VICTOR ŞTIR - ,,Istoria Filozofiei Indiene de Surendranath Dasgupta, în limba română”

Colegul nostru, seniorul între UZPR-işti, VICTOR ŞTIR, distinsul publicist, filozof şi teoretician al cunoaşterii dincolo de limitele obişnuite ale demersului ştiinţific euorpenizator, ne favorizează intrarea într-un tezaur-labirint pentru care o viață este prea puțină pentru a găsi ieșirea mângâietoare, mântuitoare, de aceea, socotim că orice recenzie a traducerii sale este fatalmente simplificatoare, minată de riscul povestirii şi a sugerării ideilor pentru cititorul avizat.

Cât despre cei cu cunoştinţe minime despre o altfel de cultură, sau despre o cultură care a generat-o pe a noastră, vom spune că studiul arată ceva ce se potriveşte cu povestea culturii marelui nostru neam al tracilor, cultură străveche ce se aseamănă cu o mamă bătrână care se mândreşte cu două fiice ale sale, cultura greacă şi cea latină, cărora le-a împărţit toată averea sa, pentru sine nepăstrând nimic, sau prea puţinul ce-l găsim în cultura românilor.

În cotidianul Răsunetul, sub titlul:  ,,S. Dagupta – O istorie a filozofiei indiene”  tradusă de Victor Ştir, distinsa şi erudita doamnă, Jeniţa Naidin, ne informa lapidar că: ,,Editura George Coşbuc – Bistriţa, director scriitorul Dumitru Munteanu a scos la Lumină în anul 2019 o carte de excepţie: „O istorie a filosofiei indiene” scrisă de Surendranath Dasgupta, în anul 1922, tradusă în Limba română de Victor Ştir, jurnalist.
Pentru că nu avem o notă a traducătorului, ne putem gândi că a depus această frumoasă şi dificilă muncă, de a realiza versiunea românească, fiind motivat de faptul că
Surendranath Dasgupta a fost profesorul de sanscrită a lui Mircea Eliade, românul care a dat Omenirii opera: „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, dar şi alte cărţi renumite cum ar fi: „Yoga, Problematica filozofiei indiene”, prefaţată magistral de Constantin Noica.
Posibil că scriitorul Victor Ştir s-a gândit şi la Maitreyi Devi, fiica lui Surendranath Dasgupta, care a scris, cu lacrimi şi durere, romanul „Dragostea nu moare”, după ce a aflat, la o distaţă de 40 de ani, despre cartea „Maitreyi”, scrisă de Mircea Eliade”.

În anii 2019-2021 au apărut la editurile Studis din Iași și George Coșbuc din Bistrița volumele I, II și V ale vestitei Istoria Filozofiei Indiene, în cinci volume, scrise pe parcursul mai multor decenii de filosoful și istoricul filozofiei indiene Surendranath Dasgupta, personalitate de primă mărime a domeniului. Întreaga lucrare se întinde pe aproximativ 2.500 de pagini, întâiul volum apărând în anul 1922 la Cambridge University Press.

Autorul acestei Opus Magnum s-a născut la Kushtia în Bengal (acum în Bangladesh), într o familie de oameni învățați, și a studiat sanscrita la Calcuta, apoi filozofie occidentală la aceeași universitate, după care a urmat studii și cercetări la Cambridge sub îndrumareadr.J.M.E. Mc Taggart. A fost numit lector la Cambridge, universitate pe care a reprezentat o la marile reuniuni ale filozofilor din epocă. Întors în India s-a bucurat de o notorietate rar întâlnită și în 1932 a fost președinte al Indian Philosophical Congress, prilej cu care, Louis Renou, profesorul de sanscrită al Universității Paris a afirmat: ,,… în timp ce erați printre noi, ne am simțit ca și cum un Sankara sau un Patanjali s-a născut din nou și s-a mutat printre noi". (Pantanialy şi Panini au fost fondatorii gramaticii sanscritae în lucrarea numită ,,ASHATADHYAYA” - Cele opt cărţi). Este cunoscut că filosoful Pantanialy a fost profesorul de limbă sanscrită, vreme de un an, al lui Mircea Eliade, pe timpul stagiului din India.

