În vestiarul inimii

Scriitorul George Baciu aduce, în volumul „În vestiarul inimii”, apărut la Editura Tiparg, un gând în prag de vară pentru toţi cei care acceptă provocarea de a-şi deschide sufletul. Suntem invitaţi în cămara inimii, într-o zi de sărbătoare, atunci când poetul se povesteşte pe el: „mângâiat în toamnele târzii de lumina felinarului/ de pe digul din coasta inimii”. Travaliul cuvintelor este: „ca o cruce strivită de lehuzia/ Mariei înainte de facere”. Ştiind sacralitatea fiecărui cuvânt, George Baciu propune o combinaţie de râuri-gânduri întru aşteptarea, pe aripi de ploaie, a destinului: „şi se emoţionează aerul/ în gura căscată a îmbrăţişării/ şi se îndrăgostesc cuvintele/ sunându-se din oase”.

Poetul jonglează pe corzile vieţii, fiind însoţit în demersurile sale de natură „ploaia la straşina cărării” fiind un lait motiv al întregii creaţii. Căutările dincolo de lacrimi purifică întru aşteptarea rugăciunii salvatoare: „Doamne, fă-mă dor pe frunză/ ca să mă reazim de gândul copacului/ retras în ploaia din pleoape”. Divinitatea este parte din viaţă, astfel încât Mântuitorul devine unu al familiei: „îmi voi ţine inima în ochii degetelor/ mai trecând dinspre tine/ către unchiul Iisus/ cu sprânceana cât o carte”. După sute de poezii create până acum, George Baciu are uşurinţa de a jongla cu literele pe bolta scrierii „de sub dalta de carne a cuvântului”. Întru găsirea unui remediu pentru salvarea lumii „înfipt în pământ/ cu un umăr/ în loc de inimă cu luna”. În acest cadru, poetul este „căzut printre cuvintele/ cu care mă tac/ cu care m-aud”. Unul dintre elementele care dau sens vieţii este copilăria descrisă de poet drept un „album despre/ întâmplări cu gropiţe în obraji”.

Partea a doua a cărţii este dedicată liedurilor care surprind prin frumuseţea versurilor care se unduiesc pe aripi ale creaţiei: „îndărătul ferestrei sale/ Dumnezeu îşi desemnează umbra/ pe cioburile zilelor sparte-n umerii pământului”. În această casă a cuvintelor care urcă înspre lumină: „Veacul îşi tăcea instinctele/ ca o primăvară”.

O poezie precum o vecernie întru aşteptarea confesiunilor care vor veni în capitolul al II-lea: „Curgi din mine/ sudoare de dragoste/ pe cămaşa inimii”. Aici „Mama se furişa-se pe cruce/ venise vremea să mă nasc” întru legănarea spre eternitate pe cumpăna „fântânii crescute înlăuntrul/ ierbii din mine”.

George Baciu surprinde din nou cu această invitaţie de a pătrunde pe culoarele inimii întru descifrarea codului poetic.