Un început de an şcolar fără glorie

Am aflat din presă că, la un moment dat, ministrul învăţământului le-a recomandat oamenilor şcolii să înceapă anul şcolar ... din prima zi de şcoală, să se intre la clasă de la primele ore, evitându-se tot felul de festivităţi. Ulterior, ministrul a revenit asupra recomandării, nuanţând/o. Se preconiza evitarea festivităţilor/festivismelor de o anumită amploare caracteristice unor începuturi de an şcolar devenite convenţionale, poate penibile. Domnul ministru avea dreptate să facă o asemenea recomandare din două motive: evitarea prezenţei, de multe ori indecentă, a unor politicieni în faţa elevilor, dar, cred, mai ales prevenirea unei revărsări de exuberanţă artificială peste mâhnirea contagioasă a dascălilor întorşi fără entuziasm la catedră, în acest an. Teama de reacţii şi proteste l-a făcut pe ministrul de resort să fie prudent. Dar, dacă începutul de an şcolar nu are nevoie de festivisme, acesta are însă (şi încă) nevoie şi de o abordare emoţională ... pozitivă. Orice început de an şcolar creează şi afirmă momente sărbătoreşti, a căror semnificaţie este întotdeauna vie.

Aura politicianistă

Sporind în propensiuni, am de an politicienii au început să se înghesuie tot mai mult pe podiumuri la început de an şcolar în faţa elevilor. Cum fiece început de acest fel beneficiază de o anumită inocenţă de percepţie, când lumea tratează lucrurile mai relaxat şi mai puţin prudent, mai puţin coroziv, de-a lungul anilor, ne-a fost dat să vedem (şi probabil o să mai vedem multă vreme de acum înainte) politicieni de tot felul luptându-se să ocupe un loc cât mai reprezentativ în faţa elevilor, impunând sau, mai exact, exprimând ierarhii locale menite să dea seama de prezenţa partidelor în viaţa publică, în realizările ... istorice. Prezenţa unor feţe locale sau naţionale, care n-ar trebui să facă directă trimitere la politică, câştiga repede o aură tot politicianistă. De multe ori o asemenea prezenţă devenea repede grotescă şi momentul era în parte ratat, mai ales de către acei care ar fi trebuit şi ar fi meritat să se bucure de el.

Mulţi elevi, profesori sau părinţi merită un început frumos!

Fiecare început de an şcolar este totuşi un moment aparte. Este o sărbătoare, care merită să fie marcată ca atare. În orice situaţie s-ar afla învăţământul românesc, există oameni care vin sau se întorc la şcoală cu bucurie. Pentru mulţi elevi şcoala este încă o şansă. Apoi sunt elevii din clasa I, din clasa a V-a, din clasa a IX-a... Pentru ei şcoala începe cu emoţii, cu surprize, cu aşteptări... Sunt elevii din clasa a XII-a, poate nu toţi, care vor primi maturitatea vârstei, greul acesteia, în şcoală. Sunt profesorii debutanţi; pentru mulţi dintre ei şcoala este totuşi o alegere serioasă. Toţi aceştia merită un început frumos!

Manifestările de început de an şcolar leagă şcoala mai mult de comunitate

Mai trebuie reţinut faptul că manifestările de început de an şcolar leagă şcoala mai mult de comunitate. La asemenea manifestări sunt prezenţi membri ai familiilor elevilor, reprezentanţi diverşi ai comunităţii locale. Nu-i nicio problemă să vina acum în şcoală primarul, preotul, medicul, poliţistul, membri ai comitetului de părinţi, patroni cu care şcoala îşi rezolvă anumite probleme financiare... Nu simpla lor prezenţă e nedorită. Oameni sau, mă rog, oficiali cu care directorul are toată ziua de-a face sunt, cred, bineveniţi în asemenea momente. Exagerarea prezenţei lor, alunecarea în grotesc – prin varii situaţii – creează penibilul nedorit.

Reforma din învăţământ n-a ajuns nicăieri

Întrebarea este, însă, dacă Sistemul poate să asigure începutului de an şcolar o manifestare adecvată, firească, binevenită, frumoasă. Sentimentul general este că nu, că totul este precar, inconsistent, fals. Nu e vorba doar despre salarizarea profesorilor, situaţie care, iată, anunţă generarea de noi greve în învăţământ. Dar este curriculumul nepus la punct, noile programe şcolare, care sunt aşteptate în continuare, disfuncţii în formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice, subfinanţări pe toate planurile... Nu mai vorbim de sentimentul de gol generat de adevărul unor afirmaţii legate de socotirea educaţiei ca prioritate naţională. Unde e Pactul Naţional pentru Educaţie, unde e noua Lege a învăţământului? Câtă trudă, câtă cerneală, câţi nervi, câte aşteptări s-au consumat pentru ele? Cine e de vină – ar trebui să ştie şi să spună ministrul de resort – că profesorii, că tinerii profesori sunt prost formaţi, când toţi au trecut printr-o formare iniţială girată de stat, de ministerul învăţământului? Reforma din învăţământ se grăbeşte să-şi mănânce coada, ca să nu se mai vadă de unde a început şi unde a ajuns... Deocamdată n-a ajuns nicăieri

Degeaba recomandă ministrul să se evite festivismele. Eliminarea lor nu mai aduce zâmbetul pe buzele oamenilor şcolii. Răul e mai adânc, disperarea incomensurabilă. Cine ne va mai reda bucuria de a fi actori serioşi ai învăţământului românesc?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5