Tratamente pentru inimă

Editura Studis din Vatra Dornei propune întâlnirea cu şase poeţi în antologia „Tratamente pentru inimă”. Bistriţeanul Liviu Ioan Mureşan este prezent în volum cu o serie de poezii adunate sub genericul „Să fim rezonabili”. O poezie a căutării sensurilor vieţii, în care „vom păşi pe iarbă şi pietre”. Aşa cum ne-a obişnuit, Liviu Ioan Mureşan rămâne în acelaşi stil al apocalipsei: „Azi cerul a fost negru, mai negru decât la naştere”. Într-un oraş al poeziilor se caută noi modalităţi de abordare a riturilor şi miturilor, astfel încât: „Cenuşăreasa umblă liberă pe străzi/ cu un picior desculţ/ pentru căutătorii de urme”. Dragostea capătă chipuri nebănuite, fiind prezentă în cele mai diverse situaţii.

O revoluţie a cuvintelor găsim şi la Teodor Dume – „A iubi înseamnă a trăi înăuntrul celuilalt”. Atunci când viaţa „se agită să iasă ca lumina”, versul se precipită – „în toată graba asta, doar eu şi Ana” întru aşteptarea clipelor eterne: „închid ochii şi respir/ din plămâni ies aripi”. Dorind o întâlnire prin tunelul timpului cu copilăria, Teodor Dume observă cum „fluturele s-a întors şi/ priveşte înspre mine”. Adică, sufletul se înalţă spre bucuria literelor.

„Poemele din dreptul inimii”, semnate de Ottilia Ardeleanu, sunt adevărate pasteluri post-moderne în care natura este părtaşă la bucuria eroinei: „Când treci pe la mine/ flori de cireş/ deschid/ inimi/ reverberează/ gândurile/ gândul”. Când zumzetul stăruitor te ademeneşte în braţe, salvarea vine din cuvinte: „Citeşte cu mine umezindu-şi buzele/ cântă, dansează”. Apropierea de cele sfinte o face pe poetă să vadă icoana nemuririi: „Sfioasă ca o marie/ în care se pogoară/ lumina stelei/ sfinte”. „Chiar şi marea/ se frige la limbă” întru aşteptarea iubirii: „Să iubesc/ să iubesc până nu/ se va închide poarta”. O poezie în care „cu ochii însăilaţi de cer/ inimile bat aripi de fluturi”.

Alexandru Gheţie îşi grupează poeziile sub titlul „Tipa care colorează iarba”, fiind în căutarea nuanţelor vesele prin opoziţia dintre alb şi negru: „Am căutat să fug de lumină, de răul/ care i se târăşte prin sine, de claritatea/ din spatele ei”, adică albul devine negru, iar puritatea se emană din întuneric întru aşteptarea clarităţii. În căutarea lumii, poetul găseşte „nimic şi o bucată zdravănă de/ fericire”. Este momentul în care „am învăţat să mă iubesc sincer/ ca pe ultimul om care trăieşte/ pe dunga asta aglomerată dintre/ viaţă şi moarte”.

Vali Slavu vine cu un „Debut inimos”. Registrul este unul al tonurilor calde: „E 9 dimineaţa/ o dimineaţă nouă”. Atunci când visul este pe muchia morţii poetul caută „prieteni de suflet/ suflet de prieteni/ întru alinare”, versuri în care „ziua se stinge alene/ umbre de aripi/ se preling peste umbra copacului/ noaptea coboară în rămuriş”. O poezie în care este desenată iubirea în dreptul inimii.

„Când nu mai este timp pentru iubire” Ioan Bar vine cu fardurile menite să mascheze suferinţa, timpul rotunjindu-se în ochii cu lumină cenuşie: „lua inima ta din scrumieră/ o scutura de scrum, trăgea un fum/ şi flirta”. Când iubeşti „miroase a levănţică/ cerul îşi potriveşte/ cămaşă nouă de trandafiri/ coboară/ ca o fecioară/ în inima ta”. Viaţa este văzută ca un bulgăre de iubire „rostit sub paşii/ pe care au nins/ cuvintele ce nu s-au spus”. Cuvintele meşteşugite sunt un reper întru aşteptarea paradisului: „Înfloreau gutui în mai/ rupeau aerul florile albe/ ca nişte fluturi mari/ pierduţi în ochii tăi”.

Antologia conturează personalitatea a şase poeţi ai generaţiei actuale într-un schimb post-modern de gânduri, versuri care, aşezate liniştite, aşteaptă ochiul cititorului.