Traian Săsărman: După 50 de ani de presă, nu există vreun cătun în judeţul Bistriţa-Năsăud unde să nu fi pus piciorul

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Cotidianul „Răsunetul” au organizat  în Redacția Cotidianului „Răsunetul” lansarea de carte: Traian Săsărman – „Oameni și locuri din Bistrița-Năsăud” (Editura Charmides, 2019).
Au fost alături de noi managerul Bibliotecii Judeţene – Ioan Pintea, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură – Gavril Ţărmure, primarul Vasile Encean (Matei), preoţii Nicolae Feier şi Vasile Beni, scriitorii Aurel Podaru, Cornel Cotuţiu, Niculae Vrăsmaş, Elena Săsărman, Ionela Nuşfelean şi Olimpiu Nuşfelean, senior editorul Vasile Tabără, ing. Ovidiu Valea, Dumitru Pop, prof. Ilie Săsărman, Ioan Şandor, col. Ioniţă Florea, Grigore Sulici, prof. Teodor Filipaş, Uţa Păvăluc, prof. Sabin Mureşan şi „personajele” Octavian Harşianu, Luminiţa Martiţa, Ovidiu Ciuruş, Maria Scurtu, Ioan Cămărăşan, Grigore Cotu, Gheorghe Gherman,  Mircea Cupşa, Szekely Timea.

                     „Traian Săsărman ne prezintă oameni care au adus glorie acestui judeţ prin munca lor, prin priceperea lor, prin ceea ce au învăţat să facă. Nu este ocolită nici zona cultural-spirituală. Tot ceea ce a aşezat în carte, sub formă de reportaj, este de citit pentru că are un dar care precizează chestiuni concrete, dar, în acelaşi timp, există şi un soi de poezie, de stare lirică pe care autorul o propune. Nu sunt reportaje seci, ci s-a pus şi mult suflet în ceea ce s-a scris. Sunt uşor de citit, bine ilustrate, fiind o istorie a acestor ţinuturi. Apar localităţi şi oameni de care, poate, astăzi nu ne mai aducem aminte. Mă bucur că suntem şi noi implicaţi în acest proiect prin Consiliul Judeţean şi Biblioteca Judeţeană”, a declarat managerul Ioan Pintea.

            „Este foarte frumos că un om îşi găseşte timp să scrie despre semenii lui, despre oameni vrednici în domeniile lor de activitate, dar nu sunt aşa de vizibili precum un scriitor sau un jurnalist, dar care merită tot respectul şi toată admiraţia semenilor. Traian Săsărman este un om admirabil”, a declarat editorul cărţii, Gavril Ţărmure.

Cititorilor noştri le oferim un interviu cu senior-editorul Traian Săsărman despre presă şi oameni frumoşi din judeţul nostru.

- Rep.: Aveţi o carieră de 50 de ani, strâns legată de cotidianul „Răsunetul”. Cum a evoluat presa în aceşti ani?

            Traian Săsărman: - Am debutat în presa scrisă în vremea când eram student. Prin anii 1966-1967, au apărut pe ecrane filmele lui Sergiu Nicolaescu cu dacii şi Columna. Ştiu că atunci am fost la redacţia unui ziar regional şi ni s-a cerut să scriem câte o cronică despre filmul „Dacii”. Pot să spun că acestă cronică a fost primul articol pe care l-am scris. Cu regret trebuie să spun că presa scrisă a pierdut foarte-foarte mult teren. Probabil că este şi normal. Cititorul, astăzi, nu mai răsfoieşte un ziar, nu mai răsfoieşte o carte, pentru că, este obişnuit cu mijloacele moderne pe care tehnologia actuală le-a pus în valoare. Mie îmi pare rău, pentru că una este când iei în mână un ziar, parcă miroşi cerneala, parcă simţi cerneala tipografică şi alta este senzaţia când citeşti pe internet, pe mijloacele moderne actuale.

