aproape că nu mai există concursuri și evaluări necontaminate de interese meschine. Cum să se învețe dacă există căi mai eficace decât efortul propriu să se acceadă în posturi și funcții?

Legea educației din 2011 se dovedește funestă în urmări. Reglementarea doctoratului, a ocupării posturilor, a alegerii responsabililor academici sunt, toate, la orice comparație,eronate și au consecințe grave. Ca un exemplu, s-a făcut obiectiv din revenirea în țară a unor tineri care studiaseră în exterior, dar este infim efectivul celor care au reușit – tocmai datorită piedicilor rezultate din această lege. Pe de altă parte, legea însăși continuă să contribuie la golirea țării de oameni valoroși.

Prin toate implicațiile sale, nepotismul rampant din instituțiile României de azi scadenivelul calificărilor pe orice termen. El înlocuiește valoarea profesională a oamenilor cu calitatea de rude. Mă scutește de comentariiceea ce descria nu demult un profesor din Germania: anume că, fiind la Cluj-Napoca, un profesor de la UBB îi relata cu suficiență că și-a angajat în universitate fiicele și ginerii. Degeaba a replicat colegul german, că în alte țări, așa ceva este interzis prin lege. În instituțiile din țară, începând cu universitățile, sunt acum mii de asemenea situații. Din apelul la acuratețe făcut de Nicolae Iorga și Sextil Pușcariu la întemeierea universității românești din Cluj, s-a ales praful.  Nici acum nu se înțelege că dacă un tânăr este bun, atunci este normal să confirme mai întâi că este bun în altă instituție decât în cea aflată sub influența părinților.

În România actuală trăim o gravă răsturnare a ierarhiei valorilor, cu consecințe implacabile. Nu sunt rare titlurile gonflate ale unor inși care nu au decât opinii banale, cu consecințe de rigoare. Se importă patente mai mult decât oricând. Nu se poate scrie istoria contemporană a țării – istoriografia din România este vulnerabilă prin „combinația de formă nedemocratică cu conținut popular”, cum scriu istorici americani. În multe domenii se trăiește de fapt din mimări și din trecut.

În vreme ce alte țări își folosescparcimonios valorile, în România pasiunea este a excluderii. A fost eliminarea din motive politice de profesori universitari din 1940- nu ar fi rău, spre a înțelege ce a însemnat în profunzime, să se citească ce spunea Nicolae Iorga în memoriile sale în sfârșit publicate (Jurnalul ultimilor ani 1938-1940, Humanitas, București, 2019). A fosteliminarea din 1948, cu pierderile ei enorme. În 2011 micii mussolinieni de la Carpați, ajunși să decidă, au eliminat din universități peste 1300 de profesori – mai mult decât legionarii și comuniștii la un loc. Un gol ce nu a putut fi acoperit!Cum ne spun tot economiștii, România are cea mai mică vârstă de pensionare din Europa. Poate fi profesionalism în asemenea condiții?

      Stagnarea educației în forme ce nu dau rezultate și lipsa de reformă este o altă cauză a declinului calificărilor. Când organizarea învățării ca învățare este  greșită, consecințele sunt vaste și pe termen lung. Nuexistă la decidenții actuali capacitatea de a concepe o reformă. Programe parte eronate, parte pastișate, cum este „România educată”, sunt jenante. Din nou, oameni care nu și-au lămurit noțiuni elementare și nu și-au pus vreodată pe câteva pagini vreo idee a lor, vor să reformeze, ca și acum zece ani,  educația.

      Absența unei priviri a educației prin prisma consecințelor în societate amână punerea în mișcare a energiilor. Amintesc doar că, nu cu mult timp în urmă, un cunoscut universitar european spunea, dincolo de gesturi de complezență, că în universitățile principale din România sunt efectiv europene festivitățile – de început al studiilor academice și de final de studii. Restul lasă de dorit. Poate că evaluarea era severă, dar greșităfundamental nu este.

      Slaba dezbatereargumentativă din societate  lasă neatins un nivel de calificare în scădere. În locul unei priviri oneste și devotată interesului public, în România actuală chiar inși cu pretenții tratează subiectele excesiv subiectiv, într-o retorică stearpă și cu gândul la „grosimea pungii” – cum sugerează o reclamă. Interesul public este mereu dizolvat în interesul unui anumit public și desfigurat. Nu ai cum să ajungi la calificări înalte dacă dezbaterea publică este din capul locului mediocră.

     Cât timp aceste cauze rămân va continua ceea ce Comisia Europeană a consacrat în 2019 ca „persistentă lipsă de competențeîn România de azi”. Cu toate urmările!