SPECIAL
|
Peste 150 de copii de la Şcolile Gimnaziale nr. 1 şi „Lucian Blaga” din Bistriţa, Parva, Şieu Măgheruş, Sângeorzu Nou, dar şi de la Liceul Creştin „Logos” şi Cluburile Elevilor din Dumitra şi Sg. Băi... |
Joi, 17 decembrie 2015, la Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” va avea loc Târgul de Crăciun. Ofertele târgului de anul acesta vor fi variate: campionat de jocuri on line, săli de cinema, obiecte... |
|
În perioada 10-11 decembrie 2015 s-a desfăşurat la Galaţi ediţia a VI-a a Concursului naţional de film etnografic şi de imagini-document „Ipostaze etnografice”. Evenimentul a fost organizat de... |
Chiar dacă zăpada încă nu îşi face prezenţa în peisajul hibernal al moşului, iată că şi de data aceasta, precum în anul anterior, şi-a făcut prezenţa cu un autoturism Mercedes. Deşi drumul a fost... |
|
Găluște care dau în clocot în oale de lut, miros de vin fiert cu scorțișoară, pită și cozonaci făcuți în cuptor la țară, bucate alese, cina porcului făcută ca la gazde, coleșă cu lapte acru de oaie... |
În România, unul din trei copii trăiește în sărăcie, deși provine dintr-o familie în care părinții muncesc; fenomenul afectează și unul din cinci prunci din gospodării ai căror adulți lucrează mai... |
|
La poalele Alpilor au răsunat colindele româneşti. Legăturile culturale deosebite dintre Bistriţa şi Voiron au contribuit la realizarea unui concert extraordinar de Crăciun susţinut de colindătorii... |
Luminile de sărbătoare au fost aprinse şi în redacţia „Răsunetul”, unde primii mesageri ai tradiţiilor sărbătorilor de iarnă au adus colind străbun de pe Valea Ilvelor. Primarul Eugen Benţa, alături... |
|
În cele 12 comune din Bistriţa-Năsăud conduse de primari aparţinând Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din Bistriţa-Năsăud (ALDE BN), în perioada 2013 – 2015 au fost realizate investiţii totale în... |
În pragul sarbatorilor de iarna, la Super Bingo Metropolis se dau premii pe sufletul jucatorilor nostri fideli, transmite firma ce îşi are sediul central la Bistriţa.
Bucurie mare pentru unul dintre... |
|
Consiliul Judeţean Bistriţa-Nãsãud
CRĂCIUN ÎN BISTRIȚA-NĂSĂUD
18 -20 decembrie 2015 în incinta Complexului Muzeal Județean Bistrița-Năsăud
Sâmbătă, 19 Decembrie
ora 13.00 - 18.00 Colinde și Obiceiuri... |
Ridicarea unei biserici este o lucrare deosebit de mare în viaţa unui preot, a unei comunităţi. Biserica este locul prezenţei lui Dumnezeu între credincioşi, este ca un izvor de har duhovnicesc pe... |
|
Apropiat de comunitatea în mijlocul căreia a crescut, episcopul Macarie al Europei de Nord vorbeşte mereu despre tradiţiile din această zonă a Văii Ţibleşului. Preasfinţia Sa ne-a informat că până în... |
I-am revăzut pe „artiştii” populari din Mărişelu transmiţând multă emoţie, încântare, o stare de voie bună celor care s-au aflat duminică seara în spaţiul – scenă din apropierea Bisericii Evanghelice... |
|
Marți, 15 decembrie, de la ora 17.00, la Hotel Metropolis, va avea loc concertul de colinde dedicat Nașterii Domnului de către Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” Bistrița, în parteneriat cu Centrul... |
Muzeul Mitropoliei Clujului este marţi, de la ora 19.00, gazda unui eveniemnt aparte. |
|
Peste 250 de elevi de la școlile primare, gimnaziale și liceale din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Satu-Mare și Maramureș au participat la Festivalul-concurs „Episcop Nicolae Ivan”. |
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, săptămâna viitoare, în perioada 16 - 19 noiembrie vor avea loc patru concerte caritabile de colinde intitulate „Mai demult așa... |
|
Proiect inedit a doi tineri preoți din Protopopiatul Năsăud. Aceștia oferă posibilitatea persoanelor care doresc să facă un bine, „să fie moșul” unui copil de la Centrul pentru Protecția Copilului... |
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud și Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române Cluj-Napoca vă... |
|
Sute de suflete – poate mai multe - au primit și au dus mai departe, vineri seara, vestea minunată a nașterii lui Isus Hristos, subscriind idealului de mii de ani al omenirii care și-a găsit salvarea... |
De patru ani, la mijloc de decembrie, pe coridoarele Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Bistriţa este forfotă mare: se adună donaţii pentru copiii de la Mănăstirea Podu Coşnei. Elevii şcolii ştiu... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 7 al „Revistei ilustrate”, „foaie enciclopedică literară lunară” (an. I, din iulie 1898),...
Comentarii
Sanda Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud: Pensia, pe înțelesul tuturor
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 17:17
Mulțumiri, domnule Director MM, pentru excelenta și surprinzătoarea dv. contribuție editorială.
Unele povești nu se scriu în cărți. Se scriu în vieți
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
David Dorian, sărbătorit la 60 de ani, în prezenţa colegilor bibliotecari şi scriitori
Joasza peter -
Joi, 13:45
David Dorian apare ca un patron în această fotografie aniversară .
Aniversări
Astăzi, doamna Matilda Pascal Cojocărița își aniversează ziua de naștere.
În zi aniversară, gândurile noastre bune se îndreaptă spre părintele DANIEL BOGDAN, preot la Parohia Ortodoxă Română Unirea 2 Bistrița.
Preacucernice părinte Cristian Ciobanu, preot paroh la Biserica Ortodoxă cu Hramul ˮSfinṭilor Andronic si Atanasia“ din Nicosia!












