            Rep.: - Am fost foarte mult plecat în străinătate şi acolo am văzut multă lume cu ziarul în mână sau cu o carte. Eu cred că nu o să dispară cartea şi nici presa print. Cred că ne vom întoarce la această formă de culturalizare. Dacă timp de aproape 2000 ani nu a dispărut, cu siguranţă, va mai rămâne. Vorbind despre cărţile dumneavoastră. Pentru început aţi scris câteva monografii dedicată unor localităţi apropiate de suflet.

            Traian Săsărman: - Aşa este. Cred că este datoria fiecărui intelectual, dascăl, preot din aşezările şi satele noastre să scrie despre istoria acestor localităţi. Trebuie să lăsăm urmaşilor noştri, copiilor noştri cărţi despre obiceiuri, despre tradiţii, despre istoria acelor locuri. Eu am scris două cărţi despre satul meu natal, Măluţ.  Cred că cititorii noştri au auzit despre sărbătoarea noastră tradiţională, care datează din 1892, „Maialul cireşelor”. Această sărbătoare adună în fiecare an, la sfârşitul lunii iunie, pe măluţenii plecaţi în ţară şi peste hotare. Pentru ei am scris această carte. O perioadă am lucrat într-una dintre cele mai frumoase aşezări ale judeţului, satul Bidiu. Satul Bidiu aparţine de comuna Matei. Satul Bidiu, în anul 1968, avea la şcoală 128 de elevi. Din păcate astăzi nu mai este nici măcar un elev, doar clădirea şcolii care, cred că, încet-încet se va prăbuşi. În acea vreme, în fiecare din satele judeţului pulsa o viaţă culturală intensă. Satul Bidiu, pe vreme aceea, avea 110 gospodării. În fiecare seară, 40-45 de tineri veneau la Căminul Cultural. După o zi intensă de muncă, deşi lucrau în agricultură, la o vie modernă a fostului Gostat Lechinţa, unde pentru a ajunge treceau dealul spre Enciu, la Sâniacob, iar seara veneau la Căminul Cultural. Era o plăcere. Recent, am răsfoit cu nostalgie un caiet din 1968, unde am descoperit piesele de teatru puse în scenă de noi, de cei câţiva dascăli care eram acolo, împreună cu tinerii. Referitor la celaltă carte despre Chiraleş. Nu vreau să mă laud că am scris multe cărţi, consider că în cei 50 de ani am fost doar un slujitor al condeiului, scriitor în presa scrisă. Cartea este despre un sat istoric, Chiraleş. Legat de acest loc, vreu să vă spun un lucru interesant, descoperit nu de mine ci de profesorul părinte Nicolae Feier, un istoric, un teolog şi un profesor deosebit de cultivat, care a descoperit în documente că acest sat, Chiraleşu, a fost, prin secolul X, capitală. Unii spun că satul Chiraleş îşi trage denumirea din cuvântul grecesc Chirileson, care înseamnă „Doamne, miluieşte!”. Avem un document care spune că, în anul 1068, în Chiraleş, s-a dat o bătălie între populaţia migratoare pecenego cumani şi populaţia locală, pe vremea regelui Solomon. Şi acum, în tradiţia locului, se mai păstrează în amintirea oamenilor crâmpeie din bătălia de acum aproape un mileniu. Împreună cu preotul din localitate, Cristian Marţian, şi de preotul Horaţiu Mureşan, am scris o carte pe care am oferit-o celor din Chiraleş şi nu numai.

            Rep.: - Cum vă faceţi reportajele ?

