Terorile horthyst-hitleriste din Transilvania, în perioada 23 august – 25 octombrie 1944

După ocuparea Ungariei, la 19 martie 1944, de către armatele hitleriste, situaţia din nord-vestul României devine mai încordată, teroarea mai grea, horthysmul sinţindu-se întărit îşi intensifică şovinismul şi antisemitismul, amplifică violenţele, masacrele împotriva tuturor forţelor antihorthyste, antihitleriste, antirăzboinice, români, evrei, maghiari, slavi etc.
Victoria revoluţiei de eliberare socială şi naţională antifascistă, antiimperialistă din august 1944 din România, ieşirea României din războiul hitlerist şi alăturarea ei, la 23 august 1944, cu toate forţele umane şi materiale coaliţiei antihitleriste, pentru eliberarea întregului teritoriu al ţării şi zdrobirea definitivă al celui de al treilea Reich au întrunit adeziunea largă a maselor populare din întreaga ţară, inclusiv a majorităţii populaţiei din partea de nord a Transilvaniei aflată sub ocupaţia ungaro-germană.
Ca urmare a acestor evenimente, imediat autorităţile ungare au luat unele măsuri excepţionale. Partea de nord a Transilvaniei a fost declarată teatru de război. În noaptea de 23 spre 24 august 1944, s-au emis de la Budapesta instrucţiuni specifice privind arestarea şi întemniţarea tuturor elementelor româneşti suspecte. Într-o singură noapte, numai în oraşul Sighet au fost arestate 23 persoane, iar pe cuprinsul judeţului Maramureş, peste 200 persoaane au fost închise în lagăre special instituite, la Slatina, Dragomirești, Moisei, Ocna Șugatag, Ocna Slatina, Carei, Teceul Mare, Kistarcsa, Kassa. La Cluj, într-o singură zi, au fost arestate 48 persoane, iar la Huedin 11. Au fost confiscate toate aparatele de radio ale românilor. Foarte multe persoane considerate periculoase pentru statul ungar au fost arestate din localităţile situate pe Valea Izei şi Valea Vişeului, de la Sighet la Borşa. Arestările au fost extinse şi în zona Clujului, Năsăudului, Bitriţei, Văii Bârgăului etc.
Ca urmare a acestor dispoziţii, înainte de începerea retragerii trupelor fasciste de pe teritoriul cotropit autorităţile horthyste au ridicat cu forţa, în judeţul Bistriţa-Năsăud, încă 2000 de români între 16 şi 60 de ani, deportându-i în Ungria. Au urmat alte numeroase arestări şi execuţii în Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Arad, Oradea, Cluj. Un număr de 12 militari, muncitori şi ţărani care s-au opus aruncării în aer a podului principal de peste Criş, au fost mitraliaţi de SS-işti. Aşţi 16 români, bărbaţi şi femei, din comuna Tărianu, în noaptea de 30 septembrie 1944, au avut aceeaşi soartă.
Printre asasinatele în masă, săvârşite de horthyşti, o tristă notorietate a căpătat cel de la Moisei, judeţul Maramureş (între Vişeul de Sus şi Borşa), unde faptele odioase s-au petrecut asemănător celor de la Oradour (Franţa) sau Lidice (Cehoslovacia).
Masacrul s-a pregătit şi desfăşurat cu o cruzime greu de imaginat. Sâmbătă, 14 octombrie 1944, în jurul prânzului, horthyştii din corpul de pază au primit din partea comandamentului fascist de evacuare ordinul de a trece la lichidarea totală a arestaţilor din „Lagărul” de la Vişeul de Sus. Trebuiaa ştearsă orice urmă. Eliberarea Vişeului devenise o problemă de câteva ore, cel mult o zi sau două. La acea oră, în „Lagăr” mai existau aproximativ 32-35 de oameni, printre care doi evrei, iar restul români de religie greco-caatolică. Toţi erau acuzaţi de „trădare de patrie”, unii bănuiţi a fi partizani, patrioţi români ori simpatizaanţi ai acestora, oricum, potrivnici ai statului fascissto-horthyst. Marea majoritaate fiind dezertori din detaşamentele de muncă forţată horthyste, câţiva refuzând să dea vitele cotropitorilor. Acuzaţiile acestea nu au putut fi dovedite. De altfel, nu s-au făcut cercetări, nu a avut loc nicio judecată, fie ea cât de sumară, nu a fost formulată nicio condamnare. Se pregătea de fapt, deliberat, un nou masacru fascist împotriva unor oameni paşnici, nevinovaţi, ca atâtea altele – comise în cei patru ani de ocupaţie pe teritoriul cotropit al nord-vestului României.
