Toate drumurile duc la… Rroma!

Italia are o istorie interesantă, aparte, în comparaţie cu alte ţări europene dezvoltate. În esenţă, această ţară a fost, până în urmă cu un secol, o ţară săracă, lipsită de resurse care să satisfacă trebuinţele celor aproape 60 de milioane de locuitori, aşa explicându-se istoria imperiului roman bazat pe cuceriri pentru a-şi hrăni poporul, la fel istoria republicilor italiene – Verona şi Veneţia, care au pus stăpânire pe întregul comerţ din Mediterana şi Levant, iar Renaşterea a găsit ţara într-o situaţie economică dezastruoasă. Dacă cei care o conduceau la vremea respectivă ar fi realizat concret situaţia, s-ar fi creat, probabil, o Italie unitară şi puternică, stat de pradă şi război, după istoria lăsată de strămoşii ei romani, care să supună popoarele din jur pentru a trăi din exploatarea lor. Luăm doar ca exemplu cucerirea Daciei, când romanii, după cele scrise de un mare istoric modern francez, Jerome Carcopino, au jefuit tezaurul lui Decebal care conţinea, printre altele, 163 de tone de aur şi 331 tone de argint, tezaur cu care imperiul şi-a redresat finanţele secătuite de războaiele de cucerire.

Belşugul medieval şi al timpurilor moderne al cetăţilor a împiedicat însă acest lucru, ei neprevăzând schimbările inerente ale istoriei, iar când împrejurările au fost altele, era deja prea târziu, naţiunile vecine erau de mult unificate, consolidate şi puternice faţă de micile republici italiene. Italienii însă ar fi avut o posibilitate: coloniile, dar şi aici au venit prea târziu din aceleaşi motive: bogăţia de acasă nu atrăgea pe nimeni la aventuri de expatriere şi colonizări ingrate, iar când s-au gândit s-o facă, au găsit totul ocupat de englezi, spanioli, portughezi, olandezi, ba chiar belgieni şi germani, foştii “barbari” ai evului mediu. Aşa că nemairămânându-le nimic, s-a trecut la imigrări în masă, acolo unde se poate trăi mai uşor cu muncă şi cheltuieli puţine, în America îndeosebi. Se cunosc însă de către toată lumea “binefacerile” economice şi sociale care au bătut America ocupată de mafia “sporca” din sudul sărac al Italiei.

Astăzi, istoria se repetă, dar în sensul invers. Roma, şi nu numai, este ocupată de sute de mii de ţigani din România, dar şi de aiurea, din fostele ţări comuniste unde nu existau contradicţii, care, spre stupoarea şi indignarea autohtonilor, fac în întreaga Italie aproape tot ceea ce au făcut imigranţii italieni în America, oficialităţile italiene impunând măsuri în prezent aproape similare cu cele în stare de război, împotriva acestei categorii de imigranţi. Şi toate acestea într-o ţară în care domneşte locţiitorul lui Dumnezeu pe pământ: papa, sub al cărui scaun, turnat în aur, se ciocnesc şi se ascut toate contradicţiile lumii. Dar, să nu fim ipocriţi, pentru că se spune că şi sfinţii apostoli se puteau contrazice între ei dacă, bineînţeles, nu contraziceau Biblia.

Speranţa rezolvării acestei situaţii hilare în istoria modernă a Italiei, este la mâna celor doi comici politici vestiţi ai ecranului: Băsescu şi Berlusconi, care vor rezolva toată această treabă urâtă azi-mâine, printr-un foc încrucişat dintre cele două guverne – român şi italian, iar “victimele colaterale” vor fi ţiganii migratori, care nu sunt doriţi nici acasă, nici aiurea. Nu pot să nu amintesc în acest context, o interpelare din partea unui ţigan din Teaca pe nume Lili (?) care într-o zi m-a întrebat: dom’le, de ce oare o sută de români nu pot sta lângă un ţigan, dar o sută de ţigani pot sta lângă un român? Răspunsul se află în Italia lui Mussolini şi a tizului său, Berlusconi.

Pentru a respecta însă adevărul până la capăt, astăzi, la început de secol XXI Italia, înţelegându-şi corect locul pe care trebuie să-l ocupe în cadrul UE, ca ţară fondatoare, a devenit a 6-a mare putere economică a lumii, iar “zestrea” lăsată de imperiul roman a făcut ca această frumoasă ţară să ocupe primul loc în lume la veniturile din turism, aşa făcându-se că din cei 25 de milioane de oameni forţă de muncă, 69 la sută să se regăsească în sfera serviciilor, 29,1 la sută în industrie şi doar două procente în agricultură! PIB-ul a ajuns la 25.000 de dolari pe locuitor, un procent din acesta fiind aportul românilor aflaţi în această ţară la muncă şi nu la cerşit. Pentru italieni, acest lucru ar trebui să fie cel mai important. E bine când toate drumurile duc la Roma!