Un semnal bibliografic: Dragomir Vlonga, Evacuarea. O umbră peste Moisei, Cluj, Editura Limes, 2020

Evacuarea. O umbră peste Moisei, tipărită recent la Cluj, este o apariție editorială, care se dorește a fi o “carte document”, realizată sub coordonarea domnului Dragomir Vlonga, un pasionat activist cultural albaiulian și autor de diferite lucrări, adeseori cu un conținut istoric de mare interes actual, probabil și viitor (dacă viitorimea nu își va uita istoria).
Cartea începe cu o Scurtă autobiografie și un Cuvânt înainte - semnate de autor, are o Prefață datorată profesorului filolog Victor Făt, apoi Însemnări despre o carte document - sub semnătura istoricului militar col. în retragere Contantin G. Gomboș - și, cu contribuția istoricului Gheorghe Anghel, doctor în istorie, mai citim câteva Considerații despre o carte (adică un fel de introducere-recenzie avant la lettre la volum).
Aflăm din carte că autorul, Dragomir Vlonga, este născut în Moisei, în 14 mai 1944, că este jurist și teolog, cu preocupări publicistice mai vechi și că avea câteva luni, când familia sa a fost evacuată în localitatea Rozavlea, de pe Valea Izei.
În „Cuvânt înainte”, cel menționat notează: „Conținutul cărții nu-mi aparține, niciun cuvânt, nicio propoziție, nicio frază. În carte am scris întocmai cum mi-au povestit cele 49 de personaje, respectând întocmai și limbajul, fără nicio modificare adăugire sau suprimare de cuvinte. Contribuția mea constă în ideea și activitatea de culegere de informații, redactare și coordonare a acestei cărți” (v. p. 12).
Cartea restituie o pagină din istoria locală a Moiseiului, din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Evenimentul s-a produs în momentul în care frontul războiului de eliberare a teritoriului României s-a apropiat de Maramureș și de localitățile din vecinătatea localității Moisei. Autoritățile maghiare și germane nădăjduiau să oprească trupele române și sovietice pe linia Carpaților sau măcar peste linia munților Gutâi, Oaș și Țibleș, obligându-i pe locuitorii comunei Moisei și ai altor localități din jur să se refugieze în munți sau să plece în localitățile de pe Valea Izei.
Până în anul 1944, Maramureșul a fost ocupat de Ungaria, prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, locuitorii fiind constrânși să îndure rechiziții de animale, atelaje și alte bunuri materiale de care avea nevoie războiul.
Evenimentele vremii au marcat puternic comunitatea din Moisei și din localitățile învecinate - în care moiseienii au fost evacuați - , iar cartea este o pagină de istorie adevărată, din vara-toamna anului 1944.
Patimile locuitorilor localității amintite au fost cutremurătoare și încă mai sunt păstrate în mintea localnicilor, care mai sunt în viață. În alegerea celor intervievați, coordonatorul a ținut cont de vârstă, socotind că cei care pot relata, cât mai aproape de adevăr, faptele petrecute atunci, ar fi trebuit să aibă măcar vârsta de 7 ani.
Cei 49 de oameni intervievați (21 femei și 28 bărbați) sunt din locuri ale Moiseiului, cu toponimele: Izvorul Negru. Izvorul Dragoș, Gura Izvorului Negru, Lunca de Sus, Lunca de Jos, Valea Polenilor, De la Podul Trenului, Poduri, Podul de Jos, Din Poduri, Centrul de lângă Biserică, Deluț, Zânidă, La Păr, Valea Hotarului și de pe toată raza comunei care se întinde pe o suprafață de peste 112 km pătrați și care are peste 9000 de locuitori.
Din sumarele fișe biografice propuse de coordonator, aflăm date despre anul nașterii celor intervievați, despre părinți și frați, despre serviciul militar, ocupație, căsătorie, copii și despre religie.
Din interviurile luate, aflăm că sătenii au fost anunțați „de dubaș și de cendări” și că au fost obligați să părăsească Moiseiul, pentru câteva săptămâni, până trece frontul pe acolo. Au fost sfătuiți să-și ia cu ei, doar cele de trebuință. Unii dintre moiseieni și-au pus lucrurile mai bune și alimentele neperisabile în lăzi și le-au îngropat.
Secvențele narative reînvie o atmosferă de tulburare a locuitorilor care fug speriați din calea armatei hitleriste și a celei horthyste. În drumul lor, totul era incert și schimbător. Unii au fost așteptați la locul de dislocare, alții nu. Aceștia din urmă au ocupat casele părăsite de evreii deportați ori au găsit alte soluții de supraviețuire.
