Viaţă fără lumină, în România, în sec. XXI

Situaţia actuală a ţării, a celor care trăim în spaţiul Carpato-Danubiano – Pontic, pe mirificele plaiuri ale mioriţei, dominată de un climat plin de mizerie morală, minciuni şi nedreptate, în care corupţia, oportunismul, frica, pesimismul, neîncrederea în oameni, ocupă locul binelui comun, a creat haosul pe care-l simţim cu toţii.
Treburile merg prost deoarece aproape nimic nu s-a schimbat în mentalitatea celor care se perindă la conducere (aceleaşi obiceiuri), starea de imoralitate a clasei politice, a liderilor, care pozează în buni cetăţeni, în timp ce jefuiesc şi trădează, luptă pentru menţinerea puterii cu orice preţ, în detrimentul competenţei, fiind principalul ţel al acestor grupuri hrăpăreţe, lipsite de scrupule, dornice doar de satisfacerea intereselor personale, a propriilor ambiţii, au făcut ca cinstea, dreptatea, ca virtuţi ale vieţii democratice, să devină forţe morale lipsite de vlagă în acest orizont cenuşiu, fără speranţe, pentru majoritatea populaţiei, terorizată de grija zilei de mâine.
Rotirea „elitelor”, a învinşilor cu învingători, a vechilor cu noii „clonarea” între ei din patru în patru ani, pentru a-şi perpetua spiţa, devine o realitate curentă, considerată normală.
Consecinţele acestei „comedii sociale”, în care se bucură de faimă nonvalorile, cei care se îmbogăţesc prin mijloace necinstite, se resimt în toate sferele societăţii, aşezate pe ierarhii şubrede, în care scara verticalităţii a fost răsturnată, având drept rezultat demonetizarea noţiunii de valoare, distrugerea spiritului naţional, generarea unei naţiuni dezbinate.
De unde au ieşit aceşti oameni care invadează viaţa noastră, canalele TV, cu amăgiri şi promisiuni, care vorbesc frecvent de solidaritate, dar transferul banului din buzunarul propriu la vistieria statului rămâne doar o făgăduială.
Sub protecţia lor, „băieţii deştepţi şi şmecheri” fură mai departe, împrumuturile de miliarde de euro, făcute de România pentru infrastructură, tehnologie, dezvoltare, se scurg prin canalele întortocheate ale bugetului public, în conturile bancare ale acestei clientele mafiote.
Fondurile din PIB, destinate sănătăţii, învăţământului, conform statisticilor, au crescut, fără a se constata îmbunătăţirea acestor servicii. De ce? Simplu. Cineva este mereu la „pândă” pentru a sustrage banii, prin felurite „inginerii” financiare.
Efectele „culturii moderne”, lipsa de educaţie, etica, morala, criza valorilor autentice, au rodit o generaţie tânără, lipsită de motivaţie, ţel, repere de verticalitate, debusolată, amăgită.
Cel mai bine, în momentul de faţă, se stă la capitolul divertisment. Nu avem bani pentru mâncare, medicamente, dar facem un adevărat cult din privitul la televizor, la emisiuni regizate de oameni fără gândire creatoare, în care „mahalaua” în toată „splendoarea” ei, ocupă primul loc. Nimeni dintre cei îndrituiţi de organizarea programelor TV nu se gândeşte că populaţia acestei ţări, apăsată de taxe şi impozite nejustificate, are nevoie de cu totul altceva în viaţa lor.
Se ţopăie şi se dansează pe trupul mort al României, mai ceva ca-n zilele potopului din vremea lui Noe. Oare îşi mai aduce cineva aminte de semnificaţia cuvântului decenţă?
„Bairamul” contemporan a scos la iveală milionarii de paie, culmea e că ne şi mândrim cu aceşti îmbogăţiţi peste noapte, nu prin mijloace cinstite, ci prin afaceri suspecte cu statul.
