Teodor Tanco – 85

Ajuns la onorabila vârstă de 85 de ani, Teodor Tanco, un veritabil spirit enciclopedic clujean, dar originar din Monor, a intrat de mai multă vreme în conştiinţa lectorilor avizaţi şi nu numai, fiind gratulat recent de către Filiile Uniunii Scriitorilor din România, cu distincţia „Opera Omnia”.

Aşadar, născut în 22 aprilie 1925, în Monor, din părinţi ţărani, urmează şcoala primară în satul natal şi studii secundare la Năsăud, Bistriţa şi Blaj, absolvind Liceul „Al. Odobescu” din Bistriţa, în 1946. Licenţiat al Facultăţii de Drept din Cluj, reţinut ca asistent universitar şi transferat în calitatea de lector la Institutul Pedagogic de trei ani din acelaşi oraş, va ocupa între timp şi funcţiile de director al Teatrului de Stat din Turda. Revine ca lector universitar la Catedra de Filozofie şi Sociologie a Facultăţii de Istorie din Cluj, unde activează până în 1977, dată după care va fi liber profesionist.

Legat organic de meleagurile judeţului Bistriţa-Năsăud, Teodor Tanco şi-a consacrat o mare parte din viaţă pentru studierea vieţii şi operei personalităţilor artistice, ştiinţifice şi culturale din această fertilă zonă spirituală a Transilvaniei. Rodul eforturilor sale de strălucit istoric literar s-a concretizat într-un „Dicţionar literar 1639-1997 al judeţului Bistriţa-Năsăud”, apărut în 1998, lucrare care-i marchează definitiv vocaţia sa de documentarist şi stăpân pe instrumentele analitico-ştiinţifice necesare cercetătorului autentic. E un demers care a însemnat un uriaş volum de muncă, de sacrificii de ordin temporal şi material. (În treacăt fie spus, şi-a vândut autoturismul personal ca să-şi acopere costurile de tipar). Dar aşa, după cum am amintit mai sus, T. Tanco face parte din pleiada spiritelor enciclopedice. S-a afirmat nu numai ca istoric literar, dar şi ca sociolog, romancier, dramaturg, critic şi eseist literar. A desfăşurat, de-a lungul timpului, o largă activitate publicistică, cuprinzând varii specii sau genuri jurnalistice, literare, istorice, ştiinţifice, cu o gamă extrem de diversă, ce impune fără tăgadă un nume şi o remarcabilă personalitate. Iată, simpla enumerare de titluri vine să ilustreze această complexă activitate. „Sociologul Eugeniu Sperantia” (pref. de T. Drăganu), Cluj-Napoca, 1993, cu care şi-a luat în 1975, teza de doctorat. A debutat cu microromanul „Un om în halat vişiniu”, Buc., 1968. Au urmat: „Cui îi bate inima” (povestiri), Buc. 1970; „Soldaţi fără arme”, roman, Cluj, 1973, „Fana”, roman, Cluj 1982; „Trilogie transilvană”, teatru, Buc. 1985; „Prea tineri pentru amintiri”, povestiri, Cluj, 1987; „Lumea transilvană a lui Ion Creangă” (prefaţă de P. Rezuş), Cluj, 1989, studiu republicat cu prefaţă de P. Poantă, în 1999; „Jurnalul unui scriitor candidat în Parlament”, Chişinău, 1992, „Basarabie, numele tău e Maria!”, cu un cuvânt înainte semnat de M. Cimpoi, Cluj, 1992 (ed. II, ’94, ed. III‚’97), „Studenta”, roman, Cluj, 1995; „Academia Română 1886-1996. Academicieni năsăudeni şi bistriţeni”, pref. de Ştefan Paşcu, Cluj, 1996; „Corabia naufragiaţilor”, pref. de. Teohar Mihadaş, Cluj, 1996; „Vinovat de Nobel”, teatru, Cluj, 1996; „Zăpada roşie”, proze, Cluj 1999; „Desdemona”, roman, Cluj, 2000; „Despre Liviu Rebreanu”, Cluj, 2001; „Pagini alese din istoria Monorului”, Cluj, 2001, „Andrei Mureşanu contra biografilor”, Cluj, 2002; „George Coşbuc în viaţă şi documente”, Cluj, 2003.

Din convorbirile telefonice pe care le-am avut recent cu distinsul sărbătorit, am aflat că între timp a mai publicat două volume pe care urmează să le lanseze la Monor, duminică, 26 septembrie a.c.