Dislocarea s-a făcut într-o localitate de pe Valea Izei: „De la Primăria Moisei am fost programați să mergem în comuna Rozavlea. Ajunși în Rozavlea nu ne-a așteptat nime, fiecare și-a căutat gazdă și s-a găzduit unde au găsit și unde au putut. Noi am ocupat o casă goală jidovească (evreiască), a căror proprietari au fost duși în lagărele de la Auschwitz-Birkenau din Polonia. Cătanele ungurești și nemțești voiau să ne ducă în altă parte când am juns în Rozavlea, dar moiseienii evacuați și rozovlenii împreună s-au opus și au vrut să facă revoluție, iar aceștia au cedat, lăsându-ne în Rozavlea.” (v. p. 185-186).
Buna vecinătate dintre oierii și butinarii județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș este cunoscută. Întrajutorarea oamenilor în vremuri de necaz este firească. Din mărturisirea lui Grad Toader Mitruț aflăm că: „S-a bătut doba de la primărie, dobașul anunțând că-i poruncă să părăsim comuna până va trece pe aici războiul. Tata fiind ceferist la trenul mic, care mergea de la Moisei la Valea Teiului din Săcele și spre comuna Strâmba (azi Romuli), avea cunoștințe și prieteni pe Sălăuța... unde ne-am refugiat toată familia. ...Am stat la oamenii aceia cam două luni de zile... într-o cameră ce era lipită de grajd. Când ne-am întors acasă, nu am mai găsit casă, grajdi, șură, cotețe, șoapre, numai cenușă și urme de ziduri. Totul a fost ars și transformat în scrum.” (v.p. 114)
De la Tomoiagă Maria a lui Toader a lui Pricop aflăm că: „Tata a găsit câțiva tovarăși de butin și s-a dus la Telciu la lucru să câștige să avem cu ce trăi, că nu mai aveam nimic acasă. Tata a dus jurinca la târg la Năsăud și a vândut-o mintenaș (repede), că era faină, sură și bine hrănită. Cu banii luați pe jurincă a cumpărat din Moisei o vacă cu lapte, rămasă de la jâzii care nu s-au mai întors acasă în Moisei, probabil că s-au prăpădit în lagăre. Cu această vacă am avut noroc, că am avut lapte, mâncare cu care am ieșit din iarnă. Au trecut năcazuri și greutăți peste toți moiseienii, din cauza războiului.” (v. p. 187).
Din vorbe rostite cu nod, de oameni cumpăniți în grai și în judecată, generațiile mai tinere ale Moiseiului, dar și alții, pot afla și aceste lămuriri despre evenimentele istorice care au marcat puternic destinele comunității din zonă.
Demersul coordonatorului a fost inspirat, dar pornit cam târziu, pentru că, până la ajungerea manuscrisului la editură, sufletele a opt persoane intervievate s-a urcat la ceruri. Să aibă parte de odihnă veșnică.
E bine de reamintit că, în condițiile înaintării forțelor militare aliate, cei mai mulți dintre cei încorporați în unități de muncă obligatorie au dezertat, încercând să treacă linia frontului și să se întoarcă în localitățile de domiciliu. Unii au reușit, alții, între care și cei uciși la Moisei, au fost prinși de jandarmii unguri de front și duși într-un lagăr improvizat în orașul Vișeu de Sus.
Masacrul de la Moisei a fost făcut la data de 14 octombrie 1944, de către unități militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, în două case de lemn aflate la periferia comunei, pe drumul principal ce duce spre Borșa.
Mai amintim că, în anul 1983, cele două locuințe în care s-au săvârșit crimele au fost transformate în case memoriale deschise publicului larg, iar în amintirea martirilor a fost ridicat un ansamblu memorial. Monumentul cuprinde 12 figuri de piatră (2 chipuri omenești și 10 măști tradiționale maramureșene) și este realizat de sculptorul maramureșan Gheza Vida. Cele 44 de trepte pe care se urcă la monument „reprezintă anul în care au fost împușcați cei 29 de români” – după declarația scuptorului, dar numărul real se pare că a fost mai mare.
Felicitări, domnule Dragomir Vlonga, pentru strădania de-a nu lăsa istoria satului (și nu numai) pradă uitării. A fost atât de greu de îndurat și de tragică, așa cum numai istoria trăită, la vreme de război poate fi, cuvenindu-se să ne reamintim cu toții, în reculegere, acum și în viitor!