Privind condiția filozofiei în India timpului său, a istoriei filozofiei și a modului cum este receptată în străinătate, Surendranath Dasgupta face câteva precizări la începutul capitolului întâi al primului volum: ,,Realizările vechilor indieni în domeniul filozofiei sunt, încă, insuficient cunoscute lumii, în general, ceea ce e regretabil că această condiție nu este mai bună nici în India. Există un mic corp de savanți hinduși și asceți care trăiesc o viață retrasă în singurătate, și care sunt familializați cu subiectul, dar nu cunosc engleza, și nu sunt obișnuiți cu modurile moderne de gândire și cu ideea că ar trebui să scrie cărți vernaculare, de inițiere, pentru a populariza subiectul și a nu face doar apel la el.(...) modele de exprimare indiene care implică termeni tehnico-filozofici și dificili sunt atât de diferite de cele ale gândirii europene, încât ele nu pot fi traduse cu precizie."

Opinia autorului este că un om care înțelege cu ușurință „Vedele”, ,,Upanișadele”, ,,Puranele”, cărțile de drept și operele literare, fiind bun cunoscător al filosofiei europene, se poate găsi în situația imposibilă de a înțelege chiar și porțiuni mici dintr-o lucrare de logică indiană avansată sau dialectica ,,Vedanta”, această situație datorându-se folosirii termenilor tehnici și a unei mari concentrații în exprimare, precum și aluziilor ascunse la doctrinele altor sisteme. Și din aceste rațiuni, traducerea românească păstrează strategia celei engleze de a prelua termenii tehnico-filozofici sanscriți din original.

Cu savanta sa alonjă, ,,Dasgupta” explorează bogăția intelectuală a tradițiilor filozofice indiene în această capodoperă care dezvăluie dezvoltarea gândirii filozofice în India din perioada vedica până în primele secole ale erei creștine. Cartea prezintă o vedere panoramică asupra diverselor școli filozofice, inclusiv Nyaya, Vaisheshika, Samkhya, Yoga și altele,  oferind perspective ample asupra principiilor și contribuțiilor cheie ale mulțimii de autori. Cercetările întreprinse și scrierea lucidă fac din acest volum o referință esențială pentru studenții, savanții și entuziaștii filozofiei indiene din întreaga lume.

Diferențele accentuate dintre filozofia indiană și cea europeană fac necesar un instrumentar al abordării metodologice, iar în ce privește Istoria, socotim că este mai profitabilă o prezentare, cel puțin în parte, descriptivă, decât încercarea unei prezentări sintetice, cu zone de congruență greu de identificat, deci riscantă. Argumentele se găsesc, cel puțin parțial, în tipul specific de metabolism al structurării gândirii, de a lungul timpului, în peninsula indiană cu trăsături de neîntălnit în alte părți.

Capitolul al doilea este intitulat ,,Vedele, Brahmanele și filosofia lor” în care se precizează - cărțile sacre ale Indiei se consideră a fi cea mai veche înregistrare literară a rasei indo-europene. Dificultatea majoră este cea a datării în timp a acestor scrieri, deoarece hindușii antici păstrau rareori o istorie a realizărilor literare, religioase sau politice, și Vedele au fost transmise din gură în gură, într-o perioadă necunoscută antichității.

Unii dintre hinduși credeau că aceste scrieri nu au fost compuse de oameni; filozoful german Max Muller presupune că scrierea lor a avut loc cam la 1200 î.H., Hang la 2400 î.H, iar Bal Gangadhar Tilak, la 4000 î.H. Vedele sunt cea mai înaltă autoritate religioasă pentru hinduși: Ritualurile religioase se desfășoară conform Vedelor, iar rugăciunile sunt versete vedice.

