Un secol de la înființarea de către Dariu Pop a primei reviste literare din Nord - Vestul Țării

În februarie 1921, Dariu Pop (16 aprilie 1887, Măgura Ilvei – 20 martie 1965, Cluj), sosit la Satu Mare de pe plaiuri năsăudene, după ce scoate bisăptămânalul „Satu Mare”, înființează „Țara de Sus”, prima revistă cu profil literar și cultural din actualele județe Satu Mare și Maramureș. Este gestul unui vizionar și, deși revista are o existență efemeră (cinci numere, din care 2 și 3 apar împreună) din motive financiare, va crea un curent favorabil revistelor literare din zonă. Astfel, la scurt timp, va fi urmată de „Icoane Maramureșene”, înființată de G. M. Zamfirescu, apoi de „Afirmarea”, condusă de un alt năsăudean, Octavian Ruleanu, și „Cronica literară” a lui Gh. Crișan.
Revista are o structură diversă. Publică poezie, proză, folclor, recenzii, polemici. Un loc important oferă directorul revistei articolelor de popularizare a istoriei și literaturii naționale în rândul unei populații care a fost izolată ani îndelungați de fenomenul literar și cultural național.
***
Privind retrospectiv viața și activitatea lui Dariu Pop, pot fi remarcate realizări însemnate în variate domenii. A fost profesor și revizor școlar, gazetar, director de publicații, polemist remarcabil, autor dramatic, romancier, pictor, sculptor, dirijor de coruri, folclorist, compozitor, istoric etc. Și, dincolo de toate acestea, așa cum rezultă din articolele care i s-au dedicat, s-a remarcat printr-un caracter puternic, vertical, atât de necesar timpului pe care l-a trăit.
Pe Dariu Pop îl revendică mai multe județe, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Cluj, în care a activat, dar și-a asigurat în același timp un loc în istoria culturii naționale.
În timpul vieții, a suportat deseori atacurile nefondate ale unor adversari, îndeosebi minoritari, dar a rezistat și a continuat să-și urmeze proiectele în învățământ, creație literară, publicistică, în activitatea de compozitor. După decesul din 1965, a fost uitat, publicistica și multe din lucrările sale au rămas nepublicate. Chiar și mormântul lui din Cimitirul Central din Cluj-Napoca s-a părăginit. Despre activitatea lui, s-a vorbit ocazional (Gheorghe Merișescu, George Sbârcea, Valentin Băințan, Teodor Tanco, Mihai Bălaj), după care a fost uitat. În județul Sau Mare, amintirea lui a fost întreținută de cărturarul Nae Antonescu, un bun cunoscător al activității lui Dariu Pop. Recunoașterea meritelor sale s-a amplificat după 2008, odată cu apariția romanului Dascălul din Blidari.
Dariu Pop ne oferă imaginea unei personalități complexe, cu un destin frământat, dar cu împliniri care l-au fixat pentru totdeauna în galeria oamenilor care merită recunoștință.
A fost un tânăr care a supraviețuit condiției de orfan de ambii părinți și a reușit să facă studii temeinice, absolvind inclusiv Facultatea de Filologie din Cluj. Și-a început existența dramatic într-un Imperiu opresiv, rezistând tuturor manevrelor de deznaționalizare în orfelinatele maghiare. Având o inteligență precoce, a învățat cu tatăl său, George Pop, apoi și-a făcut studiile gimnaziale la Năsăud, unde a fost coleg cu Liviu Rebreanu. Ca orfan și ca fiu de dascăl, a fost trimis la orfelinatele din Debrețin (Ungaria) și Loșonț (Losoncz, oraș din Imperiul Austro-Ungar, astăzi Lučenec în Slovacia). Aici i s-a asigurat o pregătire temeinică (a studiat latina și slava și a fost vorbitor de franceză și germană), dar a suferit presiunea propagandei antiromânești, pierzându-și temporar și limba, și credința, pe care le va regăsi îndată după ce revine în ținutul natal al Rodnei ca tânăr învățător.
