Un bust turnat în bronz al istoricului Nicolae Iorga, realizat de sculptorul Grigore Bradea, dezvelit în fața Arhivelor Naționale

Un bust turnat în bronz al istoricului Nicolae Iorga, realizat de sculptorul Grigore Bradea, a fost dezvelit în fața sediului Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud. Este un proiect derulat de Asociația culturală „Grigore Bradea” și Asociația culturală „Grigore Moisil”  – în parteneriat cu Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud. Bustul a fost realizat de sculptorul Grigore Bradea în anul 1984, a fost turnat în bornz la Turnătoria Tapoi (Cluj-Napoca). 

La eveniment, alături de promotorii proiectului, au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, oameni politici, oameni de cultură ai urbei, dar și familia scuptorului Grigore Bradea. 

„Este un moment cu dublă semnificație: pe de-o parte punem în valoare în spațiul public opera lui Grigore Bradea și pe de alta, subliniem legătura marelui cărturar Nicolae Iorga cu Bistrița și Năsăudul.

Proiectul a pornit în urma discuțiilor cu Liviu Olariu și cu membrii Asociației Grigore Moisil, cărora le mulțumim pentru că au sprijinit gândul nostru bun.

Mulțumiri se cuvin și lui Alexandru Gavrilaș  - managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, lui Dumitru Cozma de la Turnătoria Tapio, arhitectei Ileana Luca, cea care ne-a acordat tot sprijinul pentru întocmirea documentațiilor de specialitate.

Mulțumim Ioan Șot de la Andezitul care ne-a pregătit soclul și postamentul într-un timp record. Mulțumim Nidu Filimon care ne-a ajutat să scriem plăcile explicative și să montăm lucrarea, dar și domnului Vasile Trifan care ne-a ajutat cu transportul si punerea lucrării în fața sediului Arhivelor Bistrița-Năsăud.

Mulțumim Octavian Ganea, Seven Events, Arhicris Logistic și Cabinet avocat Liviu Olariu.

Mulțumim Consiliului Județean Bistrița-Năsăud care a cofinanțat acest proiect, președintelui Emil Radu Moldovan, pentru încăpățânarea cu care ne susține de atâția ani proiectele, dar și Primăriei Municipiului Bistrița, care a agreat amplasarea acestui bust pe strada Gării – probabil singura stradă din țară pe care, la un interval de doar câțiva zeci de metri – se regăsesc trei personalități care au marcat fundamental destinul României Moderne: Nicolae Iorga, Alexandru Vaida-Voevod și cardinalul Iuliu Hossu.
Mulțumim Arhivelor Bistrita-Nasaud pentru deschiderea și generozitatea cu care ne-au oferit informațiile necesare pentru a construi tot acest proiect”, au transmis reprezentanții Asociației culturale „Grigore Bradea”.

Bustul lui Nicolae Iorga a fost realizat de sculptorul Grigore Bradea în anul 1984, în lemn, fiind turnat în bronz la Turnătoria Tapio din Cluj-Napoca.

Cornelia Vlașin, directorul Serviciului Județean al Arhivelor Bistrița-Năsăud, a prezentat cu acest prilej obiectele de colecție ale expoziției foto-documentare, inaugurate în această dimineață:

„Nicolae Iorga este cel care portretizează cel mai frumos Arhivele bistrițene: „O bună parte din istoria Bistriței este și istoria noastră, și puține Arhive cuprind mai multă viață vie, colorată, zilnic românească decât arhivele bistrițene.

Iorga este cel care editează pentru prima dată documente din Arhivele bistrițene. Am expus aici ediția princeps a acestei lucrări. Tot el a ținut legătura cu Albert Berger, cel mai celebru arhivar al Bistriței, viitor director al colegiului evanghelic (actualul Colegiu Liviu Rebreanu) de care l-a legat o strânsă prietenie.

Unul dintre prietenii și adversarii politici ai lui Nicolae Iorga a fost și avocatul Victor Moldovan. Există și o foarte amplă corespondență care se păstrează aici, la Arhive, în colecția Gavril Precup – o altă persoană care se bucura de aprecierea marelui istoric.

Un alt prieten al lui Nicolae Iorga din zonă este avocatul Victor Onișor, cel care îl însoțește pe Iorga în călătoria din 1906 pe aceste meleaguri. Într-un exemplar din Gazeta Bistriței publicat în 1906 este admirabil povestită această călătorie.

De asemenea, în 1919, Nicolae Iorga se reîntoarce la Bistrița însoțind cuplul regal în vizita sa de atunci. Iorga încearcă și reușește să-l convingă pe prințul Carol, prințul moștenitor, să renunțe la căsătoria sa cu Zizi Lambrino. Știm foarte bine că în 1919-1920, prințul moștenitor Carol a fost exilat la Bistrița, pentru a reveni asupra deciziei de a se căsători cu Lambrino.

A vizitat și atunci Arhivele bistrițene și conspectează de aici foarte multe documente pe care le regăsim în volumul „Neamul românesc din Ardeal și Țara Românească. Aici, alături de documente, există și numeroare descrieri ale ținutului Bistriței și Năsăudului...

Iorga vorbea 17 limbi străine, iar un fapt inedit despre marele istoric este acela că a învățat limba turcă într-o singură noapte. Aflăm asta din relatare prim-ministrului de atunci, Ion I.C Brătianu, dar și din relatările sale, cu prilejul vizitei prințului moștenitor al sultanului Impreiului Otoman.”

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5