Ce şochează în ,,Vede” este faptul că nu se găsec în ele nici fauna, nici vegetaţia Indiei, ci vegetaţia şi fauna europeană, în speţă cea din nordul Mării Negre unde se crede că îşi aveau originea proto-arianii - părinţii indoeuropenilor, ceea ce duce cu gândul că Vedele, chair dacă sub formă iinicipientă - nescrisă şi-ar avea origine europen,  dinainte de plecarea autorilor lor spre Asia. Azi îi numim pe aceştia indo-europeni, deoarece numele lor străvechi (dat de strămoşul Ary - Indrei- Indra) a fost întinat cu sânge nevinovat şi holocausturi în lagărele hitleriste, în numele unei ideologii degradante promotoare a unie aşa-zice rase nobile superioare, ariene. Pata aceasta de ruşine regretabilă asupra numelui arienilor a făcut ca istoriografia să nu mai pomenească numele lor, transformându-l în ce numim astăzi, indoeuropeni. Termenul actual nu acoperă însă toată istoria lor, împărţită geografic în două grupuri mari: SATEM vestic şi SUTA estic. Astfel, prima lor peroiadă istorică de formare a proto-indo-europenilor din vestul şi nordul Mării Negre de unde au roit în toate părţile şi, mai ales, sppre Asia este rămasă înafara numelui actual.

Românii ar trebui să şi-l revendice şi restituie pe acest mitologic Ary, ,,părintele geţilor” (La Herodot) şi ,,Fericitul părinte care stăpâneşte câmpiile şi dealurile geţilor” la Iamblicos, Dion Hrisostom şi Iordanes, despre care Fernand Compte în ,,Mitologiile lumii” scrie că ,,La geţi s-a născut Ares, cel care sub numele Ma Ary Theo (- Zeul meu Ary - Marte) a dus Roma pe culmile gloriei modiale”, căci însoţindu-se cu fiica Daciei Luppa - Reaa Silva, i-a născut pe Romulus şi pe Remus, cei abandonaţi în grija zeiţei Dacia, mama Reei Silva, reprezentată ca Lupoaică.

De remarcat că în greceşte ,,Dealurile lui Ary” se numesc ,,ARY DELLOS”. Aceasta este cea mai sigură opţiune dintre multe altele pentru originea numelui Ardeal.

Că este ,,moşul” nostru mitologic (,,Moş Martin”) vedem din aceea că cu numele lui măsoară românii până astăzi pământul în ARII, când cultivă pământul îl ARĂ, românul duce grâul la treierat în ARIE căci e ,,poporul grâului”, verbul a ARDE, înclusiv de furie, de la el vine, ca şi ARID etc, etc. Ares /Ary are aici un râu, numit chiar cu numele său ,,ARIES” –Arieşul.  Aries, însă, mai e şi Berbecul sacru a lui Apollo, cu zodie (a berbecului) şi cu oraş al fratelui său, Apollo, la noi în Ardeal, ,,Apullum” – Alba Iulia.

 Pentru o mai clară lămurire asupra toponimului Ardeal vă propunem studiul lui Nestor Şimon: ,,Celtisme în limba română” publicat în rev. ,,Familia”, 1884, nr. 39-44. Ardeal, studiu lingvistic celtic” (Șimon, Nestor: Dicționar toponimic, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2007, pag. 203-218). Autorul înţelege prin blaky –vlahii populaţia metisă produsă în urma migraţiei spre Asia, iar prin ,,celţi” populaţia pre-ariană rămasă acasă,  blondă (fizionomia carpato-caucaziană) cu o arie de locuire uriaşă, trans-continentală, cu o limbă care este matricea tuturor limbilor romanice, între care latina e o fiică tânără, de sorginte traco-etruscă. Termenul ,,gal ben” –galben - ne vine din fenicianul ,,ben” - ,,fiu” şi ,,gal”, ,,gel” - ,,bălai”. ,,Gelu” înseamnă ,,Cel blond”. Termenul Ardeal înseamnă ,,loc înalt” cu altare, ,,dell”  (deal), similar ,,Tell”-ului ebraic. Celta e şi sora indoeuropeană a limbilor germanice şi slave.