Cui foloseşte „izul” de prosperitate promovat de autorităţi când buzunarele noastre sunt goale? Fardarea realităţii devine cinică, comică în acelaşi timp.
Puterea politica care, conform uzanţelor democratice, aparţine poporului, a fost acaparată în perioade celor peste 20 de ani de „răi” capitalişti, de grupări cu interese opuse ţării, reuşind să creeze un sistem care anihilează orice opoziţie constructivă, sunt stăpâni pe destinele României, nu depind de legi juridice, morale, îşi permit orice, considerând că nu au nicio obligaţie.
Guvernele care s-au succedat la conducere nu au găsit soluţii practice la problemele existente, ne-au coborât cu mult sub nivelul de trai din perioada comunismului, nu au reuşit să ofere nici măcar minimul necesar unei vieţi decente, deoarece sunt simple marionete în mâinile celor din culise, care trag sforile. Din acest motiv trăiesc cu ziua, nu prezintă un program pentru viitor, fără să aibă o traiectorie fixă, eschivarea conflictelor sociale, caracterul efemer al măsurilor luate, nu rezolvă problemele populaţiei care, sătulă de promisiuni deşarte, a luat drumul emigraţiei.
Noii „descălecători” ai neamului românesc, de la 1989 încoace, au făcut ca dintr-o ţară fără datorii externe, cu o economie puternică, concurenţială pe pieţele internaţională, sub deviza privatizării, a economiei de piaţă, să distrugă totul, în momentul de faţă România fiind la cheremul fondurilor monetare, într-o stare de dependenţă totală, îndatorată pe zeci de ani. Ce s-a făcut cu aceste împrumuturi, tovarăşi parlamentari?
Au demolat un sistem social care asigura fiecăruia un loc de muncă, acces gratuit la asistenţă medicală, educaţie, în care protecţia socială era cu mult peste standardele actuale. Pentru ce? Dictatura comunistă a rămas aceeaşi… „Dinozaurii” care-l ridicau în slăvi pe Ceauşescu s-au convertit la schimbarea macazului, în dec. 89, în mari revoluţionari, cultul personalităţii a fost înlocuit cu o formă nouă, cosmetizată, plină de concepte ademenitoare - democraţie, libertate…
„Minciunile şi sloganurile înfloresc în România în locul faptelor. Românul contează în scriptele stăpânirii doar ca plătitor de impozite ori ca element de confruntare electorală, nicăieri nu contează ca OM, ca o fiinţă faţă de care societatea are obligaţia de a-l ajuta să se împlinească. Cui îi pasă că zilnic dispar talente nedescoperite, copii dotaţi nu pot urma calea destinului din cauza sărăciei, mizeriei. Oamenii prin care ne-am ridicat cu toţii sunt ţinuţi la periferia societăţii din lipsa unor mijloace materiale pentru studiu şi experimentare de sistemul de relaţii politice, de „pile”, invidia şi ura unor neisprăviţi, căţăraţi în funcţii publice. Aşa a fost în vremea „democraţiei” interbelice, aşa a fost în comunism, aşa este şi acum”. (Pavel Coruţ – Arta succesului la români)
De ce s-a ajuns la ora actuală la această stare de lucruri? Cum se face că nu putem urma spirala ascendentă a prospeţimii, mereu cădem, degradarea noastră a ajuns atât de jos încât nu mai avem nimic sfânt în noi, suntem în stare să vindem totul de-a valma – viaţa, ţara, părinţii, fraţii.
„Secole de ocupaţie străină, de mari mişelii politice, corupţie, abuzuri, au implantat în sufletul românului amar şi neîncredere, disperarea mută în faţa împilării, nedreptăţii, a prostiei ridicate la rangul de principiu, l-au depersonalizat, având drept urmare pierderea încrederii în lege, dreptate, adevăr, am acceptat încetul cu încetul ideea neputinţei, a ratării.
