Vasile Câmpan, din Măluţ, preotul copilăriei mele. Gânduri în zi de sărbătoare

          M-am aflat, de Sfintele Paşti ale anului 2022, în Biserica copilăriei mele. Sfântul locaş era pustiu dar încărcat de istorie locală. În apropiere s-a ridicat o impunătoare „Catedrală”, cum spun localnicii, o Biserică impunătoare prin grija substanţială a inginerului Gavril Mureşan. Nici preotul de vrednică pomenire nu mai era. O cruce modestă din faţa bisericii aminteşte de Vasile Câmpan, cel ce a slujit aici peste 40 de ani. Nu mai era în curtea Bisericii veselia de altădată când, de Paşti, se adunau bătrânii la sfat, femeile la povestit, iar copiii într-un fel de târg al ouălor. Se dădeau în cioacătă. Doar Sfântul lăcaş rămâne o mărturie a vremurilor de odinioară. Având hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost ridicat între anii 1815-1819 de către locuitorii satului. Pe piciorul Sfintei Mese din Altar, din partea de apus, se află scris, în limba maghiară: Din dragoste faţă de Dumnezeu a dăruit pe seama bisericii din Măluţ această masă”. Biserica, ridicată din piatră, are o lungime de 17,90 m, cu un turn înalt de 18 m. Aici, în acest sfânt locaş, a slujit cu vrednicie un om devenit părintele tuturor, timp de 40 de ani. La grădiniţă fiind, ne ducea la casa parohială, o construcţie veche, insalubră, cu geamuri prin care cu greu pătrundea lumina şi aici ne învăţa rugăciuni şi poezii. Ne citea din Coşbuc şi din Goga (atunci interzis). „Tatăl nostru” şi „Crezul” au fost primele rugăciuni pentru care părintele ne mulţumea şi se bucura, dar ne şi dojenea uneori. De prin clasa a II-a n-a mai fost voie să venim aici, aşa că ne întâlneam la Biserică sau acasă atunci când părintele poposea să vadă ce mai fac enoriaşii. Avea obiceiul să viziteze fiecare casă, să stea de vorbă cu oamenii, să-i ajute, să-i mai îndrume. Avea o pedagogie aparte, specială. Ştia să discute cu fiecare altfel.

          Părintele Vasile a urmat Liceul Grăniceresc din Năsăud, absolvindu-l cu rezultate strălucite, apoi a studiat Teologia la Seminarul Greco-Catolic din Gherla, remarcându-se la Dogmatică, la Istoria Bisericii şi la Limba latină. A fost sfinţit ca preot  celibatar în Biserica din Năsăud. Ajunge preot în satul natal, Măluţ, în decembrie 1918, prima slujbă a oficiat-o după Adunarea de la Alba Iulia unde participase alături de primarul Gavril Câmpan. Vreme de peste patru decenii a slujit cu toată dăruirea şi abnegaţia turma de credincioşi din Măluţ încredinţată spre păstorire. Principala trăsătură a personalităţii preotului Vasile Câmpan, spune prof. Vasile Morar, a fost aceea de a sluji cu credinţă la altarul Bisericii nevoile materiale şi spirituale ale comunităţii săteşti pe care le-a pus înaintea intereselor proprii. Rezultatul? După 40 de ani a murit sărac, fără să fi acumulat niciun fel de bogăţie pământească. Reţin un fapt semnificativ. La Bobotează, când cerceta casele credincioşilor, banii donaţi Sfintei Cruci îi dăruia acolo copiilor. Mulţumirea lui era că dăruia ceva, mai cu seamă celor nevoiaşi. Veniturile personale se rezumau la salariul modest de preot de ţară pe care-l folosea pentru îmbrăcăminte şi pentru procurarea de cărţi şi reviste. Ne-a transmis multor generaţii pasiunea pentru lectură, pentru cunoaştere. Îi provoca la discuţii pe cei cu multă carte, dar îi asculta cu multă atenţie pe ceilalţi, refugiindu-se deseori la Beclean, la Clubul Avocaţilor. Istoria îl pasiona. Avea şi o memoria uimitoare. Recita din Homer, din scriitorii antici, era un cunoscător al istoriei bisericeşti, ştia pe nume pe toţi capii bisericii, de la Sfântul Apostol Petru până în vremea lui. Citea mult, noaptea târziu dacă treceai prin faţa casei parohiale îl puteai zări la lumina palidă a lămpii cu petrol. Citea. Se bucura de preţuirea tuturor. La slujbele religioase, Biserica era mereu plină. Veneau să-l asculte şi cetăţeni maghiari din satul vecin, Cireşoaia. Era un fel de împăciuitor, cei cu probleme veneau la el ca la un părinte. Nu s-a pomenit în vremea lui de divorţuri. Avea părintele Vasile o pasiune, şahul. Îl vedeam, copil fiind, pe uliţă cu şahul subsuoară în căutarea partenerului de joc. De mult ori nu găsea în sat şi atunci mergea pe jos, pe sub Râpă, la Beclean, unde-l aştepta elita intelectuală a oraşului. Spun cei ce participau acolo că, lăsând jocul, se având în discuţii filozofice şi religioase ca şi, păstrând proporţiile, în Academia lui Platon din Grecia antică. A fost şi un cronicar al satului. A lăsat, de-a lungul atâtor ani, însemnări din viaţa aşezării. Bunăoară citim: „La 15 septembrie 1926, Parohia din Măluţ a fost vizitată de Episcopul Iuliu Hossu. Ca preot, şi-a îndeplinit cu sfinţenie îndatoririle de slujitor al comunităţii. Oficia liturghia în fiecare zi, iar duminică şi în sărbători predicile rostite erau presărate cu pilde, fără însă a aduce atingere demnităţii enoriaşilor săi. Niciodată nu făcea observaţii sau critici în biserică, însă, în discuţii individuale, îi făcea pe cei ce au greşit să înţeleagă acest lucru. Îmi amintesc că, slujba de Înviere o începea dis de dimineaţă, argumentând că femeile mironosiţe au venit la mormântul lui Iisus dimineaţa, în prima zi a săptămânii evreieşti, respectiv în dimineaţa creştină de duminică.

          Mulţi îşi mai amintesc şi acum, de Paşti, de părintele Vasile, cel care a fost un adevărat apostol al măluţenilor, murind sărac, regretat de toată suflarea satului, dar care ne-a lăsat tuturor o imensă bogăţie sufletească şi un reper moral pentru generaţiile următoare.