Un fuior de gânduri

Prezent în mediile literare de nord-vest, și nu numai, Milian Oros este o voce care nu tace. Ne-am oprit la cartea oferită la evenimentul ”Prietenii literare”, Bistrița – Baia Mare, ( 13-14 iulie 2018 ), intitulată ”Caut...”, poezii, povestiri, Editura ”Enesis”, și pentru că am descoperit că autorul este prieten cu Silviu Guga, de la Sibiu, un apropiat al grupării ”Conexiuni” și un girant al colegilor care scriu. N-am făcut rău, pentru că am descoperit, așa cum se întâmplă în spațiul literar actual, de multe ori, surprinzător, un autor ”la locul lui”, ce-și spune gândurile cu grijă față de limba română, folosită corect ( recunoaștem că faptul reprezintă un criteriu de selecție, subiectiv, dar deosebit de obiectiv ), ce nu are pretenții de inovație, nici în materie de substanță, nici de stil, dar continuă o linie clasică, i-am spune, de poveste.
Cartea ”Caut...” e jumătate poezii, jumătate povestiri, și lucrul acesta nu știrbește cu nimic rotunjimea ei, unitatea de gânduri, crezul creatorului de a nu lăsa nescrisă partea lui de trăire literară, ca să nu-i fie ”inimii durere”. Observăm că și acest volum se înscrie unei mode a vremii ( există edituri ce au în planul editorial acest obiectiv, de a tipări cărți ”cu dedicație”, și anume, Centenarului României ), chiar dacă nu toate tipăriturile coincid cu idealurile istoriei. Trecând peste acest prag, ne întâmpină în scrierile lui Milian Oros o atmosferă de liniște, de liniștire a apelor, de claritate a izvoarelor, de răcoare a pădurii, de aer proaspăt, de înțelepciune veche, de simplitate a expresiei, de adevăr, rostit altfel.
Poeziile cărții ( sau poezia cărții... ) se adună în jurul unor idei, despre anotimpuri, despre dragoste și dor, despre gânduri și meditație și despre altele. Anotimpurile vizitate de autor sunt toamna și iarna, două sfere ale unui întreg meditativ, cu prezențe ale poetului, rare și de valoare, prin mărci personale, găsite într-un retoric ”cine știe”, în verbe de diferite calibre, ”aștept”, ”simt”, ”aș vrea”, ce conturează starea poetică. Și toamna, și iarna sunt surprinse în pasteluri discrete, nostalgice: ”S-au adunat la brâul Toamnei/ Zile scurtate... nopți pustii/ Iar rândunelele-s plecate/ Și strugurii se coc prin vii...”, ”Ce iarnă este asta,/ Ce suflet e în noi/ Când zile vin și pleacă/ Și suntem tot mai goi?”
Poetul se vede atras de copilărie, ”Copilăria e frumoasă,/ îți amintești cu drag de ea,/ câte povești de altădată/ bunicul ori bunica/ îți spunea!...”, de trecut, ”Când vreau să-nțeleg,/ În urmă privesc/”, de chipul drag, ”Tu ești ființă iubitoare,/ Ce-aduce sufletu-napoi/ Eu... o banală întrebare/ În noapte... pentru amândoi”, dar și preocupat de existență, ”Sunt departe, departe de...mine”, ca și cum alter ego devine mai puternic și-i ia locul, de umbra ca rost final pe pământ, ”Când am ajuns acasă,/ mi-am dat seama/ că-mi pierdusem umbra...”, și de imaginea etalon a volumului, expresivă pentru întreaga creație și definiție a liricii lui Milian Oros, ”fuioare de gânduri”, din poezia ”Dorul”: ”Un secol îmi pare secunda/ Trăită departe de tine/ Și caut în mintea-mi fecundă/ Lumina ce-ți seamănă ție!/ Cuprinde-mă-n brațe,/ Privește-mă-n ochi,/ Cuvintele pot să lipsească.../ Topește-mă-ncet,/ Fă-mă fuioare de gânduri/ Și dorul din lacrimi vorbească.”
O elegie este poezia lui Milian Oros, una actuală, contemporană cu multe probleme sociale care, și ele, își află loc în paginile cărții prezentate: ”Trăim ... în lumea actuală/ Și viața ne-o punem în biți/ Cu cartea ce se face-n școală,/ Vom fi o lume de tâmpiți...”
Cealaltă jumătate a cărții, povestirile, propune povești care au meritat să ajungă la rang de ... artă. Sunt observații ale scriitorului față de lumea din jur, cu personaje reale, pe cât posibil, oricum, veridice: ”Vioara”, ”Lecția”, ”Pălinca”, ”Anuca lui Pintea” sunt câteva titluri ce merită atenția cititorului și care creează o imagine a vieții trăite în nord de țară. Un nord, cu adevărat, literar. Credem că puterea de creație a lui Milian Oros este mai ”acasă” în proză, decât în poezie. Dar, acest fapt ține de subiectivitatea unui cititor, atâta vreme cât autorul este singurul care decide.