            Traian Săsărman: - Vreau să spun, fără să mă laud, că nu cred că există vreo localitate, un sat sau un cătun în judeţul Bistriţa-Năsăud unde să nu fi pus piciorul. De la Poiana Cătunenilor al profesorului Ursa, acolo unde se spune că ajungi cu mâna la cer, până în cătunul Draga din Urmeniş, sau până în Dumbrava Malinului, am fost peste tot. Am avut şi am acest obicei să merg pe jos. De exemplu, de curând am fost în comuna Milaş. Din Milaş am mers pe jos prin Orosfaia, am trecut dealul, am ajuns în Brăteni, am mers până la lac şi pe urmă la Stupini. Mergând pe jos, am întâlnit ciobanii. Discutând cu ciobanii, afli lucruri minunate. Este o lume fabuloasă. Am fost şi în satul Feleac, un sat care te uimeşte din două punte de vedere. În primul rând, în curtea Bisericii din Feleac există un monument al eroilor. Astfel de monumente există în aproape toate comunele. La Feleac, pe monument, am găsit eroi, cetăţeni felecani, care au luptat în Războiul de Independenţă (1877-1878). În acea perioadă, Transilvania era sub imperiul austro-ungar. Români de la noi, din Feleac, au trecut graniţa şi au luptat la Plevna, la Smârdan în acest război. Revenind la zilele noastre, tot în Feleac, am întâlnit un inginer cu totul special, Ghiţă Gherman. Este silvicultor, deci are tangenţă cu agricultura. Acest om, cu multă muncă şi sudoare, pentru că forţă de muncă nu prea există acolo,  şi-a făcut o livadă cu totul şi cu totul ieşită din comun. O livadă în care are 700 de butaşi de viţă-de-vie nobilă, are prune, are mere. Este un om cu totul special. Am fost şi într-un sat cu un singur locuitor, domnul Ciu, şi anume în satul Popas. Este pe un vârf de deal, la confluenţa comunelor Lechinţa, Matei şi Nuşeni. Acest om se bucură când întâlneşte pe cineva, dar cel mai mult se bucură de Bobotează când vine popa cu Crucea. Pentru el atunci e o bucurie cu totul specială. De unde vine numele acestui sat – Popas. În urmă cu ceva vreme, oamenii din zonă mergeau de Sfântă Mărie, în 15 august, la Nicula, pe jos. Din satele respective, până la Nicula, sunt 44 de km.  Când mergeau şi se întorceau de la Mănăstirea Nicula, acolo făceau popas. Erau aşteptaţi de domnul Ciu, cu bucate, cu găluşte, iar oamenii îi aduceau tot felul de suveniruri, cruciuliţe. Un alt sat, satul Dumbrava din comuna Nuşeni, are doar câteva case. Când am mers de la Malin la Dumbrava, cătun care se mărgineşte cu comuna Unguraş din judeţul Cluj, am mers, de asemenea pe jos, pentru că nu s-a putut circula nici cu o maşină 4 x 4. Este o zonă foarte bogată în pomicultură. Printre alţii, am întâlnit acolo doi belgieni care au cumpărat acolo o suprafaţă de teren, şi-au făcut o căsuţă, cresc albine, animale. Ei se bucură de o zonă cu totul şi cu totul specială. Şi astfel de exemple sunt multe la noi în judeţ.

            Rep.: - Volumul „Oameni și locuri din Bistrița-Năsăud” (Editura Charmides, 2019) ne demonstrează că povestirile din vatra ţinuturilor Bistriţa-Năsăud sunt încă vii. Subiectele lui Traian Săsărman sunt aşteptate de cititori ca pâinea caldă din cuptorul din sat. Fie ele din Rusu de Sus, Măluţ, Cireşoaia, Feleac, Malin, Nuşeni, Cheţiu, Caila, Ardan, Sânicoară, Fântânele, Bungard, Jimbor, Corvineşti, Matei, Lechinţa sau din Bidiu, Ţigău, Sâniacob, Hăşmaş, Zoreni, Buza Cătun, Dipşa, Dumbrava, Ruştior, Arcalia, Ciceu Mihăieşti, Ciceu Corabia, Slătiniţa, Sărăţel, Mogoşeni, Bretea, Coasta, Şirioara, Floreşti, Sângeorz-Băi şi lista poate continua. Aveţi câteva titluri frumoase în carte, legate de toamnă, ca de exemplu „Simfonia strugurilor, sub semnul belşugului”, „Grija toamnei bântuită şi la Moruţ” ori „Bruma aurie în podgoria lui Bănică”.

