Valer Bindea (PNL): Aş fi onorat să mă lupt în Colegiul 3 cu Ioan Oltean. PDL nu va obţine 50%+1 în niciun colegiu
Ex-secretarul de stat Valer Bindea şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de deputat din partea Uniunii Social Liberale, foarte probabil în Colegiul 3. Pare a fi un act de curaj, dacă ne gândim că analiştii locali susţin că liderul PDL, Ioan Oltean, nu poate fi bătut “acasă”. Liberalul are însă o altă părere...
“Deocamdată este vorba despre o intenţie, anunţată în forurile Partidului Naţional Liberal. O hotărâre în acest sens nu a fost luată », ne-a explicat, din capul locului, fostul demnitar liberal.
Valer Bindea susţine că întotdeauna, în luptele electorale, şi-a dorit adversari puternici. “Aş fi onorat să lupt în Colegiul 3 cu deputatul Ioan Oltean, pentru că este un parlamentar vechi, cu state importante, este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Mă bat cu cineva puternic”, a precizat Bindea.
Încrezător în forţele proprii, liberalul este sigur că, în niciunul din cele şase colegii de deputaţi şi senatori, PDL nu va putea obţine un rezultat de 50% +1. Astfel, la redistribuire nu se ştie niciodată...
«Am şansele mele, mai ales că acum sunt candidatul Uniunii Social Liberale. Şi în 2008 am obţinut rezultate bune, şi atunci PNL se baza doar pe propriile organizaţii, acum sunt şi cele ale PSD şi ale PC. Într-adevăr, PDL şi-a « îmbunătăţit » Colegiul 3, la alegerile locale, prin câştigarea unor noi primării. Repet, eu cred în mine când mă bat cu cineva”, a declarat Valer Bindea.
Citiţi şi:
- CCR: Legea referendumului e constituţională, dar participarea la vot trebuie să fie peste 50%+1 din totalul alegătorilor
- Nicolae Moldovan: Am început politica la 24 ani. Atâta timp cât am 50%+1 din voturi, voi candida
- Liberalul Ioan Deneş ar putea fi candidatul USL pe Colegiul 2 Senat
- Liberalul Valer Bindea o critică pe Elena Udrea pentru că îşi face propagandă electorală pe bani europeni
- Secretarul de stat Valer Bindea le-a felicitat pe toate Mariile din Bistriţa
Adaugă comentariu nou