SPECIAL

În perioada 10-11 decembrie 2015 s-a desfăşurat la Galaţi ediţia a VI-a a Concursului naţional de film etnografic şi de imagini-document „Ipostaze etnografice”. Evenimentul a fost organizat de...
Chiar dacă zăpada încă nu îşi face prezenţa în peisajul hibernal al moşului, iată că şi de data aceasta, precum în anul anterior, şi-a făcut prezenţa cu un autoturism Mercedes. Deşi drumul a fost...
Găluște care dau în clocot în oale de lut, miros de vin fiert cu scorțișoară, pită și cozonaci făcuți în cuptor la țară, bucate alese, cina porcului făcută ca la gazde, coleșă cu lapte acru de oaie...
În România, unul din trei copii trăiește în sărăcie, deși provine dintr-o familie în care părinții muncesc; fenomenul afectează și unul din cinci prunci din gospodării ai căror adulți lucrează mai...
La poalele Alpilor au răsunat colindele româneşti. Legăturile culturale deosebite dintre Bistriţa şi Voiron au contribuit la realizarea unui concert extraordinar de Crăciun susţinut de colindătorii...
Luminile de sărbătoare au fost aprinse şi în redacţia „Răsunetul”, unde primii mesageri ai tradiţiilor sărbătorilor de iarnă au adus colind străbun de pe Valea Ilvelor. Primarul Eugen Benţa, alături...
În cele 12 comune din Bistriţa-Năsăud conduse de primari aparţinând Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din Bistriţa-Năsăud (ALDE BN), în perioada 2013 – 2015 au fost realizate investiţii totale în...
În pragul sarbatorilor de iarna, la Super Bingo Metropolis se dau premii pe sufletul jucatorilor nostri fideli, transmite firma ce îşi are sediul central la Bistriţa. Bucurie mare pentru unul dintre...
Consiliul Judeţean Bistriţa-Nãsãud CRĂCIUN ÎN BISTRIȚA-NĂSĂUD 18 -20 decembrie 2015 în incinta Complexului Muzeal Județean Bistrița-Năsăud Sâmbătă, 19 Decembrie ora 13.00 - 18.00 Colinde și Obiceiuri...
Ridicarea unei biserici este o lucrare deosebit de mare în viaţa unui preot, a unei comunităţi. Biserica este locul prezenţei lui Dumnezeu între credincioşi, este ca un izvor de har duhovnicesc pe...
Apropiat de comunitatea în mijlocul căreia a crescut, episcopul Macarie al Europei de Nord vorbeşte mereu despre tradiţiile din această zonă a Văii Ţibleşului. Preasfinţia Sa ne-a informat că până în...
I-am revăzut pe „artiştii” populari din Mărişelu transmiţând multă emoţie, încântare, o stare de voie bună celor care s-au aflat duminică seara în spaţiul – scenă din apropierea Bisericii Evanghelice...
Marți, 15 decembrie, de la ora 17.00, la Hotel Metropolis, va avea loc concertul de colinde dedicat Nașterii Domnului de către Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” Bistrița, în parteneriat cu Centrul...
Muzeul Mitropoliei Clujului este marţi, de la ora 19.00, gazda unui eveniemnt aparte.
Peste 250 de elevi de la școlile primare, gimnaziale și liceale din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Satu-Mare și Maramureș au participat la Festivalul-concurs „Episcop Nicolae Ivan”.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, săptămâna viitoare, în perioada 16 - 19 noiembrie vor avea loc patru concerte caritabile de colinde intitulate „Mai demult așa...
Proiect inedit a doi tineri preoți din Protopopiatul Năsăud. Aceștia oferă posibilitatea persoanelor care doresc să facă un bine, „să fie moșul” unui copil de la Centrul pentru Protecția Copilului...
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud și Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române Cluj-Napoca vă...
Sute de suflete – poate mai multe - au primit și au dus mai departe, vineri seara, vestea minunată a nașterii lui Isus Hristos, subscriind idealului de mii de ani al omenirii care și-a găsit salvarea...
De  patru  ani, la  mijloc de decembrie, pe  coridoarele  Şcolii  Gimnaziale Nr. 1 Bistriţa este forfotă  mare: se  adună donaţii pentru copiii de  la  Mănăstirea  Podu  Coşnei. Elevii  şcolii  ştiu...
O premieră în municipiul Bistriţa şi în judeţul BN, prin găzduirea celei de-a 11-a Conferinţe Naţionale a Forumului Montan din România, cu prilejul Zilei Internaţionale a Muntelui – 11 Decembrie,...
Cunoscuta, apreciata şi valoroasa companie Central Motors din Bistriţa, o societate de top în cadrul firmelor din judeţ şi nu numai, a reuşit, cu brio, să deschidă un modern, eficace şi practic...

Pagini

Subscribe to SPECIAL
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5