Păpușa părea moartă și ea

O pagină de dragoste - Emile Zola. O dragoste dintre o tânără văduvă și un medic căsătorit. Un sentiment născut din nevoia de comunicare și împărtășire, trezit treptat ca o vibrație comună sub impulsul anotimpurilor în desfășurare și mantaua cuceritoare a Parisului îmbrăcat mai tot timpul în mister.
Tânăra mamă greu se rupe din strânsoarea bolnăvicioasă a fiicei de 12 ani, care cu prea-bine cunoscutul egoism al bolnavilor, dorește ca maică sa pe nimeni să nu iubească înafară de ea și de nimeni să nu fie iubită doar de ea. Egocentrismul patologic al fetiței pe fondul unei sănătăți șubrede, are tendința de a sugruma nevoia de dragoste a propriei mame iar în momentele care o conving că nu-și poate păstra mama doar pentru atenția și iubirea ei, se retrage în carapacea ei interioară, începând și desăvârșind un rol tragic, de auto-stingere a focului sufletesc, condamnându-și sistemul de autoapărare organică la capitulare și într-un final la moarte.
Copila nu iartă ”trădarea”mamei nici în ultimele clipe ale existenței în care își strânge mai degrabă păpușa la piept decât pe mama ei atât de devotată. Mama, rămâne o ființă cu suflet îndoliat pentru totdeauna, neputându-și ierta faptul că micuța ei a plecat din această lume supărată.

”Jeanne deschise ochii, dar nu se uita la mamă-sa. Privirile ei erau mereu acolo, deasupra Parisului care pierea. Își strânse și mai tare păpușa, ultima ei dragoste. Oftă adânc, apoi mai suspină ușor de două ori. Privirile i se stinseră, chipul îi exprimă o clipă o vie înfricoșare. Dar curând, păru ușurată, nu mai respira, gura îi rămăsese deschisă.
-S-a sfârșit, spuse doctorul luându-i mâna.
Janne privea Parisul cu ochii ei mari și goi. Chipul ei de căprioară, cu trăsăturile sale severe, parcă se mai lungise, o umbră întunecată cobora din sprâncenele pe care și le încruntase; avea astfel și moartă, chipul ei palid de fetiță geloasă. Păpușa, cu capul pe spate, cu părul atârnat, părea moartă și ea.”
Romanul O pagină de dragoste a lui Emile Zola (1840- 1902), conceput în cinci părți, asemenea tragediilor clasice, romanul acestei iubiri adultere e în același timp și un omagiu poetic adus Parisului, a cărui prezență, descrisă magisitral de-a lungul succesiunii anotimpurilor, însoțește trăirile protagoniștilor.