Romulus Vulcănescu în excepţionala sa lucrare ,,Mitologia română”, face des referire la cultura pre-ariană, numită CUCUTENI, ca bază a naşterii şi existenţei noastre multimilenare aici, în perioada pre-ariană, (matriarhatul hiperboreic, corespunzând mezoliticului şi neoliticului) apoi migrarea spre Orient, din spaţiul carpato-caucazian a unei părţi a populaţiei pre-ariene din ,,Grupul satem-suta”. (Pierre  Levecque, Aventura greacă.  Editura Meridiane, Bucureşti 1987 pag. 7-35)

Apoi, revenirea urmaşilor lor ca invadatori războinici indo-europeni, ,,azvârlindu-i pe daciuţii matriarhali în adânc”. Aveau ca totem un animal de pradă: Leu, lup, dragon-tracon –şarpele Pyton cu cap de lup la daci şi cu cap de hidră la greci. Al grecilor se numea Kekrops. De aceea elinii se numeau Kekropizi! Uciderea lui Pyton cu armele ascetice ale luminii, postul şi rugăciunea au generat Jocurile Pytice, mult anterioare Olimpiadelor. (,,Vedele”  în  Gimbutas,  Marija : Civilizaţie şi cultură. Vestigii preistorice în sud-estul european. Editura Meridiane,  Buc. 1989. Preluat şi în: Dr.Vasile Filip: Eseuri etnologice. Editura Eikon, 2006).

Apoi, perioada ariano-traco-dacă (epoca bronzului şi fierului, culturile Noua-Sabatinovka, Hallstatt şi Basarabi) şi ,,mai aproape de noi”, ocupaţia romană, deci, un conglomerat de culturi provenite dintr-o unică viţă străveche indoeuropeană.

          Nu este de mirare că se găsesc în spaţiul carpatic extrem de multe similitudini între cultura sanscrită vedică (ariană) şi reminiscenţele culturii vechi europene persistente până acum, mai ales în toponima şi hidronimia românească.          

Dăm doar câteva exemple publicate în cartea noastră: ,,Zestrea strămoşească”(Feier Nicolae, Zestrea strămoşească, Ed. Karuna, Bistriţa 2009. p.41, 53 u. 102, 109, 111u): Crişna-Crişana; Aryes, părintele arienilor şi zeu al războiului - Arieş, râul moţilor, ,,aria”- loc de treierat grâul, precum şi unitatea de măsură agrară ,,ar”-ul; Rohiţa, prinţ vedic, Rohiţa sat maramureşan; Ili Şiva, zeu vedic- Ilişua, sat bistriţean, sau Şăulia, sat mureşan şi Şieu-rotacizat Şiue - Şive; Sadu, prinţ vedic, - Sadu, sat sibian; prinţul vedic Raman - român; Rama-rama; Sita, soţia lui Rama - Sita, localitate bistriţeană şi sită de cernut; Parvati, prinţesă vedică- Parva, localitate bistriţeană şi Pârvan, antroponim; Visua Mithra, profet vedic, Visuia, localitate bistriţeană; Mithra- mitra (arhierească sub formă de soare); Samus, doi dragoni vedici ce se încolăcesc şi,  târându-se, ies din propria piele, unindu-se la Dej într-un singur balaur (,,Baal”- ,,Stăpânul”)– Someşurile; Candra (Luna)- Dorna Candreni şi Cindrel, munţi; Varuna Geea –Vrangea –Vrancea ; Veda - verbul ,,a vedea” dincolo de simţul vizual (ex.,,M-or vedea că nu-s!”); Vişnu, cu fluierul său cu trei cireşe coapte – vişin; Deva, prinţ-zeu – Deva oraş, cetate; Deda, alt nume al aceluiaşi prinţ vedic-, sat mureşan; Dak za - zeul dac; Maruţii, Mureş, Măriuţa - zei - marutas – nuntirea zeilor – verbul ,,a te mărita”; Za Agra zeiţă şi localitate vedică a agriculturi, Zagra, şi Agrieş (Agries) sate bistriţene; Baca, zeu bivol - vaca şi Baca-Baţa, sat bistriţean, Sania – sanie, Vara, zeiţă - vara. Anu, zeu- Anul nou, Godanu, zeu vedic sub formă de mistreţ- godin, sau porc tânăr, Munţii Godeanu, Ea, zeiţa înţelepciunii, El,  zeu - ea, el, pronume personale, Dumuzi, zeu – Dumnezeu, zeul Mos – moş, zeiţa Baba – baba, zeul vedic Om – om, şi vârful muntos Omul etc.           

