„Trei, Doamne, și toți trei!”

Motto :
„Fire-ai, moarte, blăstămată
Că vii la om necemată,
` De bătrâni nu ți-i rușâne,
Pe tăț’ îi strângi lângă tine !”
(Bocet popular)

Lacrima timpului aleargă și sfredelește inimi îndurerate. Nici tânguirea Gersei învolburate, nici trilul trist al păsărelelor înfrigurate nu o șterge. Ea ară, insensibilă, obrazurile celor care au pierdut pe cineva, născând riduri nevindecabile, dar și blestemul adresat morții:
„Înecate-ai, moarte,-n tău
Cum ne-ai supărat de rău;
Te-ai îneca, moarte,-n vale
Cum ne-ai supărat de tare.”
(Bocet popular)
Da, este greu ca cineva să piardă pe cel drag, dar și mai greu este să accepte inevitabilul.
În aceste vremuri tulburi, parcă și moartea își face de cap! Mi-a luat trei Oameni dragi, trei Oameni blânzi și buni. „Trei, Doamne, și toți trei!”, cum scria Coșbuc. Și toți parcă ar spune:
„Câte dealuri am suit,
Pe toate le-am coborât;
Șî pe-aiesta l-oi sui,
Altu’ nu l-oi coborî.”
(Bocet popular)
Pe badea Dumitru Burdeț îl cunoștea tot satul. Era fătul bisericii. Biserica era casa lui și mereu se îngrijea ca totul „să fie pe placul lui Dumnezeu”.
Om blând și bun, cu frică de Dumnezeu, nu și-a pătat niciodată demnitatea. A rămas un exemplu pentru consătenii săi până când firul vieții i s-a rupt. Regretul trecerii sale se regăsește în acest bocet:
„Mă, Dumitre, dragu’ meu,
Dacă-i mere în cea lume,
Înaintea ta s-or pune
Doi oaminineguțărei,
Nu te spăimânta de ei
C-aceia-s părinții tăi.
Ei frumos te-or întreba
Cum îi rându’ pe-aicea…
De ț-or cere cămeșa,
Tu cămeșa nu le-o da,
Că aiasta-i soponită
Șî inima noastă-i friptă…
(Bocet popular)
Badea Ioan Burduhos, cumătrul nostru, a fost un gospodar de frunte în sat, trăind o viață întreagă printre animalele lui dragi. De când l-am știut, n-am auzit un cuvânt rău la adresa lui. Avea o inimă bună, o vorbă înțeleaptă care te ungea la inimă și de la care aveai ce învăța.
„Nu mă duceți așă tare
Că-i bugăt ziua de mare,
Numai-ncet cu praporii
Dade fata mni-o vini,
Trageți clopotele tare
Să s-audă-n depărtare!”
(Bocet popular)
Și, ca Gersa să fie îndoliată pe deplin, pe cei doi i-a urmat și badea Ioan Mâti. Mic de statură, dar cu o inimă cât un munte. Era bucuros când te opreai și-i vorbeai, dar, mai ales, când depăna amintiri despre cei din „leatul” său. Și când vreunul din „leat” pleca spre cer, badea Ioan scăpa o lacrimă sinceră și nedisimulată.
„Țânțârime, om cizmaș,
Nu lăsa omu’ de mas;
Că tu, de nu li-i lăsa,
Înapoi o înturna;
Șî tu, de nu li-i primi,
Înapoi el o vini”.
(Bocet popular)
„Trei, Doamne, și toți trei!” Gersa a devenit dintr-o dată mai săracă. Imaginea fiecăruia dintre ei era sculptată în inimile tuturor gersenilor.
Suntem siguri că Dumnezeu le va dărui un loc în Împărăția Sa și că, de acolo, vor veghea asupra celor dragi.