Dariu Pop, dramaturgul

În anul 2004, Niculae Gheran a publicat în Adevărul literar și artistic (XIII, nr. 737, din 5 octombrie) un articol intitulat Un document revelator, pe care, mai apoi, l-a reprodus în Rebreniana (vezi Nicolae Gheran, Rebreniana, studii, articole, documente, vol. II, Ed. Academiei Române, București, 2017, pp. 180-183). Este vorba despre un articol al lui Nicolae V. Ilieșiu, intitulat „Contribuții la înțelegerea operei de Liviu Rebreanu – Revelatoare mărturisiri ale compozitorului Dariu Pop”. Menționăm că N. V. Ilieșiu fusese directorul economic al celebrului ziar Curentul al lui Pamfil Șeicaru, iar Gazeta sporturilor îi aparținuse. Ei, bine, Ilieșiu, i-a dat lui N. Gheran câteva file din Din jurnalul meu. Mărturii pentru istorie, dar și câteva facsimile de pe notațiile olografe ale lui Dariu Pop (1887-1965), prieten din copilărie cu Rebreanu. Aidoma lui Rebreanu, Dariu Pop, originar din Măgura Ilvei, a făcut școala primară în Maieru. Dariu a ajuns compozitor, folclorist, romancier, gazetar etc. Din textul lui Nicolae V. Ilieșiu reiese că cei doi au fost într-adevăr buni prieteni, căci, nu întâmplător, autorul lui Ion i-a scris următoarea dedicație pe volumul Calvarul: „Prietenului scump Dariu Pop, în amintirea întâiei lui vizite la București ca inspector 21.IX.1919, Buc[urești], Liviu Rebreanu”. Romancierul îl pomenește prima dată în jurnalul său în data de 15 august 1916, când se întâlnește la o cafenea și-l anunță „că-i sigur că mâine intrăm în război”, apoi în 16 aprilie 1923, unde notează că a primit o „scrisoare de la Dariu”, fără a da alte amănunte. În 11 mai 1931, Rebreanu nota: „A mai venit și Dariu Pop, să mă roage pentru piesa lui (s. n.) și apoi să-mi propuie o combinație pentru desfacerea unei ape minerale din țara Oașului” (Liviu Rebreanu, Jurnal, I,…, p. 195).
Poetul și prozatorul Ioan Nistor a descoperit o piesă de teatru a lui Dariu Pop (nu ştim cu exactitate dacă este cea amintită de Rebreanu sau alta) la Arhivele Naționale – Filiala Satu Mare, Colecția de documente ale Muzeului Județean Satu Mare, fondul Dariu Pop, dosarul nr. 307, și a stabilit că este vorba de tragicomedia în trei acte, Flăcări, apoi a publicat-o în 2018, la Editura Citadela, din Satu Mare. În mențiunea autografă a lui Dariu Pop se arată, printre altele, că piesa a fost „jucată în orașul Satu Mare de trupa Macedonschi” în 12 aprilie 1935 și că în ea a proiectat, „pe fondul roz al dragostei, silueta unui ardelean care s-a aruncat în vâltoarea anilor 1916 – 1918”. Acțiunea piesei, cu accente autobiografice, se desfășoară în acest interval, Dariu Pop notând la începutul fiecărui act: „Actul I, 15 august 1916, București; Actul II, Februarie 1917, Iași; Actul III, decembrie 1918, Cluj.”
În actul I, Panianopol, funcționar al unei agenții telegrafice străine, „cu ochi de broscoi, blond și mustața subțire, un generator de ură, cățeluș și hienă”, discută cu d-na Peleșanu, „în vârsta cea mai periculoasă”, despre intrarea României în Primul Război Mondial, cu intenția vădită de a-i face curte. El este gelos pe refugiatul Radu, un ardelean pripășit la casa familiei Peleșanu, la București. Dialogul, melodramatic, siropos, frizează caraghioslâcul. Dar, pentru Panianopol „un refugiat este un om de nimic, un laș, un trădător ordinar”, care nu vrea să fie un supus cuminte al Austro-Ungariei.
Motivul scrisorii este prezent și-n această piesă. Pentru a-l compromite pe Radu, Panianopol plătește o servitoare să-i fure scrisorile lui Radu; el îi trimisese înainte o scrisorică servitoarei în care i-a dat întâlnire, scrisorică ce va ajunge, în final, în mâinile d-nei Peleșanu. Servitoarea le povestește celor doi, d-na Peleșanu și Radu, ce a plănuit Panianopol. În spatele acestor discuții ieftine se simte tragedia românilor transilvăneni, „unii fugiți din pușcăria ungurească, alții refugiați din război, ca să se înroleze în armata noastră” cum spune d-na Peleșanu. Intrarea Regatului României în război de partea Antantei este așteptată cu bucurie mai cu seamă de ardeleni, în frunte cu Radu.
În actul al II-lea, ne aflăm în anul 1917, la Iași, unde s-a refugiat și familia Peleșanu. În dialogul cu d-na Peleșanu, delatorul și intrigantul Panianopol inventează fel de fel de știri false despre Radu, aflat pe front alături de armata română, cu scopul de a-l compromite. Femeia ghicește stratagema insului și-l scoate afară. Panianopol va reveni ca să-l aresteze pe Radu, pus sub acuzația de spion în favoarea ungurilor. Cum, atât mama cât și fiica (d-na Peleșanu și Alma) îl iubeau pe Radu, era cât pe ce să se producă o tragedie. Domnul Peleșanu îl va salva pe Radu.
În actul al III-lea, - după cum scrie și editorul - „Panianopol este demascat și își primește răsplata, iar dragostea dintre Alma și Radu învinge”.
Restituirea făcută de Ioan Nistor este binevenită, fiindcă ne dă posibilitatea de a afla încă un aspect al personalității lui Dariu Pop.