Omul educat pentru a fi slugă cu greu va ajunge un om liber deoarece aceste deprinderi rele implantate în subconştient – intoleranţa, invidia, ura, violenţa, neîncrederea, teama de prezent, zac în el, făcându-l să fie un slujitor comod şi devotat al oricărui zbir politic” (Idem).
Drept urmare, ca popor, am pierdut sensul existenţei noastre, uitând cine am fost, care este menirea noastră, am îmbrăţişat tot felul de ideologii străine, spiritualitatea geto-dacă a fost poluată sistematic, încât am ajuns la poarta istoriei tot căutând prin labirinturile sistemelor sociale parcurse, asemenea unei turme de morţi-vii, fără trecut, prezent, viitor, fără credinţe şi vise, deoarece lanţurile în care suntem ţinuţi de cei fără neam şi ţară, atârnă greu pe grumazii noştri, acceptăm jugul robiei, indiferent din partea cui vine, ne-am învăţat cu viaţa de sclavi.
Avem un trecut istoric măreţ, demn, însă noi, urmaşii celor care porneau la luptă strigând „Vom muri, dar vom fi liberi” a celor care la Mărăşeşti strigau „Pe aici nu se trece”, după mai bine de 2000 ani de existenţă, preferăm să cădem în genunchi şi, plini de umilinţă, să întindem mâna pentru pomană oricărui străin.
Parafrazându-l pe Dan Puric – Cine suntem, unde a dispărut spiritul acelei căruţe de ţărani care, având credinţa în neam şi ţară, au ţinut în sân imperii, după cum a spus Petre Ţuţea.
Nu putem duce o viaţă normală, demnă, decentă, decât într-un sistem legal, moral, sistem pe care cei aflaţi la conducere nu-l doresc deoarece în acest fel, aceste nulităţi şi-ar pierde privilegiile, poziţia socială.
Trebuie să fim conştienţi cu toţii că atâta timp cât nu schimbăm modul nostru de gândire deformată, obiceiurile proaste, comportamentul, nu dăm afară din noi răul, orgoliul care ne face insensibili, invidioşi, răutăcioşi, până când nu vom avea respect pentru cel de lângă noi, nimic nu se va schimba în această ţară, vom trăi mai departe în cuşca dorită de asupritori.
Este necesar acest efort pentru ca viaţa noastră, a copiilor noştri, să fie demnă de a fi trăită, să scăpăm de căpuşele care sug din sudoarea muncii noastre, alegând în posturile publice oameni cinstiţi, competenţi, nu pe cei prezentaţi la mascaradele electorale.
De ce trebuie să suferim din cauza lor? Până când?
Suntem un popor inteligent, harnic, muncitor, în câţiva ani am putea depăşi stagiul actual şi ajunge pe drumul bun al bunăstării întregii naţiuni.
Nu dorim schimbarea, rămânem mai departe în mlaştina deznădejdii, a viciilor, trăgându-ne unul pe altul cât mai la fund.
Nu trebuie să ne dăm bătuţi, Dumnezeu ne-a dat viaţa pentru a trăi în lumină, în armonie cu legile cerului. Nimic nu este imposibil.
Starea actuală şi viitorul nostru sunt puse sub semnul îndoielii, trăim vremuri tulburi în care democraţia mondială este o vorbă goală. Sub masca globalizării se face o nouă reîmpărţire teritorială a lumii, lupta pentru dobândirea resurselor energetice ale planetei devine din ce în ce mai dură în aceste momente în care fiecare naţiune îşi caută propriul drum, pe noi ne găseşte nepregătiţi, cu garda jos, lipsiţi de conducători devotaţi intereselor naţionale, preocupaţi de scoaterea la mezat a pământului ţării, această ultimă redută a existenţei noastre, pentru ca distrugerea României să fie totală, definitivă.
Clopotul istoriei a bătut ceasul al doisprezecelea, depinde de noi înşişi dacă ne vom ridica sau… vom dispărea pentru totdeauna.
Cu respect,
Emil Naşcu