A lucrat în mai multe localități ardelene, inclusiv la Șișești și Băsești, sub aripa protectoare a Părintelui dr. Vasile Lucaciu și a patriotului Gheorghe Pop de Băsești.
La scurt timp, a suferit o condamnare de patru luni la temniță grea și la o amendă substanțială deoarece a scris articole în care a apărat limba română împotriva efectelor Legii Apponyi și i-a criticat pe profesorii care „trădează” limba română.
A traversat două războaie în calitate de combatant pe front, a trăit biruința neamului la 1 Decembrie 1918 și a participat la eliberarea orașului Satu Mare, act împlinit la 16 aprilie 1919, când a sosit în orașul de pe Someș ca ostaș al Armatei Regale române. A fost urmărit pentru a fi ucis după Diktatul din 1940, apoi a trăit momentul eliberator al loviturii de palat de la 23 august 1944, dar și efectele dictaturii comuniste.
Cu toate acestea, și-a urmat destinul și a devenit un dascăl exemplar, iar în părțile nord-vestice a fost în anii interbelici un adevărat întemeietor în domeniile presei, culturii și învățământului. Rămâne, în aceste ținuturi, ca una din cele mai importante personalități după Petru Bran și dr. Vasile Lucaciu. A întreținut legături cu Gheorghe Pop de Băsești, Vasile Goldiș, Onisifor Ghibu și alții. A fost prietenul și confidentul lui Liviu Rebreanu până la decesul acestuia. De precizat că în anii 1919-1940, alături de el au fost la Satu Mare intelectuali prestigioși care au început opera de redeșteptare națională a ținuturilor de margine și au avut succes în cele două decenii de libertate. Printre aceștia, ziaristul și prozatorul Anton Davidescu, dramaturgul G. M. Zamfirescu, profesorul dr. Eugen Seleș, celebrul pictor Aurel Popp, Octavian Ruleanu, Ion Șiugariu, M. Crișan, Mihai Bălaj și alții, dar nu foarte mulți.
Dariu Pop se distinge prin mulțimea preocupărilor și a inițiativelor, cele mai multe având un rol de pionierat.
A fost implicat în istoria culturală a Nord-Vestului, a Transilvaniei, a României Unite, iar ca revizor școlar, în interbelic, a marcat evoluția învățământului din ținuturile nord-vestice prin dezvoltarea rețelei școlare, prin dotarea acesteia și formarea unui corp didactic cu simț patriotic, bine instruit, în sincronie cu cerințele naționale ale instrucției și educației și cu principiile moderne, europene ale timpului. Bun cunoscător al limbii germane și franceze, a popularizat în revistele dedicate școlii noile idei pedagogice europene. Ca revizor școlar, i se datorează saltul valoric după Marea Unire pentru consolidarea unui învățământ modern, sincronizat cu învățământul național. A repurtat succese însemnate în dezvoltarea bazei materiale și în asigurarea școlilor cu personal didactic localnic sau cu intelectuali invitați din Vechiul Regat, aspecte vitale pentru consolidarea școlii românești din aceste ținuturi, după efectele negative ale Legii Apponyi din 1907.
Extrem de laborios și cu o viziune limpede, necesară acelor ani, el rămâne ca un deschizător de drumuri în multe domenii. A tipărit prima hartă în limba română a județului Satu Mare, a scris prima geografie a acestui județ. A pus la dispoziția școlii două ingenioase manuale școlare, a înființat prima revistă a învățătorilor sătmăreni, „Viața școlară”. Oașul a fost înzestrat cu prima revistă apărută într-o comună, „Țara Oașului”. A încurajat culegerea strigăturilor din Oaș și a cules folclor literar, din zona Năsăudului, publicat în 2020 în volum. Prima gazetă („Satu Mare”) și primul cotidian („Granița”) din Satu Mare sunt legate de numele lui.
A fost preocupat ca arta dramatică și interpretativă să facă primii pași în Satu Mare A jucat pe scenă și a pregătit formații de teatru, punând la dispoziția formațiilor de amatori piese originale. A scris scenete savuroase pentru elevi și a publicat la Satu Mare prima piesă de teatru, înzestrând formațiile de amatori cu alte trei piese într-un act.