A fost ales din timp şi locul crimei. Era nevoie de un loc mai retras de ochii lumii, pustiu, ceva mai departe de şosea, ascuns. Un asemenea loc era mai greu de găsit în Vişeu, dar după câteva ore de căutări, au găsit în extremitatea estică a comunei Moisei, spre gara Borşa, două case izolate părăsite. Nu a fost prea greu să le găsească întrucât întreaga populaţie din Moisei (printre care şi eu, semnatarul acestui articol, la doar cinci luni) fusese evacuată forţat în localităţile de pe Valea Izei (familia mea, la Rozavlea). Pe dealurile din apropiere bubuiau tunurile eliberatoare. Pe şoseaua Borşa – Vişeu – Sighet se retrăgeau, abia târându-şi sufletul, ultimele rămăşiţe ariergarda trupelor fascisto-horthyste. În spatele lor, stăpâni atotputernici au rămas jandarmii de front horthyşti („tabori-csendor”) şi câteva grupe de genişti care aaveau misiunea de a distruge ce mai putea fi distrus, de a arunca în aer poduri, gări, căi ferate, obiective industriale, de a incendia, a pustii totul în fuga lor furioasă şi ruşinoasă.
Din declaraţia, de la 10 octombrie 1946, a unicului suporavieţuitor, Petean Vasile, din Palatca – Cluj, s-a aflat că sâmbătă, 14 octombrie 1944, în jurul orei 12.30, a venit în lagăr un plutonier de jandarmi şi a zis pe ungureşte: toată lumea afară şi sus pe camion! În curtea lagărului, mai erau 4-6 plutonieri de jandarmi. Ne-am urcat în camionul din stradă, fără bănci, acoperit cu o prelată neagră, de nu se vedea afară nimic. Au plecat spre Moisei, fără să le spună destinaţia, crezând că-i duce undeva la muncă. Ajunşi la Moisei, 12 camarazi au coborât din camion, au fost băgaţi într-o casă şi mitraliaţi din uşă şi de pe geam. Pe alţi 19 i-au dus cu camionul la o altă casă, mai spre Borşa, peste calea ferată. La ordin, au coborât din camion şi după un parcurs de 100 de metri, pe jos, au fost băgaţi într-o casă. Le-au poruncit pe ungureşte să stea jos, au închis uşa cu zăvorul, iar tabori-csendorii au rămas afară, apoi au strigat prin fereastră că din motiv că au fugit din armata horthystă, statul sfânt maghiar îi pedepseşte cu moartea. Cei care aveţi ţigări, puteţi fuma. Apoi au ordonat să se culce toţi la pământ, iar din geam şi din uşă au tras cu armele automate, timp de aproximativ cinci minute, după care, călcând pe cadavre, au lovit cu baionetele, verificând dacă mai trăieşte cineva. Au vrut să aprindă casa, dar nu li s-a aprins bricheta.
Supravieţuitorul Petean Vasile a fost împuşcat prin cap şi umăr, a stat printre cadavre şi în băltoaca de sânge până a doua zi. Când şi-a revenit, a strigat dacă mai este cineva în viaţă şi nu a răspuns nimeni. Toţi erau morţi. Comunei Moisei i s-a dat foc, arzând peste 300 de case şi dependinţe, la fel procedându-se cu comunele Lubei şi Săbişa, unde au mai fost ucise nouă persoane. Cadavrele de la Moisei au fost îngropate în groapă comună. Între acestea erau trei maramureşeni, doi clujeni şi 24 mureşeni – toţi identificaţi cu ocazia expediţiilor organizate de către profesorul Coman Gheorghe, la familiile celor ucişi, împreună cu o parte din elevii şcolilor din Moisei, pe parcursul mai multor ani.
În memoria acestora, în anul 1958, pe locul masacrului, s-a ridicat un obelisc de tip sovietic, iar în 1966, sculptorul Vida Gheza a sculptat 12 statui din stejar, care, în 1972, au fost înlocuite cu altele din piatră de granit. Acestea au fost amplasate pe o ridicătură a dealului de la Groşi, din apropierea masacrului, pentru a sta mărturie a odioaselor evenimente şi care atrag mereu vizitatori. Casa în care au fost împuşcaţi cei 19 a fost amenajată în anul 1982 ca Muzeu – casă memorială.
Despre evenimentele dramatice de la Moisei, din 14 octombrie 1944, s-a vorbit şi s-a scris mult, mai ales despre sfârşitul tragic al celor 29 de eroi ucişi în chip bestial de către horthyşti.
Crimele şi silniciile naziste n-au înfricoşat populaţia din zonele ocupate, dimpotrivă, acestea le-au sporit ura contra fasciştilor, hotărârea de a lupta fără preget până la eliberarea, la 25 octombrie 1944, a ultimei brazde din pământul strămoşesc şi înfrângerea definitivă a duşmanului.

Bibliografie:
1. Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul României, septembrie 1940 – octombrie 1944, Editura Politică, Bucureeşti, 1985, pag. 249-295.
2. Dr. Gheorghe I. Bodea şi Vasile T. Suciu – „Moisei” – Revista Vatra, Biblioteca de istorie Târgu Mureş, 1982.
3. Prof. Gheorghe Coman – Moisei – străveche vatră românească, Ed. Limes, Cluj, 2000.
4. Documente personale şi convorbiri cu supravieţuitorul Petean Vasile.