Sute de bistrițeni au cinstit Ziua Națională a României! Apel la unitate și la recâștigarea încrederii, în aceste vremuri tulburi

Sute de bistrițeni, de toate vârstele, au sărbătorit Ziua Națională a României, în Piața Centrală a municipiului Bistrița, chiar dacă ceremonialul din acest an nu a cuprins și mult așteptata paradă militară. Evenimentul a fost organizat de Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” -   în cooperare cu Instituția Prefectului, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Primăria municipiului Bistrița.

          După acordarea onorului militar prefectului Stelian Dolha, președintelui Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, primarului Bistriței, Ioan Turc, și, nu în cele din urmă, col. Cornel-Traian Scurt, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”, a fost intonat Imnul Naţional al României, “Deşteaptă-te, române!”,

          Serviciul religios a fost oficiat de protopopul ordodox de Bistrița, Alexandru Vidican, protopopul greco-catolic Ioan Frișan și preoții Sorin Moldovan și Cristian Marțian (al garnizoanei Bistrița).

          Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a transmis în mesajul său că de Ziua Națională se țin, de obicei, cuvânturi patriotice, înflăcărate, dar “a recunoaște anumite stări de fapt care rezistă nu este mai puțin patriotic”. „Înaintașii care au realizat Marea Unire au luptat cu arma în mână, cu bolile, cu toate neajunsurile pe care războiul le aduce, dar am avut și o elită politică, care la complicata masă a păcii, a reușit să obțină recunoașterea din partea Marilor Puteri a ceea ce românii din Basarabia, din Bucovina, din Transilvania înfăptuiseră deja, Marea Unire. Astăzi luptăm cu o pandemie, într-un soi de conflagrație mondială, dar și cu o altă pandemie, mai periculoasă, pandemia neîncrederii, a nepăsării, pe fondul unor atacuri din ce în ce mai sofisticate la adresa valorilor noastre fundamentale – familia, Biserica, conștiința unității de neam”, a spus Ioan Turc.

          Primarul Bistriței s-a referit și la Diaspora românească, la exodul a milioane de români spre alte țări, situația fiind tratată ca „pe date statistice”, asta în timp ce în afara României se nasc mai mulți copii români decât în țara noastră. „Zilele trecute am reușit să conving o familie de români, reîntorși din Spania, care doreau să plece din nou în țara din care au venit, să rămână acasă, la Bistrița. De anul viitor, în cadrul Primăriei Bistrița vom organiza un serviciu de consiliere și suport pentru familiile de români care revin la Bistrița. Vom ține cont de faptul că multe dintre familii au copii, mulți copii sunt născuți în străinătate, pentru ei România este o țară străină. Copiii trebuie sprijiniți, consiliați, ajutați pentru a se integra în sistemul de învățământ românesc, în comunitatea bistrițeană”, a declarat Ioan Turc.

          În discursul său, primarul Bistriței s-a referit și la Basarabia, anunțând că Bistrița se va înfrăți anul viitor cu un oraș din Republica Moldova, punctând că România nu este întreagă fără Moldova.

          „Cred că trebuie să facem mult mai mult decât s-a făcut în ultimii yeci de ani pentru creșterea calității vieții în comunitățile noastre și pentru îmbunătățirea climatului dintre noi. Doar așa vom reuși să-i ținem pe români acasă și doar așa îi vom convinge pe mulți să se reîntoarcă. (...) Neîncrederea românilor în instituțiile statului este una mare și știm de ce. Vă invit să muncim cu drag, cu tragere de inimă, cu profesionalism, într-un deplin respect față de oameni și într-o desăvârșită cinste. Doar așa putem să reclădim o cultură a încrederii, a speranței și a solidarității. La mulți ani, bistrițeni!”, a concluzionat Ioan Turc.

          Prefectul Stelian Dolha a menționat, în mesajul său, că ziua de 1 Decembrie este cea mai puternică și cea mai însemnată sărbătore pe care noi, românii, o avem ca neam. „Este o sărbătoare pe care românii o poartă în suflet, indiferent cât de departe ar fi de casă, pe care o onorează, care ne definește ca identitate. Este ziua în care ne regăsim, în care ducem ADN-ul nostru ca neam peste tot”, a transmis prefectul Dolha, dând apoi citire mesajului premierului Nicoale Ciucă.

          După depunerea unei coronae de flori din partea autorităților, în numele comunității, a avut loc un scurt momen artistic, patriotic, susținut de cantautorul de muzică folk Florin Săsărman și de artiștii și orchestra de la Ansambul Profesionist “Cununa de pe Someș” al Centrului Cultural Municipal Bistrița.

          Pe muzica militară a Garnizoanei Bistrița, a avut loc retragerea Gărzii de onoare.

***

    La activitate au participat, alături de reprezentanții structurilor militare din

garnizoană, instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională din garnizoana Bistrița, cadre militare active, în rezervă și retragere, prefectul Stelian Dolha și subprefectul Decsei Atilla,  președintele Consiliului Județean – Radu Moldovan, vicepreședinții Camelia Tabără și Ciprian Kecskes Simionca, primarul Ioan Turc și viceprimarii Sorin Hangan și Călin Stan, senatorul Ovidiu Florean, deputații Diana Morar, Daniel Suciu și Bogdan Ivan, primarul Ioan Bob de la Şintereag, consileri județeni și municipali, șefi ai instituțiilor deconcentrate, dar și un numerous public bistrițean, în special copii.

 

 

 

 

 

Comentarii

01/12/21 16:23
Vizitator

„Astăzi, prin hotărârea noastră se înfătuieşte România Mare, Una şi Nedespărţită. Rostim fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu ţara-mamă, România! Vă reamintiţi când prin sutele de spitale, în zilele de întunecare, vă vesteam că va învinge dreptatea! Vă arătam că vine ceasul Dreptăţii când toţi făcătorii nedreptăţii vor plânge lacrimi de sânge în ziua bucuriei noastre. A biruit Dreptatea! Acesta e ceasul Dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii şi cu nădejde în Dreptatea lui! Suferinţele veacurilor se îmbracă în lumină!”
(Proclamatia Unirii de la Alba Iulia rostită de Iuliu Hossu la 1 Decembrie, 1918)

La 103 ani de la Marea Unire inafară de pandemia de COVID19, avem de luptat si cu o altă pandemie de natură spirituală. Este vorba despre un document intern al Comisiei Europene, întocmit de comisarul pentru egalitate, Helena Dalli,, care îi sfătuia pe oficiali să folosească un limbaj incluziv. Conform documentului, oficialii care lucrează în cadrul Comisiei Europene au fost sfătuiţi să evite să presupună că toată lumea este creştină, albă şi căsătorită. Culmea documentului este interzicerea termenului de „Crăciun” în comunicarea oficială. În loc să se refere la Crăciun, oficialii ar trebui să spună „sezonul sărbătorilor”.
Documentul a stârnit un val de reacţii negative din partea unor politicieni de dreapta care au determinat-o pe iniţiatoarea propunerii, comisarul maltez Helena Dalli, să retragă ghidul de comunicare propus.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5