            Traian Săsărman: - Dacă m-aţi provocat cu strugurii, că tot suntem la sărbătoarea siretului, vreau să vă spun că recent am fost la trei podgorii. Am fost la cunoscutul şi harnicul ing. Octavian Harşianu, care este o enciclopedie în ale viticulturii. Dacă ai timp, Harşianu îţi povesteşte despre vie de la asiro-babilonieni din urmă cu 8000 ani până azi, dar meritul extraordinar al acestui inginer, al acestui pasionat de viticultură este că a repus, a readus la viaţă, în localitatea Dumitra, viţa de vie care, după cum se ştie, a fost defrişată în anii 90. La Lechinţa, amintesc despre Veluţ sau Bănică, doi viticultori, doi fermieri, care au acolo aproape 100 de hectare cu vie. Brandul Lechinţa, renumit cândva, şi-a recâştigat locul pe harta viticolă a ţării şi nu numai. De exemplu,  Bănică, cum este cunoscut în zonă, pentru că se numeşte Adrian Botiş, are vreo 50 de hectare cu vie la Lechinţa. Dacă ajungi în Lechinţa, în zona Vermeşului, şi ai curajul să urci în podgoria lui, este ca şi cum ai circula pe Transfăgărăşan. Via se găseşte pe o pantă foarte abruptă. Pe aceste dealuri acest om a făcut o minune. La fel şi Veluţ Mureşan, care pe o altă tarla, în Cofeberg, tot în zona Lechinţei. Dacă îmi permiteţi, aş vrea să-l menţionez şi pe primarul din Lechinţa, Romeo Florian, inginer de meserie, a ajutat şi ajută efectiv fermierii. Nu doar prin faptul că a făcut drumuri asfaltate până la ferme, dar îi ajută şi altfel pe aceşti fermieri, pe doritorii care vor să înfiinţeze plantaţii de viţă-de-vie, plantaţii de pomi. Mai nou, este la modă plantaţia de nuc. De la vie aş vrea să trec la o altă cultură din această zonă, la sparanghel. Nu este o plantă tradiţională la noi, poate multă lume nici nu ştie ce este. În Lechinţa, mai precis în satul Sâniacob, există un gospodar care cultivă sparanghel. Această femeie a lucrat o perioadă în afara ţării, a văzut care e tehnologia şi a venit în sat şi oferă sparanghel, crud sau murat, pe care-l valorifică în piaţă. Nu are suprafeţe mari pentru că această plantă încă nu a prins la mulţi beneficiari.    Dar aş vrea să povestesc şi despre fructe, despre mere. Nu vreau să par nostalgic, dar înainte de 1989, în judeţul nostru existau în jur de 5500 de hectare de pomi, cultură intensivă şi superintensivă. Judeţul Bistriţa-Năsăud oferea fiecărui cetăţean al României câte două kilograme de mere. Bistriţa-Năsăud era un bazin pomicol cu totul şi cu totul deosebit. Aveam şi Staţiunea. Astăzi, pomicultura judeţului şi-a revenit. În carte am scris şi despre firma Pombis, condusă de ing. Onigaş, un adevărat profesionist, care a readus la viaţă şi a replantat, atât la Dipşa, cât şi la Ciceu Mihăieşti, mere de o calitate extraordinară, mere româneşti. Este bucuros că, prin programele binecunoscute, poate oferi aceste mere copiilor.

Rep.: - Şi câte nu am mai putea vorbi. Şi câte teme nu am putea allege. Cu Săsărman mergem şi la liturghie, apoi ascultăm povestea spusă de „popa nost”, stăm şi pe laiţă cu ţăranii, gustăm şi cireşe, măsurăm laptele de la stână, aflăm poveşti cu voievozi şi ne veselim cu ceteraşii satului. O istorie „povestită” scrie Traian Săsărman, oferindu-ne, prin acest volum, o scenă deschisă spre spectacolul ce are drept actori oameni frumoşi ai judeţului ce-şi iubesc cu adevărat ţara.  Vă felicit şi vă doresc mulţi ani în continuare, cărţi frumoase, articole pe placul cititorilor. Vă mulţumim că faceţi parte din redacţia Răsunetul de atâţia ani.