Verificaţi valabilitatea actelor de identitate! Prezentaţi-vă la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor!

Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţa  Persoanelor Bistriţa-Năsăud aduce la cunoștința  cetăţenilor din judeţul Bistriţa-Năsăud că au obligația să verifice  valabilitatea  actelor de identitate deţinute, iar în situaţia în care deţin unui act de identitate  cu termen de valabilitate expirat, să se prezinte la sediul  serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă, în vederea punerii în legalitate cu un nou act de identitate conform dispozițiilor art.19 alin (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată cu modificările și completările ulterioare, transmite într-un comunicat de presă, directorul executive Lucian Borgovan.

În vederea eliberării noului act de identitate sunt necesare următoarele documente:

- cererea pentru eliberarea actului de identitate;

- actul de identitate şi cartea de alegător, după caz;

- certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie, după caz, original şi copie;

- certificatul/hotărârea de divorţ, după caz, original şi copie;

- certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie;

- certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie;

- documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă,  original şi copie;

- chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5