Virginia Brănescu, Pe drumul înserării

Viața nu mi-a oferit încă răgazul de a o cunoaște personal pe distinsa scriitoare Virginia Brănescu. Sper că o va face în curând. Am avut însă bucuria câtorva conversații telefonice și plăcerea de a o întâlni prin intermediul unora dintre operele dânsei. I-am citit cu interes textele din Răsunetul, și de curând am avut prilejul să primesc și două dintre volumele de versuri ale dânsei. Am constatat, cu entuziasm, plăcere și bucurie, că am de-a face cu o persoană caracterizată de eleganță și rafinament.
Nu am, din nefericire, competența de a mă exprima cu privire la opera pictografică a dânsei și valoarea ei. Pot doar să-mi permit luxul de a o admira și de a constata, ca iubitor al frumosului, extraordinara diversitate ce-i caracterizează creația și faptul că domnia sa e un pictor talentat, ce reușește să imortalizeze deopotrivă tradiția și cotidianul, scoțând la lumină frumosul din amândouă.
Ca poetă, am regăsit-o și în Albumul (Editura Nosa Nostra, Bistrița, 2017), care se constituie într-o frumoasă alăturare a poeticului cu arta pictografică, și în Pe drumul înserării. Nu știu exact ce a determinat-o pe distinsa autoare să aleagă acest titlu pentru cel dintre ele, dar știu că poemele dânsei îl poartă, într-adevăr pe cititor, pe-o cale bătătorită, în care se-ntâlnește cu oameni aparte, prezentați în chip măiestrit de către doamna Brănescu. În plus, ia contact aici cu stări intense și lucruri exprimate în tușe de-a dreptul șugubețe. Un frumos poem, ce îmbină ludicul cu o tristețe frumos doinită, materializându-se într-un text autobiografic aparte, poate fi considerat Rosturi:
„A naibii și inima asta / Că fără ea nu poți trăi / Și-ți dă și rostul de a fi / Da-ți poate aduce năpasta” / Îi dai dreptate și alergi / Să-i faci degrab’ inimii rostul / Că prea te-ai însecat cu postul, / Dar ea te duce pe poteci! / Hai, inimă! Vezi-ți de drum! / Și lasă-ți mofturile grele, / Nu mă purta pe căi rebele, / Iubirea ta este doar fum! / Și tot zbătându/mi prin ani / Trecut-au vremi, uitate vreri, / Încovoiată de poveri / Ajuns-am printre veterani! Și-am învățat ce e frumos, / Și-am înțeles ce este bine / Dar tinerețea nu mai vine / Și zarea-ntunecă-al meu rost! / Și de-oi ajunge sub pământ / Pe cruce trebuie să-mi scrie / Cum m-am luptat în veșnicie / Să prind un rost cu lumea-n rând!” (p. 18).
Tradiția instituită în Album, unde pot fi regăsite poeme dedicate unor personalități culturale bistrițene precum scriitorul și jurnalistul Menuț Maximinian (p. 35-36), domnul Iulian Patca (p. 44), domnul Nicolae Vrăjmaș (p. 42), domnului Ioan Mititean, scriitoareaiTitina Nica Țene (p. 70), doamnelor Elena M. Câmpean (p. 77), Melania Cuc (p. 77), Victoria Fătu-Nalațiu (p. 80), doamnei Lucreția Mitiean (p. 81), doamnei Veronica Oșorheian (p. 81), scriitorului Dumitru Popițan (p. 83), cel mai prolific din arealul bistrițean, doamnei Jenița Naidin (p. 26), sau doamnei dr. dr. Livia Ana Tătar (p. 23), a cărei amintire o păstrează cu sfințenie și semnataru acestor rânduri, se continuă și în Pe drumul înserării. Și aici, cititorii sunt invitați să se delecteze cu frumoase poeme dedicate unor oameni precum Dorel Cosma, scriitorul Cornel Cotuțiu sau doamna Veronica Oșorheian.
Ajunsă pe culmile senectuții, unde a urcat cum nu se poate mai frumos, Virginia Brănescu este astăzi un exemplu de om care are multe de spus generațiilor contemporane. Opera dânsei este o adevărată mărturie în acest sens. Vorbește despre drumul unei luptătoare, performanță, pasiune, credință și valori. De aceea, nu pot decât să o recomand cu toată căldura și să-i doresc autoarei să aibă parte de ani mulți, frumoși și fericiți și să ne mai încânte cu texte frumoase, atât în volume, cât și în reviste. La mulți ani fericiți!