Aşadar, iată, o viaţă de om, aşa cum a fost, după cum ar spune marele istoric Nicolae Iorga, care şi-a dăruit întreaga energie literei scrise şi tipărite, dedicând mii de pagini valorilor artistice şi culturale ale judeţului nostru, cu total dezinteres personal şi cu o generozitate ieşită din comun.

Acum, la ceas aniversar, îi dorim să-i dea Dumnezeu viaţă lungă şi cât mai multă sănătate şi putere de muncă!

La mulţi ani, maestre!

Ion Moise

„Sociologul Eugeniu Sperantia"

Apărută la Editura „Virtus Romana Redidiviva" din Cluj, cu titlul de mai sus, anul 1993, cartea lui Teodor Tanco este fără doar şi poate, o corolă a tot ceea ce a conceput şi scris până acum acest autor tot mai complex şi mai prolific în ultimul timp, care s-a afirmat cu aceeaşi forţă creatoare, dar şi analitică, ştiinţifică şi critică în varii domenii de activitate. Cu o Prefaţă de prof. univ. dr. Tudor Drăganu şi o Postfaţă de prof. univ. dr. Achim Mihu, lucrarea e un demers curajos în intenţiile generoase de repunere în valoare a unei personalităţi de mare prestigiu în gândirea românească, nedreptăţită în ultima parte a vieţii şi supusă celor mai perfide vexaţiuni, obligat aidoma lui Lucian Blaga, să-şi sfârşească zilele în condiţii foarte modeste, numai pentru vina de a fi un incorigibil filozof idealist.

Considerăm că prezenta carte, prima în bibliografia româ¬nească despre Eugeniu Sperantia, e o operă mai mult decât am¬biţioasă datorită încercării de a cuprinde într-un studiu cvasimonografic, o personalitate de-a dreptul enciclopedică din familia lui Haşdeu şi Nicolae Iorga, un savant tentacular, spirit precoce (a debutat la 9 ani), primul care a pus bazele sociologiei ca ştiinţă modernă în România. Coborâtor din familia lui Ion Nădejde, nume apoi latinizat şi intrat în conştiinţa contempora¬nilor cu cel pe care-l cunoaştem astăzi, Eugeniu Sperantia născut în mai 1888 la Bucureşti, a colaborat la mai toate revistele litera¬re, abordând o impresionantă arie de preocupări: poezie, schiţă, roman, eseu, dar şi probleme de ştiinţă, axiologie, pedagogie, psihologie, drept, filozofie şi, bineînţeles, sociologie. A scris, între altele, Frumosul ca înalta suferinţă, Mic tratat despre valon, Defi¬niţia şi condiţiile ştiinţei, Erorile militariste în pedagogia spenceriană, Mic tratat despre corelaţiunile psihice în viaţa copilului, Resorturile psihologice ale evoluţiei umane, Considérations philosophiques sur plasticité du Code civil napoleonien, Introducere în filozofia dreptului, Definiţia şi preistoria filozofiei, Problemele sociologiei contemporane, Introducere în sociologie (2 vol.). Şi dacă la cele de mai sus care nu epuizează lista lucrărilor ştiinţifice, mai adăugăm şi patru volu¬me de versuri, un volum de poeme şi schiţe, un roman şi un în¬dreptar de poetică, ne putem face o anume imagine despre

