Tăcerile de pe ramuri

Premergătoarea

tăcere de pe ramuri.

Din muguri curg flori.

Duminică, 29 martie 2020. Sub îmbrățișarea călduță a soarelui, urc pe cărarea din spatele casei din Malin, spre grădina cu pomi. Mă las contaminat de gestul lui Pan din poezia lui Lucian Blaga, (,,Pan”) : ,,Ah Pan!/Îl văd cum își întinde mâna, prinde-un ram/și-i pipăie/cu mângâieri ușoare mugurii”. Controlez cu privirea, vorba poetului citat, care ,,muguri sunt plini”. Sunt gata să plesnească mugurii caișilor, vișinilor, ai cireșilor. La semnalul de intrare în gara primăverii așteaptă cuminți mugurii merilor și ai perilor. Mai reticenți sunt cei ai prunilor, mai ales ai celor mai bătrâni. Până și nucii dau semne că au ieșit din lungul somn hibernal.

Îmi vine să rostesc, parafrazând arghezian, ,,mugurii sunt lehuzi”, ori să concluzionez, tot blagian, ,,Pomii simt dureri de muguri” (,,Focuri de primăvară”)

Pe mine, nu aspectul apropiatei plesniri a mugurilor, mă impresionează, ci tăcerile de pe ramuri care premerg deschiderea potirelor florale. Aș vrea să am un aparat care să filmeze ceea ce se petrece în laboratorul intim al mugurilor aflați în fața pragului transformării lor în flori. Aș dori să înregistrez fina foșnire a florilor născute din muguri.

În copilări, când locuiam la cantonul CFR nr. 41 din Chintelnic, la vreo câteva sute de metri se afla un semnal care permite intrarea sau nu, a trenurilor, în gara Șieu-Măgheruș. Paleta care se învârte era rotundă, roșie, iar marginea circumferinței era albă. Când semnalul se schimba, mecanismul de roți dințate din interiorul lui producea un huruit evident, care uneori ne speria când eram în apropiere lui. Noi, copii,  spuneam că semnalul ,,gordunește”. De multe ori alergam la semnal, ne lipeam cu spatele de el și așteptam să ne ,,gordunească”, atunci când se schimba. Era un fel de iradiere sonoră care ne încânta.

În fața pomilor grei de muguri, acum, transpuneam această amintire, în coordonatele spațiale ale grădinii unde mă aflam.

Îmi voi lipi spatele, nu de semnalul de odinioară, ci de trunchiul unui cais, a unui vișin sau a unui cireș și voi aștepta să fiu ,,gordunit” de foșnetul,  deschiderii mugurilor. Voi repeta exercițiul până când foșnetul va deveni perceptibil.

Îngerii albi sau de altă culoare vor bate în curând din aripi, dar  nu își vor lua zborul dintre ramuri și satul va mirosi a rai.