      Există peste 700 de cuvinte similare sau înrudite, în română şi în sanscrita vedică.  (,,Sanscrita”, nu este de fapt o limbă, ci este o colecţia ,,scrierile sfinte” orientale, făcută în Biblioteca din Alexandria. A devenit ,,limbă moartă”, folosită doar de savanţi şi de preoţi, de elite. Ea este vorbită în India doar de « nenativi » indieni.)

Veau să mai amintesc un element care scapă multora. Infidelităţile lui Şiva o silesc pe soţia sa, Sita să se sinucidă. Cuprins de remuşcări, acesta părăseşte viaţa lumească şi o însoţeşte pe Sita, devenită Sati (Fiinţă pură) în munţi unde întemeiază mici comunităţi umane pe care le numeşte cu numele nou al soţiei sale. Or, cine mai are atâtea ,,SATII” ca moldovenii noştri şi sate ca toţi românii. Cât despre ,,puritatea fiinţei umane din satul străvechi românesc”, vorbesc foarte elogios ca ,,Laudă ţăranului român”, în cuvântări la primirea în Academia Română şi concitadinul nostru, Lucian Blaga, cel ce a scris la Bistriţa Diferenţialele Divine din Trilogia Culturii, precum şi conjudeţeanul nostru, Liviu Rebreanu.

Amintim şi că sumerologul sovietic A. Kifișim, (ca dealtfel şi Marja Gimbutas) demonstrează, înclusiv  cu o hartă, că ,,Strămoșii românilor de azi au exercitat o influență asupra întregii culturi antice, respectiv a vechii Indii vedice (prin Bravman şi  de la el ,,bărbaţii bravi – brahmanii”), apoi a Eladei, a vechiului Egipt, a Sumerului și chiar a Chinei”. (Elisabeth Barbier. Le gens du Mogador.  Occidental Colege, Los  Angeles; Albert von Le Coq; Mallory, J. P.; Mair, Victor H. (2000), The Tarim Mummies: Ancient China and the Mystery of the Earliest Peoples from the West, London: Thames & Hudson, 2000.  Cornel Bârsan, Istoria furată. pag. 170-180).

În lucrarea domnului Victor Ştir, după Vede, (De aici ,,vedere” şi verbul ,,a vedea cu ochii minţii”) urmează o prezentare a celor mai vechi și mai importante Upanișade; după marele filosof Sankara, comentatorul lor, acestea ar fi: Brhadaranyaka, Chandogya, Aitareya, Taittiriya, Isa, Kena, Katha, Prasna, Mundaka și Mandukya, cu excelentă priză la filozofii germani, îi numim pe Arthur Schopenhauer cu a sa Die Welt als Wille und Vorstellung, precum și pe Paul Deussen cu Filosofia Upanișadelor..Dasgupta insistă asupra Doctrinei Atman, a poziției lui Brahman în Upanișade, a lumii, sufletului lumii, teoriei cauzalității, doctrinei transmigrației cu trecerea prin filtrul propriu a ideilor răsărite de-a lungul timpului în câmpul gândirii filosofice. Urmează secțiunea: Observații generale privind sistemele filozofiei indiene cu întrebarea cardinală: În ce sens este posibilă o istorie a filozofiei indiene?, precizându-se că în vreme ce filozofia occidentală se constituie prin acumulare de idei, opinii, specific celei indiene este continua rivalitate, necesitatea de  a fi expusă și argumentată în contradictoriu cu contemporanii. Iar ca metodă, ,,Tratatele sistematice au fost scrise în scurte și pregnante jumătăți de propoziții (sutre) care nu au elaborat în detaliu subiectul, dar au servit pentru a ține în fața cititorului firele pierdute de amintire ale unor discursuri elaborate pe care el, deja le cunoștea bine. Se pare, așadar, că aceste jumătăți de propoziții pline de miez au fost ca niște sugestii, destinate celor care au avut instrucțiuni orale directe (iniţiere), elaborate pe această temă.”

