Ion Radu Zăgreanu: Mai este iarnă?

                                       Aburi pe brazde.

                                             Semne de primăvară.

                                   Mai este iarnă?

Ceva atavic, curgând în mine, din originile țărănești ale tatălui meu, mă îndeamnă rebrenian, deși este încă iarnă, să vizitez ,,locurile” din spatele casei din Malin. Să văd ce se mai întâmplă, să observ topirea zăpezii și efectele ei, fărâmițarea brazdelor întoarse în toamnă, să constat urmările perioadei geroase.

Este încă iarnă, 7 februarie 2026 și totuși se ivesc unele semne ale primăverii. Sunt noi aspecte, făcând parte din ariergarda de semnale ale primăverii, grăbite poate, mai mult, cu siguranță, înșelătoare.

Urc pe cărare ce se îndreaptă spre partea de sus a ,,locurilor”, trec prin grădina cu pomii, încă cufundați în somnul hibernal, treziți din când în când de ciocănitul ritmic al unei ciocănitorii și ajung la ,,locurile” brăzdate.

Mă încântă substantivul ,,loc”, cu pluralul lui ,,locurile”. Când îl auzi într-o conversație  cu un consătean, el poate fi de dimensiuni mari sau mici, de câteva arii.

Din brazdele înșiruite paralel, soarele dulce de februarie, trage din pământ ivirea aburilor, topografic ea luând forma unor insulițe izolate sau constituindu-se într-o curgere de valuri, care aleargă peste brazde, împinse de o adiere abia perceptibilă.

Mă îndrept spre mijlocul unui loc, ca să fiu asaltat de mișcările tăcute ale aburului pus în mișcare. O armată albă, cuceritoare , trece pe lângă mine, peste mine. Mă simt bine, să fiu botezat, cu albul vaporilor izvorând dintre brazde, din pământul mângâiat de soarele de februarie.

Aș putea zice că mă aflu într-o saună, cu aburi, nici fierbinți, nici reci. Mișcările albe,  îmi aduc aminte de cețurile groase ale lunii decembrie,  când tot pe aceleași întinderi, mă cotropeau cețurile și și mi se părea că sunt o insulă izolată, în marele ocean alb, vestitor al iernii, acum sol al primăverii.

Albeața ceții de atunci, îngropa într-un fel ochii anotimpului autumnal, albul ei anunța  zăpada imaculată. Albul, țâșnind din brazde, prevestește  timid primăvara, deși mai este iarnă și vremea poate fi încă o variabilă înșelătoare.

                                                                         Ion Radu Zăgreanu