Vocea necruţătoare a conştiinţei

Un străin trecea pe la marginea pădurii. Cineva, un om fără suflet îl lovi pe neaşteptate ca să-l jefuiască, socotind că nu-l va vedea nimeni. Aşa făcu şi apoi îl îngropă la adăpostul neguros al frunzişului. Cum necum, în timp ce ascundea cumva cadavrul în huma pădurii, nu departe trecu un tânăr care cânta:

„- Tu, Doamne Sfânt, tu le ştii toate,

Ce zorii văd şi doarme-n noapte…”

Cuvintele l-au atins la suflet pe ucigaş, dar şi-a continuat treaba oribilă.

N-au trecut decât vreo cinnci zile şi cadavrul a fost găsit de copiii care umblau după ciuperci şi au alergat cu spaimă spre sat să ducă vestea. Mână de la mână au pus oamenii să îngroape creştineşte pe sărmanul om necunscut.

Preotul satului a ţinut sătenilor şocaţi o emoţionantă predică:

„ - Cine eşti şi unde te duci, sărmane trecător pe la noi? Necunoscut ai căzut, de mână necunoscută. Ce limbă vorbeai tu, dragul meu? Ce religie aveai? Ce gânduri te frământau, ce necazuri te duceau? Soţia te aşteaptă poate, copii întreabă „Când va veni tata?” Nimeni nu ştie, dar Dumnezeu, dreptul judecător şi Atotştiutor ştie, negreşit.”

Urmă un momentde tăcere apăsătoare. Privind mulţimea adunată, preotul rosti apoi cu tărie:

„- Dacă vă stă în putere, rostiţi după mine toţi: =Cu faţa spre tine, Doamne Dumnezeul nostru,… mărturisim …că suntem curaţi de sângele acestui om.”

Abia a terminat de rostit preotul cuvintele cutremurătoare, că un tânăr ieşi din mulţime şi se aruncă la picioarele preotului:

„- Părinte…eu sunt ucigaşul…”

Lumea împietri de uimire .