Spectacol cu femeie pe „interzis”

S-a întâmplat în faţa magazinului „Ambient”. Zi de toamnă de aur sau „vară indiană” cum i se spune în ţinuturile americane de la graniţa cu Canada. Tocmai s-a schimbat semaforul şi puhoiul de maşini care s-au adunat deferlează, cum spune francezul (năvleşte nâpraznic) pe ambele sensuri în graba ce ne hăituieşte spre nişte scopuri obscure. În acest fluviu ce fusese reţinut de „barajul” semaforului, la volan fiind, accelerez, când văd cu uluire o femeie ce priveşte-n stânga şi-n dreapta, ca apoi să intre cu vădit curaj „pe zebră” având conştienţa faptului că zebra este un teritoriu al drepturilor sale pietonale depline. Culoarea de sânge a semaforului nu pare a-i spune nimic. N-a luat-o în considerare? N-a observat existenţa semaforului? Nu e nici doamnă, nici ţărancă, nici târgoveaţă. E un semen de-al nostru zăpăcit. O ferim toţi cum putem, riscând mototolirea tăblăriei pentru a proteja o viaţa de om(woman). Aflată în mijlocul şoselei şi văzându-se asaltată din toate sensurile de maşini, se uită la şoferi, stupefiată că aceştia nu se opresc „smirna” –cum zice rusul, spre a o lăsa să treacă nestingherită. Curând începe a se îndoi de drepturile sale pietonale. Cred c-a văzut semaforul. Acum se sperie de-a binelea, ştiindu-se în primejdie. „Nu cumva o fi greşeala ei?”
Dinspre pietonii ce se adunaseră la semaforul de vizavi, o voce bărbătească o lămureşte strigând: „Vezi că eşti pe roşu!!” Cum nu există cale de întoarcere, vrea să ajungă la trotuar. Şi cu greu, ca cel salvat din mijlocul mării, ajunge la semenii pietoni care o urmăreau cu sufletul la gură.
Mai era necesar oare ca între pietonii cuminţi să se afle un poliţist cu un chitanţier? Curajul de început al sărmanei femei, devenit spaimă, trebuia sancţionat cu severitate? Ştim bine că nu, destul fiindu-i spaima de pomină.
Povestesc acestea cu gândul la noul cod rutier, la draconicele pedepse pe care le prevede şi care pot duce în disperare pe omul simplu. Dacă de mărimea amenzilor ar depinde siguranţa pe şosele, ar fi simplu şi niciun accident n-ar mai fi nici la noi şi nici în toată lumea. 9.600 ron. este o sancţiune pe care destui n-o pot onora o viaţă. În neostoita lui sete de bani, guvernul crede că da, strângându-te de gât, adică luându-ţi permisul de nu poţi plăti amenda. N-ar fi mai potrivit să te spânzure sau să te afume cu fum de ardei iute, ca pe fanariotica vreme? S-a vehiculat ideea ca amenzile să fie după venit sau starea materială a impricinaţilor, dar celor bogătaşi nu le convine şi ei fac legile. Desigur că multe lucruri se pot învăţa. De pildă, putem considera astăzi că după atâţia ani şoferii ştiu să dea prioritate pietonilor pe zebră.
Poliţia rutieră trebuie să fie şi este şi un prieten al şoferilor, dacă i se dă acest rol de cine trebuie. Ea ar trebui să aibă posibilitatea de a da avertismente, iar dacă se persistă în greşeală, la al doilea sau al treilea caz, să se aplice şi sancţiunea care te duce normal la disperare. Astfel, după primul avertisment, notat desigur, şoferul ar deveni mai prudent, ar învăţa, fiindcă altfel vine sancţiunea cea mare, oricât de severă ar fi ea.
Să ne gândim că pe o insuliţă in arhipelagul Canarelor erau numai două maşini în circulaţie în 1989 şi într-o bună zi totuşi s-au bătut una de alta (colizionnat), deşi nu putem vorbi de trafic intens.
Omul este o fiinţă care greşeşte şi legile trebuie să-l ia ca atare, în latura lui umană vulnerabilă. CEA MAI MARE EROARE A LEGISLAŢIEI ACTUALE ESTE ÎNSĂ INCREDIBILA şi oarba prevedere că poţi accidenta pe oricine şi tu, Huidu, Carmen Păunescu sau altul îi dai pur şi simplu asigurarea şi te doare-n cot că lui Găurean i-ai accidentat Fiatul sau i-ai rănit sau omorât o fiinţă dragă. Strigător la cer este ca cel vinovat să nu fie lezat şi el în portofel, căci orice vinovat trebuie să poarte răspunderea actelor sale, iar asigurarea nu te acoperă decât minor şi tu trebuie să-ţi iei maşină nouă pe banii tăi. Aceasta face ca inconştienţa pe şosele să fie cum este, nu lipsa amenzilor şi ploaia de suspendări de permise, care va sili pe mulţi să umble fără permis din nevoia imperativă. Dacă se vrea ordine în ţara aceasta, faceţi aceasta, domnilor făuritori de legi şi coduri şi veţi avea efecte incredibile. Dar oare se vrea cu adevărat ordine în ţara asta?