Punctele forte ale capitolului sunt ,,Sistemele de filosofie indiene”: hindușii clasifică sistemele filosofice în două clase, și anume, nastika și astika. Opiniile nastika (na asti - nu este") sunt cele care nu privesc Vedele ca fiind infailibile, nici nu încearcă să-și stabilească propria valabilitate pe baza autorității lor. Aceste sisteme sunt în principal trei la număr, Budismul, Jaina și Carvaka. Școlile aska-mata sau ortodoxe sunt în număr de șase, Samkhya, Yoga, Vedanta, Mimamsa, Nyaya și Vaisesika, cunoscute, în general, ca șase sisteme (saddarsana). De mare interes textele: Teoria karmei, ,,Doctrina lui Mukti”, ,,Doctrina sufletului”. Filosofia Budistă, Jaina, Samkya, Nyaya-Vaisesika, Filosofia Mimamsa, Școala Sankara din Vedanta care se continua în volumul al doilea. Filosofia Yoga-Vasistha are pe lângă specificul filosofic propriu și o component literară semnificativă, cartea care i se consacră fiind scrisă sub formă de interviu, cum am spune azi. În capitolul ,,Speculații în școlile medicale” se emite ipoteza și se argumentează că logica s-ar fi constituit din dezbaterile oportune asupra unor afecțiuni. O sută de pagini consacră filosoful Dasgupta filosofiei Bhagavad-Gita, una dintre cele mai vestite cărți de înțelepciune a vieții, existenței, morții, altfel, o secțiune a marii epopei Mahabharata.

Redăm, pentru interesul, frumusețea, ritmul frazei, următorul fragment: ,,Orice origine este falsă, pentru că un lucru nu poate să provină nici din sine nici din altele, nici printr-o cooperare a celor două, fără niciun motiv, căci dacă un lucru există deja, el nu se poate naște iar din sine. Să presupunem că ar proveni din altele, ar însemna, de asemenea, că originea a fost un lucru deja existent. Dacă din nou, fără altă calificare, se spune că, independenț de ceva, se produce orice alt lucru - din lumină am putea avea întuneric! De vreme ce un lucru nu putea să provină de la sine sau de la altele, el nu putea să providă din o combinație a celor două. Un lucru, de asemenea, nu a putut să provină fără nicio cauză pentru că, astfel, toate lucrurile ar putea să apară în orice moment punct. Prin urmare, trebuie să recunoaștem că oriunde Budha a vorbi despre această, așa-zisă origine dependent (pratityasamutpada), ea a fost menționată ca parte din manifestări iluzorii care apar la intelecturi și simțuri lovite de ignoranță. Această origine dependentă nu este deci o lege reală, ci doar o aparență datorată ignoranței (avidia).” Acest conținut ne amintește raționamentul despre lume al filosofului grec Gorgias, care demonsta că lumea nu-i nici ființă, nici neființă, nici neființă și ființă la un loc…

Volumul al cincilea conținea în proiectul autorului studii ca Școlile sudice ale saivismului, Școlile nordice ale saivismului, Filosofia gramaticii, Filosofia unora dintre tantre. Prima parte trebuia să acoperă mai mult de o treime din lucrare și, pentru elaborare, filosoful a adunat manuscrise din diverse surse, inclusiv din sudul Indiei, prin cercetarea diverselor școli. După marele filosof Shankara: ,,... Dumnezeu (Siva) adorația, supărareasunt, atât cauza instrumentală, cât și materială a lumii.” Formele vechi ale cultului Siva includeau, după Frazer, sacrificii umane și ritualuri bahice. Se crede că ,,Siva îndeplinește întotdeauna dorințele adepților Săi. Acest aspect al lui Siva,ca domn milostiv, care este întotdeauna pregătit să acorde beneficii celor care se roagă lui, este foarte bine descris în Mahabharata.” Evident, această postură a lui Siva trebuie să fie distinctă de ceea ce este rudra sau sarva sau zeul distrugerii.

De la sine înțeles, punctele de vedere sunt diverse, cu nuanțe pentru fiecare școală de gândire. De reținut, din amplul comentariu pe care Dasgupta îl acordă Filozofiei lui Shrikantha, faptul că personalitatea lui Siva iese din natura egoismului pur și că voința sa este întotdeauna îndreptată spre realizarea binelui și a fericirii tuturor ființelor. Acest ego este, de asemenea, descris ca ,,ființă pură” (sat), ,,conștiință pură” (cit) și ,,fericire pură” (ananda).

