Teatrul lui Icu Crăciun, pus în scenă

Volumul „Teatru pentru toate vârstele” al scriitorului Icu Crăciun, apărut în seria „Scriitorii Transilvaniei” a Editurii Casa Cărţii de Ştiinţă, cuprinde şase piese de teatru care surprind, prin ingeniozitatea cu care autorul îşi conturează personajele.
Piesa „Trenul”, în care ne aflăm în orăşelul N., nod de cale ferată în Transilvania, descrie atmosfera dintr-o sală profesorală, acolo unde profesorii vin fiecare cu gândurile lor. Mai apoi, ne aflăm acasă la familia Ovidiu şi Elisabeta Pop, profesor de limba română, respectiv, asistentă medicală. Pentru ca atmosfera să capete rezonanţe maxime pe paturile spitalului, unde îl descoperim pe vrednicul medic Virgil Adămescu. Interesant este faptul că Icu Crăciun reuşeşte să-şi conducă aceste personaje spre stări existenţiale maxime. Piesa a fost pusă în scenă în regia prof. Ioan Radu Zăgreanu, de la Beclean, în cadrul Festivalului Thalia de către trupa de teatru „Lada de zestre” a clasei a VIII-a B de la Şcoala Generală „Liviu Rebreanu”. O mândrie, cu siguranţă, pentru scriitor, dar şi pentru copii că au reuşit să joace pe un text semnat de un scriitor măierean.
Piesa într-un act, „Clubul de duminică” se derulează în aşteptarea unei întâlniri cu poeţii, în rolul principal fiind cârcotaşul insistent, care nu este de acord cu lectura publică, sfatul acestuia fiind următorul: „Mergeţi acasă şi citiţi-le cărţile. Cu ele puteţi călătorii oriunde”. Un dialog între cârcotaş şi anonimi, între diverse entităţi care, rând pe rând, ne descoperă modul în care este receptată literatura. „Primele trei secunde” are două acte şi se derulează şa începutul lumii, atunci când Dumnezeu l-a creat pe om. Un dialog savuros între ochiul stâng, ochiul drept, urechea stângă şi cea dreaptă, mâini, buze, picioare, fiecare asumându-şi, până la urmă, soarta: „Să fim supuşi continuu la încercare” sau „Rostul nostru este să cucerim carnea şi oasele, nu sufletul”. Ceea ce face speciale piesele lui Icu Crăciun este faptul că acestea, dincolo de semnificaţiile profunde, sunt accesibile pentru a fi puse în scenă, dincolo de acest fapt, autorul dând regizorului multă libertate.
Piesa într-un act, „Mâna” are ca personaje cele cinci degete – mare, arătător, mijlociu, inelar şi mic – care vorbesc cu raţiune despre soarta lor, despre păcat, despre modul în care pot deveni creaţie: „Cu toţii scriem, cântăm la un instrument, ne jucăm, împletim şi construim. Le compătimesc pe suratele noastre care ţin lopata, sapa sau toporul, dar trebuie să facă cineva şi treaba lor”, spune degetul mare. Unul dintre cele mai frumoase momente este cel în care mâna ţine o carte, lăsând imaginaţia şi raţiunea să se încânte una pe alta. Întru amintirea lor este o dramă în trei acte, în care ne întâlnim cu personaje marcante ale istoriei Năsăudene, preotul Iacob Şotropa, învăţătorul Florian Porcius, învăţătorul Vasile Naşcu, preotul Grigore Moisil, locotenentul Teodor Pioraş şi lista poate continua. Acţiunea se petrece în timpul Războiului Civil din anii 1848-49, în zona Regimentului Năsăudean, dar şi în cetăţuia Clujului. O piesă tulburătoare, în care Alexandru Şotropa spune: „Să aveţi iubire către naţiunea română şi încredere în numele împăratului Ferdinand şi să nu vă lăsaţi amăgiţi mai cu seamă la porunca unor străini”, fiind completat de Florian Porcius: „Toţi munţii şi pădurile sunt ale locuitorilor din cele 44 sate grănicereşti. Nimeni nu le poate lua. Asta ne face să ne simţim liberi”. O dramă în care Susana Şotropa, soţia preotului, alege sfârşitul pentru salvarea libertăţii.
Ultima piesă din volum este într-un act şi se intitulează „Romantica poveste de dragoste a cuţitului cu furculiţa”, fiind un adevărat îndemn la veselie în sala de nunţi, acolo unde se preconizează un ospăţ fastuos, la care, bineînţeles, vor participa farfuriile, tacâmurile, castroanele. Între furculiţă şi cuţit se înfiripă o adevărată poveste de dragoste, la care sunt părtaşi şi alte personaje – oala, castronul, paharul, care până la urmă vor accepta dragostea dintre cei doi. Finalul aparţine cuţitului care, în braţe cu furculiţa, declară: „Frumoasa şi neprihănita mea, cât te iubesc… Treacă nunta şi alaiul”.
Prin acest volum, Icu Crăciun poate sta cu fruntea sus în rândul autorilor de teatru, piesele lui putând fi jucate cu încredere pe orice scenă din ţară.