complexitatea acestei prestigioase personalităţi care a fost Eugeniu Sperantia, evocată la modul omagial de Teodor Tanco într-o lucrare pe care universitarul Tudor Drăganu o apreciază ca fiind „densă, logică şi documentată". Studiul scris în 1975 care a constituit şi teza de doctorat a autorului, a suferit modifi¬cări şi prefaceri până când a ajuns la forma actuală. Structurat pe două părţi: Sociologie generală şi de ramură şi Sociologia dreptului, ca o sumă de capitole şi sub capitole titrate, studiul întrece graniţele unei simple monografii sau dacă vreţi, a unei monografii tradiţionale, cu viaţa şi opera unei personalităţi, sondând cu competenţă şi meticulozitatea unui superior profesionalism, re¬sorturile profunde şi articulaţiile complexe ale gândirii speranţiene, făcând adesea şi aprecieri comparative, cu împru¬muturi, în spirit călinescian, ale metodologiei ştiinţifice şi stilului celui evocat, comentat şi analizat. După ce, în primul capitol: Eugeniu Sperantia, omul şi intelectualul enciclopedist, i se face un Portret în cuvinte în care se insistă pe precocitatea şi spiritul enci¬clopedic al fostului dascăl de drept de la Oradea şi Cluj, T. Tanco recurge apoi cu ample referiri la izvoarele şi „esenţa sis¬temului sociologiei axiologice speranţiene", subliniind atracţia filozofului clujean faţă de H. Lotze şi alţi reprezentanţi ai şcolii neokantiene de la Baden. Dar pe planul sociologiei şi axiologiei pe care o defineşte ca fiind categoria generală a valorii, se deta¬şează de sociologii germani: Max Scheler, Albert Weber, F. Meineche care fac distincţie între cultură şi civilizaţie, E. Sperantia arătând că: „viaţa socială e în proces spiritual". În con¬tinuare, T. Tanco face ample consideraţii privind calitatea operei lui E. Sperantia de a fi „izvor al unor teze ale ramurilor sociolo¬giei", subliniind distincţia dintre punctul de vedere speranţian şi cel al materialismului dialectic marxist. Referindu-se la aportul lui Sperantia la sociologia dreptului, studiul lui Tanco relevă actualitatea conceptelor filozofului clujean şi necesitatea conti¬nuării „demersului şi cercetării ştiinţifice" a disciplinei sus-menţionate. Ca un leit-motiv în problemele de sociologie a dreptului răzbate la E. Sperantia, relativitatea noţiunilor de drept în raport cu vechile forme justiţiare, bazate pe datină, bun simţ şi simţul măsurii, arătând că o dată ajunse legi acestea do¬bândesc o anumită duritate şi sterilitate sau secătuire umană prin abstractul lor, în momentul în care sunt aplicate. „Magistra¬tul în deliberare şi militarul în campanie - susţine Sperantia - lucrează cu atât mai conform cu normele generale cu cât ei înşişi sunt mai puţin osificaţi psihologiceşte". Şi acum ceea ce intră mai mult în sfera noastră de interes e contribuţia lui E. Sperantia la sociologia literaturii. Aici distingem câteva coordonate clare, în primul rând, în relaţia triadei: autor-operă-public, Sperantia acordă primatul operei care este însă determinată social. De aici şi respingerea izolării artistului în cunoscutul turn de fildeş. Ar¬tistul, după părerea sa, nu este şi nu poate fi un ins individual şi solitar. „Marile invenţii, marile creaţii ale spiritului omenesc - susţine Sperantia - nu sunt fructul exclusiv al minţilor individu¬ale, ci se datoresc cerinţelor îndelungate şi perseverente ale colectivităţii". Deci izolarea nu e utilă ci ostilă artei. în funcţie de această aserţiune, se deduce şi relaţia dintre literatură şi epoca istorică, opera suscitând un interes major al contemporanilor, interes de natură politică, morală şi culturală. În fine, plecând de la studiul lui Lessing - „Lakoon", fostul sociolog şi filozof clujean făcea o remarcă total originală, la antipodul esteticianul german, susţinând că în momentul percepţiei, contemplatorului îi apare mai întâi unitatea operei şi apoi părţile sale componen¬te" (...) teritoriul artei se afirma unic şi indivizibil" susţine fără ezitare E. Sperantia. Considerând apoi că legile spiritului sunt expresii speciale ale legilor vieţii în genere, Sperantia concluzio¬nează fără echivoc: „(...) teritoriul frumosului şi al artei sunt legile vieţii". Un spaţiu întins (partea a II-a) este acordat emina¬mente sociologiei dreptului, domeniu în care E. Sperantia a exce¬lat. T. Tanco îşi dispune analiza pe motivele esenţiale ale con¬ceptelor de drept speranţiene: „dreptate şi drept"; „justiţie şi ordine juridică"; „Motivaţia sociologică a existenţei dreptului"; „Model şi creaţie în sociologia dreptului"; „Actualitatea sociologiei dreptului conturate de Eugeniu Sperantia" etc. Lucrarea se încheie cu un riguros sumar de note, indice bibliografic şi de nume, precum şi cu o fişă abstract bibliografică despre E. Sperantia, în engleză, atestare şi demonstrare a unui serios tra¬valiu de documentare şi cercetare ştiinţifică.

Aşadar, iată, o carte aşteptată nu numai de specialişti ci de toţi cei interesaţi de moştenirea marilor valori ale patrimoniului nostru spiritual între care, la loc de frunte, se află, desigur, Eugeniu Speranţia, strălucit gânditor, pedagog de valoare şi în acelaşi timp, creator de literatură, pionier şi fondator al sociologiei române moderne. Acest studiu de excepţie consacrat celui mai de seamă sociolog al neamului, vine ca o necesară justificare şi revendicare a unui drept post-mortem pentru cel care o mare parte a vieţii sale a închinat-o catedrelor de drept, educării generaţiilor de tineri în spiritul respectării dreptului naţional, al tuturor naţiunilor şi al tuturor semenilor noştri.