Învățătura lui Srikantha cercetează natura lui Brahma, în câtva, în relație cu punctul de vedere al lui Sankara: ,,Nimeni nu se îndoiește de propriul ego, limitat, și nimic nu se câștigă prin cunoașterea lui Brahman, care este conștiința pură fără diferențe. Din acest motiv este necesar să discutăm diferitele texte ale Upanișadelor care dau dovadă despre un Dumnezeu personal ce poate dărui devotatului său fericirea eternă și conștiința eternă.”

Srikantha cercetează o serie de texte upanișadice din care desprinde trăsăturile lui Brahma, ,,... ca fiind acela din care totul a izvorât în ființă, în care totul se va întoarce în cele din urmă, și aceasta este de natura fericirii pure, ființei pure și conștiinței pure”.

Problematica prezentării lui Siva este vastă, consacrându-i-se dea lungul timpului nu doar texte în anumite cărți, ci tratate întregi. În acest sens, prezentarea filosofiei indiene de maniera de a oferi o imagine clară și cuprinzătoare a uriașului tezaur de idei rămâne un deziderat.

Parcurgerea fiecărui capitol, fragment, constituie întâlnirea cu idei diferite de filosofia occidentală catolică şi protestantă şi orientală creştin ortodoxă. Paradigmatic, faptul a fost explorat de filosoful Constantin Noica în cartea sa ,,Povestiri despre om”, în care a încercat să expună pe înțelesul comun ,,Fenomenologia spiritului” de Hegel.

Autorul se ocupă de sisteme și categorii filosofice, de psihologie, etică, cunoaștere, cu dezinvoltura unui sanscritolog și filosof de excepție.

Autorul traducerii este Victor Știr care s-a angrenat într-o veritabilă aventură, încercând o variantă românească a lucrării care, după opinii autorizate, ar constitui maximum din ce a dat până acum istoria filozofiei subcontinentului indian.

Neîndoielnic, echivalarea în limba română a celor trei volume ale marelui tratat de istoria filozofiei indiene reprezintă un început entuziast, lucrarea, cu împlinirile și neîmplinirile sale, fiind de bun augur în cultura noastră, în care, pentru moment, studiile sanscrite, zice-se, ar fi în suferință. Este adevărat că Istoria… se adresează specialiștilor și din acest motiv nu se mizează pe un succes de librărie, în consecință, tirajele au fost confidențiale. Traducătorul a tipărit secțiunea,  Despre Bhagavad Gita”, din volumul al doilea într-o carte separată, de peste o sută de pagini cu același titlu.

Filosoful Dasgupta s-a mutat la cele veșnice la vârsta de 65 de ani și nu a reușit să finalizeze ultimul volum, așa cum și-ar fi dorit, această muncă fiind făcută de doctorul în filosofie, Surama Dasgupta, secretara și iubita sa, cadru didactic la Universitatea Lucknow. În portretul pe care Surama i-l face filosofului, subliniază încrederea lui în Dumnezeu și personalitatea pozitivă a unuia dintre marile spirite ale omenirii din toate timpurile.

Victor Ştir devine un ,,rajah” al cunoaşterii complexei şi sofisticatei gândiri extrem orientale. De la ,,raja” - ,,raşa” avem noi cuvâtul ,,rege”. ,,Alteţa Voastră” felicitări pentru efortul titanic de a ne pune la dispoziţie o asemenea valoroasă lucrare.

Domnule Ştir, nu fiţi surprins că nu vă înţeleg prea mulţi. În Antichitate, un cântăreţ din liră acompania un poet în agora. Văzând că dintre spectatori a rămas doar un bătrânel pricăţit, a zis către poet: ,,Maestre, s-au dus toţi, a rămas doar bătrânelul acesta. Hai să încheiem”. Poetul i-a răspuns: ,,Lasă-i să plece la ale lor. Cel ce mă acultă este Platon”!