Un an, 2021, cu lauri

Semnează poezie: Nicolae Turtureanu, Marcel Miron, Bianca Marcovici (Israel), Eugen Uricaru, Dan Vîță; proză: Michael V. Magharian (Canada); poemul desenat: Dragoș Pătrașcu. Despre limba română (care nu trebuie să ne fie indiferentă în nicio împrejurare) susțin interpretări și comentarii: Emina Căpălnășan, Laura Carmen Cuțitaru, Cristina Florescu.
Dialoguri/ interviuri (mai vechi, mai noi): între Leo Burnaru și Ana Blandiana („Dincolo de pesimism” – 1995), Grigore Ilisei și matematicianul Viorel Barbu (2001), Aurel Brumă și, nu numai, poetul Ion Hurjui („Îngerii de fiecare zi” – 2015), Ioan Holban și preot Dumitru Merticaru (nu de mult plecat dintre noi, „Biserica Banu” – 2018), Robert Șerban și artistul plastic, poetul Vlad Ciobanu.
Istoria astăzi e „văzută” de Ioan-Aurel Pop, după cum afirmă în titlul „Moldova medievală văzută dinspre Transilvania (II)” – Interferența țărilor mici ale Țării celei mari. Iată un fragment: „Dimitrie Cantemir, primul savant român (cu o conștiință clară de român) de talie europeană, vedea o continuitate perfectă de la romani la români și chiar o identitate romani-români. El nu a fost romantic întârziat (ca Iorga), ci preiluminist și nici nu a fost deformat de lupta politică pentru unitatea națională. Cantemir își subintitula cu tâlc Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, publicat într-o primă ediție la Sankt Petersburg, în anul 1717, de la Nașterea Mântuitorului (sau 7225, de la Facerea Lumii). Aici autorul afirmă clar, din primele pagini, că neamul romano-moldo-vlahilor necurmat lăcuește în Dachia (adică în Moldova, în Țara Muntenească și în Ardeal). Unitatea și romanitatea apar însă exprimate peste câteva pagini, loc în care se arată, de fapt, titul dezvoltat al lucrării: Hronicon a toată Țara Românească (care apoi s-au împărțit în Moldova, Muntenească și Ardealul) din descălecatul ei de la Traian împăratul Râmului. Așijderea pentru numerele (adică numele) carele au avut odată și carele are acmu. Și pentru romanii cari de atunce într-însa așezându-să, în într-aceiași și pănă acmu lăcuiesc. Lucrarea îi așează pe români între popoarele romanice, în cadrul lor european firesc. Concepția acestui savant moldovean despre unitatea poporului său este exprimată în texte variate, dar reiese în chip sintetic dintr-un pasaj în Historia Moldo-Valachica: Astfel, astăzi moldovenii, vlahii transalpini, basarabenii și epiroții se numesc pe sine cu toții cu un nume cuprinzător, nu vlahi, ci români, iar limbii lor neaoșe îi spun limba română. În acest text, prin formula vlahii transalpini, se înțeleg românii de peste munți, adică transilvănenii, plasați și ei, ca și ceilalți, în corolarul unității românești, în ciuda țărilor, despărțite sub aspect politic, locuite de acești români. Pentru Cantemir, Dacia unită și fericită din epoca romană a continuat să trăiască, deși s-a împărțit ulterior în trei, iar românii medievali erau adevărații romani de la începuturile erei creștine. În aserțiunile de mai sus, Cantemir nu vine cu noutăți și nu face decât să consemneze locuri comune, remarcate încă din secolele al XIV-lea – al XV-lea de către umaniștii și călătorii străini, întărite de către cronicarii și umaniștii autohtoni (născuți în Țările Române și în provinciile locuite de români, de etnie românească sau nu), reluate de străini (savanți, clerici, militari, artiști, soli sau simpli comercianți), demonstrate de istoricii și cronicarii secolului al XVII-lea și de cei următori”.
Despre „Cantemir și lecția de politologie” scrie Elvira Sorohan, iar „Timpuri moderne în Istoria Românilor de Nicolae Iorga (II)” semnează Gheorghe Cliveti.
Cronici literare și recenzii, eseuri și comentarii literare de (selectiv): Ioan Holban, Diana Dobrița Bîlea, Constantin Cubleșan, Livia Iacob, Vasile Iancu, Florea Ioncioaia, Ioan Răducea, Cristina Chiprian, Cristina Hermeziu, Nicolae Busuioc, Stelian Țurlean, Radu Ciobanu, Ion Țurcanu, Mircea V. Ciobanu, Călin Ciobotari, Simona Modreanu, Giuliano Ladolfi (Italia).
Revista SCRIPTOR încheie anul 2021 cu lauri.