Ultima zi a tovarăşilor

Scriitoarea Ioana Stuparu creionează, în romanul „Tovarăşi de ultimă zi”, apărut la Editura Daco-română, povestea tragică a României post-revoluţionare, punând accentul pe luna decembrie a anului 1989. Avem de-a face cu un text cu iz realist, în care subiectul se precipită, punctul culminant fiind căderea cuplului prezidenţial. O carte cu nume simbolice, însuşi eroina principală, Magda Lupescu, având rezonanţa omului care supravieţuieşte anumitor presiuni, care are un echilibru interior aparte. Fiecare detaliu, fiecare descriere este minuţios elaborată de scriitoare, care se dovedeşte a fi un bun „manager” în ceea ce priveşte construcţia dialogurilor, dar şi a monologurilor interioare, sufletul omenesc fiind radiografiat până în cele mai mici detalii. Convinsă fiind de faptul că speranţa de a ne bucura de iertarea lui Dumnezeu este calea spre căinţă, scriitoarea ne invită în casa Margei Lupescu, un apartament de bloc obişnuit, construit după macheta miilor de „cutii de chibrituri”, în care locuiau atât muncitori, cât şi intelectualii vremii, amintind aici pe vecina procuroreasa, fumătoare înrăită de Kent. Valorile acestei perioade sunt răsturnate, tomberonul de gunoi fiind aşezat lângă altarul bisericii iar credinţa pusă în cui întru adorarea icoanei partidului. În această atmosferă, familia Lupescu aşteaptă Crăciunul, pe renumitul Moş Gerilă. Cu câteva zile înainte de Crăciun, Magda Lupescu, curioasă din fire, la fel ca mulţi alţi români, ascultă Europa Liberă să vadă ce se mai întâmplă în ţară, însă soţul, sceptic din fire, o roagă să oprească aparatul pentru ca nu cumva să fie auziţi de vecini. Frica, cea care făcea ordine în ţară, este bine surprinsă de Ioana Stuparu, la fel ca şi preocupările de atunci ale românilor. Ciocolata sau guma de mestecat, alături de ţigări şi cafea, erau luxuri pe care nu şi le putea permite oricine, ci doar cei care aveau anumite relaţii. Familia Lupescu avea o astfel de relaţie prin doamna Martinel, a cărui fiu lucra la Comitetul Central şi care dăruia din ceea ce primea şi familiei Lupescu. Ce se mai bucura doamna Marga când primea o cafea boabe, pe care măcinând-o, o savura cu mirosul minute în şir. Pentru generaţiile actuale pare de necrezut faptul că trebuia să ai relaţii şi pentru un kg de zahăr. Familia Lupescu era prietenă cu Nuţica de la alimentară, care le mai facilita cumpărarea zahărului sau a uleiului. În timp ce se deplasa cu plasa spre casă, Marga Lupescu afirmă: „Dacă cineva mi-ar face bau, pe loc inima mi-ar plesni”. Câtă spaimă pentru un aliment plătit cinstit. Însă, dincolo de toate acestea, suntem oaspeţii unei familii deosebite, doamna Marga fiind o fire blândă, cu zâmbetul nelipsit de pe faţă. Lucra la fabrica de confecţii din comuna tovarăşei Leana, Petreşti, unde avea un director tocmai instalat într-o viluţă cochetă. Cât de greu e să supravieţuieşti printre toate pilele tovarăşei, printre toate neamurile acesteia, însă Marga reuşeşte să-şi facă prieteni adevăraţi, tovarăşi de navetă pe autobuzul lui Nenicu. Vorbim aici de Laura, Angi sau Sorin, mereu pus pe pariuri pentru a câştiga o ciocolată. Apoi, liniştea navetei este tulburată de transmisiunea la radio a momentului în care Ceauşescu fuge de la balcon. Începe o adevărată agitaţie în fabrică, muncitorii cerând demisia directorului, care se jura că deşi este născut în Scorniceşti nu este pila nimănui. În tot acest timp, Marga Lupescu se simţea liberă în colţul ei. Împreună cu fiica Diana străbat străzile localităţii, unde este surprins un adevărat portret colectiv, oamenii fiind plini de violenţă, de răzbunare împotriva unui regim care i-a ţinut „închişi” ani de zile.

Romanul se încheie în mod simbolic în ziua de 4 ianuarie 1990, când eroina, alături de fiica ei, poposeşte în dreptul Palatului Regal, îngenunchează şi, cu lacrimi în ochi, declară: „Pălăţelul meu”, simţind că libertatea a venit într-adevăr.

O carte în care suspinele se împletesc cu bucuria, în care îngrădirea este „dezrădăcinată” prin intermediul puterii poporului, în care Ioana Stuparu prezintă o Românie în care omul a luptat pentru păstrarea identităţii.