Muzica populară din ținuturile oșenești, maramureșene și din spațiul năsăudean i-au oferit sursa de inspirație pentru cele peste 50 de lucrări muzicale. Compozitorul Dariu Pop făcuse studii excelente de muzică la gimnaziul din Debrețin și la Preparandia din Loșonț, devenind un apreciat organist și interpret la mai multe instrumente muzicale, precum și dirijor. Un cor pregătit de el a fost lăudat de George Coșbuc la Măgura Ilvei în 1912. A urmat Conservatorul la București cu Kastaldi și D. G. Kiriak. În anii refugiului, a pregătit la București un cor al refugiaților, care l-a impresionat pe George Enescu.
De remarcat că a dedicat ținuturilor natale năsăudene, Țării Oașului, dar și Maramureșului și Bihorului mai multe suite corale, interpretate cu succes până azi.
Lucrările sale muzicale au fost preluate de radiodifuziunea română iar în final a devenit membru al Uniunii Compozitorilor din România.
Lui Dariu Pop i se datorează invitația adresată lui C. Brăiloiu de a face în Țara Oașului importante cercetări, culegeri și înregistrări muzicale.

Cercetarea arhivelor și răsfoirea colecțiilor de ziare și reviste a facilitat o deschidere mai largă spre publicistica politică a lui Dariu Pop, trecută sub tăcere în anii dictaturii, și spre articolele cu caracter didactic și pedagogic, precum și pentru creația sa literară, muzicală şi plastică. Publicistica lui a avut efect în anii interbelici, amenințați de revizionism, dar după 1947 a fost trecută la index.
De asemenea, în literatura ținutului are meritul de a publica el însuși versuri în presă, dar și de a descoperi talente pe care le-a încurajat prin suplimentul literar inițiat în paginile gazetei „Satu Mare”, apoi în revista „Țara de Sus” și în „Granița”.
Ca poet, a publicat unul dintre primele și puținele volume de versuri ale locului (Crizanteme târzii, 1939), fără valențe artistice deosebite, dar importante ca semnal dat creatorilor locali. Efectele se vor vedea abia după al doilea Război Mondial, când creația literară se va ridica la nivel național, bazându-se pe realizările interbelice, cea mai cunoscută fiind activitatea de scriitor și traducător a profesorului Gabriel Georgescu. De asemenea, memorabilă rămâne contribuția lui Nae Antonescu, un susținător activ al scriitorimii locale, specializat în revuistică și critică literară, singurul care prin negura dictaturii a luminat memoria înaintașului Dariu Pop. Putem vorbi de o evoluție care se intensifică mai ales după 1989, printr-o sincronizare perfectă a creației literare sătmărene și maramureșene cu literatura națională. Este evident că presa literară și culturală din Satu Mare și Baia Mare, precum și învățământul de nivel național, au la bază străduințele interbelice întreprinse de Dariu Pop.
Readucerea în actualitate a postumelor, două romane (Dascălul din Blidari – 2008 și Măriuca nimănui 2009) și două piese de teatru (Flăcări – 2018 și Popenii, în curs de apariție), pe măsură ce au fost descoperite, s-au bucurat de succes. Demersul tipăririi lor a fost resimțit ca un gest recuperator pentru a întregi profilul unei personalităţi importante.
Desigur, aprecierile și obiecțiile care se pot face asupra creației sale literare, în special, din perspectiva actuală, sunt posibile, dar valoarea ei necesită o raportare critică la anii interbelici, la condițiile de atunci când cultura românească, literatura și învățământul din ținuturile nord-vestice se aflau în răstimpul recuperărilor.
Pentru sătmăreni și maramureșeni, scrierile sale reprezintă începuturi merituoase și încurajatoare.
Cunoașterea vieții și a operei acestei personalități complexe, dinamice, vizionare, cu vocație de ctitor, care a inițiat realizări prioritare în mai multe domenii, este utilă deopotrivă pentru reconstituirea unei epoci importante din istoria națională, de la începutul secolului al XIX-lea până în 1965.
(Din volumul „Dariu Pop – monografie”, în curs de editare)