Un pix și o păpușă

Plictisit de lătrăturile de pe unele posturi TV , privind componența guvernului și a Parlamentului, ale altor broderii de Sus ale puterii, m-am oprit pe un post Tv, unde tocmai prindeam un reportaj despre o familie nevoiașă din județul Vrancea (din zona unde Vasile Alecsandri a preluat de la Russo celebra baladă „Miorița”).
Nevoiașă ? Puțin spus.
E vorba de o mamă și doi copii. Despre soț/tată nu am aflat ce e cu el.
Am aflat că cei doi minori își fac temele de la școală la lumina zilei sau la lumina lumânării (cât o au, din când în când).
Din mărturisirea mamei, am înțeles că ei, copiiii ei, nu știu ce înseamnă „Moș Crăciun” și nici brad împodobit. La întrebarea banală a reporterului ce vor să le aducă acest fabulos Moș Crăciun ei au răspuns astfel (cu sfială, parcă): „Un pix” – dorința băiatului. „O păpușă și o bomboană” – a rostit fetița.
Am reținut telefonul Direcției de asistență socială Vrancea, dat pe ecranul tv. A doua zi am sunat. Era șefa oficiului respectiv, dar și mama, Luca Elena. Probabil că, în scurtă vreme, cetățeni români, aflând de starea acestei familii, au solicitat-o și a fost chemată pentru dialog.
Am vorbit cu ea. I-am spus, gâtuit de emoție,, că vreau, din Beclean, să-i trimit daruri de Crăciun pentru copiii ei. Și am avut o întrebare idioată: „Ce să pun în pachet?”
Ea, mama, a început să plângă.