Soluţia

Şi a mai fost o şedinţă pe eterna, dar deloc fascinanta, temă care pune pe jar locuitorii Bistriţei, pentru că aceştia se încăpăţînează şi nu le intră în cap că cea mai avantajoasă variantă ocolitoare a localităţii este cea care trece deasupra capetelor lor. Ce, v-aţi imaginat că „ocolire” înseamnă scoaterea din localitate? Cînd cineva doreşte, ocolire înseamnă orice numai o variantă viabilă şi convenabilă pentru toată lumea, nu.

Acuma, se ştie că mă opun din răsputeri variantei II Sud, adică cea care să ne ruineze definitiv aspectul medieval al oraşului, liniştea şi să contribuie (alături de tăierea nemiloasă a copacilor) la poluarea unui oraş, care devine tot mai betonat, dar nu sînt neapărat adepta variantei I Nord, adică şoseaua de centură existentă. Sigur, ar fi cea mai convenabilă, dar în ultimele două decenii acolo s-au construit multe case. Este adevărat că cetăţenii care şi-au construit acolo case şi-au asumat un risc, dar pe de altă parte au primit de la administraţia locală, de orice culoare o fi fost ea, avizul de construcţie, mulţi cu speranţa că vor avea suficiente „pile” pentru a evita modernizarea şoselei de centură (că deh, sîntem în România!).

S-a găsit o variantă, care ar mulţumi pe toată lumea, dar care este respinsă categoric de domnul primar, şi anume varianta III Sud, care chiar ar ocoli oraşul şi ar lega cîteva sate şi comune de infrastructura regională. Ei bine, nu, primarul spune NU.

Acum, că tot ne-am deprins cît de cît cu regulile democraţiei, veţi crede că primarul, ca alesul al cui îl va fi votat, va ţine cont de părerea cetăţenilor. Ar trebui să fie mai atent pentru că deşi rezultatul alegerilor locale a fost legal nu îi conferă domnului primar legitimitatea care i-ar da-o cel puţin o jumătate din numărul votanţilor municipiului. Procentul pe care l-a obţinut ar fi trebuit să îl pună în gardă că nu are mulţi adepţi şi că va trebuie să se străduiască să cîştige încrederea celor care au avut rezerve faţă de dumnealui. Nu a fost să fie aşa ... Dimpotrivă, domnul primar m-a şocat (a reuşit!) prin următoarea afirmaţie pe care o citez din memorie: ei, o să mai fie două-trei şedinţe de genul acesta şi apoi tot se va face cum am decis. Asta da gîndire democratică!!! Adică vorbiţi voi cît vreţi că eu tot fac ce vreau.

Am discutat acest aspect cu o cunoştinţă, care a participat la şedinţă şi care m-a lămurit că eu sînt cea care nu pricep, şi că de fapt gîndirea domnului primar este atît de profundă încît noi, toţi ceilalţi, trebuie să fim constrînşi să ni se facă un bine.

Desigur comentariul interlocutorului meu a fost ironic, dar pe mine mă duce la o soluţie, pe care o preiau de la scriitorul german Bertolt Brecht. Brecht a fost unul din foarte puţinii oameni de cultură care s-au întors în RDG după terminarea celui de-al doilea război mondial, crezînd că viitorul aparţine comunismului. S-a lămurit destul de repede, iar cînd în iunie 1953 în urma revoltelor muncitorilor i s-a cerut părerea, el a găsit Soluţia (acesta este titlul poeziei, pe care a scris-o imediat după eveniment), în care spune că guvernul este foarte nemulţumit de popor, care de acum încolo va trebui să muncească dublu, ca să recîştige încrederea guvernului. Soluţia găsită de Brecht: „Nu ar fi mai simplu dacă guvernul ar dizolva poporul şi ar alege un altul?” În cazul nostru: nu ar fi mai simplu, dacă domnul primar ne-ar scuti de ideile dumnealui măreţe, megalomane, inutile, utopice şi dăunătoare şi şi-ar căuta o altă localitate unde obstinaţia dumnealui ar fi recunoscută ca ceea ce dînsul crede că este: o mare înţelepciune?

Hildegard Săcărea