Ura nu e o soluţie

Ultimele zile au fost pline de discursuri naţionaliste cu iz de intoleranţă şi tendinţe de instigare la ură interetnică. Privind la politicieni, m-am simţit şi eu animat de un patriotism mai pătimaş decât de obicei şi de o antipatie crescândă pentru o etnie anume. Când am conştientizat, m-am speriat puţin, căci aveam pretenţia că sunt un om iubitor de aproape, indiferent de naţionalitatea lui. Aveam pretenţia şi că gândesc cu capul meu. Aici era ispita, căci uitasem cât de uşor putem fi manipulaţi, influenţaţi şi chiar instigaţi la fapte reprobabile. Privind, fără spirit critic, cuvântările de la emisiunile tv, am căzut în capcana pe care propria mândrie mi-a întins-o şi am devenit ceea ce credeam că nu sunt. O masă de manevră în lupta politică.

Dar să scuturăm vălul orbitor şi să privim, în sfârşit, lucrurile prin ochii noştri! Un set de întrebări de control este întotdeauna edificator:

Am eu, sau am avut vreodată vreo problemă cu maghiarii? Nu. Din contră, am cunoscut mulţi maghiari pe care i-am admirat, faţă de care am simţit prietenie şi respect.

Cei care spun lucrurile acelea iritante la televizor sun „maghiarii”? Nu, sunt nişte politicieni, unii de etnie maghiară şi cu o reprezentativitate discutabilă.

Cei care strigă „afară cu ungurii din ţară!” par oameni care ştiu măcar ce spun? Nu, sunt şi ei manipulaţi şi naivi.

Atât îmi e de ajuns! Nu e nimic organic incompatibil între români şi maghiari.

Iubiţi concetăţeni maghiari, cred că mai mute tabere ar avea de câştigat dacă ne-ar încăiera. Cred că sunt unii care jubilează când incidente interetnice regretabile se produc, şi cred că aceştia sunt cei care îşi strigă cel mai tare consternarea. Cei care pretind că vă reprezintă au de fapt interesul să vă ţină captivi, din punct de vedere electoral şi să vă hrănească nemulţumirile şi nevoile cu naţionalism şi intoleranţă.

Pe de altă parte, nici cei care vă arată cu degetul, acuzându-vă de separatism şi şovinism, nu au făcut nimic pentru a vă oferi altă cale, făcându-vă victime, fără apărare, ale compromisului politic. Nu am văzut niciun partid politic din România să articuleze o platformă coerentă adresată maghiarimii, sau măcar dedicată multiculturalităţii.

Să depăşim cu toţii acestă stare de manipulaţi şi să cerem celor care, cu voia Domnului, ne conduc să îşi schimbe strategia. Maghiarii nu rebuie împinşi spre izolare, spre ostracizare prin monolingvism, partid unic sau partide exclusiviste, şi prin „puritatea etnică a zonei”. E mult mai uşor să urăşti pe cineva pe care nu îl cunoşti. E mult mai uşor să controlezi pe cineva pe care l-ai lăsat fără opţiuni.

Formaţiunile politice româneşti trebuie să se adreseze şi maghiarimii, să le dea şi acestor concetăţeni deptul de a opta ideologic şi de a se afirma în ierarhia acestor structuri. Avem deja un exemplu fericit: Csibi Magor, un tânăr intligent şi carismatic, care reprezintă tot mai des un partid pe ecran. Scena politică românească s-ar îmbogăţi dacă am vedea cât mai mulţi Csibi Magor. Măcar 6%.

Şi în final, să nu uităm că avem un lucru fundamental în comun: creştinismul, care poate fi acea limbă comună a toleranţei de care avem nevoie.