ZÂMBETUL EPIGRAMEI

După ce în ultimii doi ani, inginerul Aurel BORGOVAN ne-a dăruit patru cărţi: TORNADA, O LUME DE RÂS, PUNCTUL DE ZENIT DIN ZARE şi PASĂREA ALBĂ, acum s-a hotărât să-şi adune într-un volum toate epigramele, pentru a putea concura la premiile Festivalurilor de satiră şi umor ce se ţin anual în diferite judeţe din ţară. Aşa s-a născut volumul: ZÂMBETUL EPIGRAMEI.

Tipărită la Editura Karuna, Bistriţa, 2009, cartea are 100 de pagini şi conţine 253 epigrame tehnoredactate frumos, în ordine alfabetică.

Domnul Aurel BORGOVAN fiind o persoană care nu stă departe de viaţa societăţii în care trăieşte ia atitudine în faţa tuturor fenomenelor sociale, după cum el însuşi ne spune într-o poezie din volumul anterior: „În tot vârtejul permanent/ N-aş vrea să fiu o stană rece/ Nu pot să stau indiferent”(NU POT SĂ FIU INDIFERENT), ... aşa că, ia poziţie în faţa tarelor societăţii şi a indivizilor vicioşi prin satiră: „Rămâne important faptul că ele sunt şi moralizatoare, cu tentă satirică serioasă, pline de adevăruri zilnice şi pline de învăţătură pentru noi toţi” (din textul scris de Prof. Univ. Crina Decuseară Bocşan, preşedinte FRACCU, Clubul UNESCO Bucureşti, şi publicat pe coperta IV, la cartea PUNCTUL DE ZENIT DIN ZARE).

Dar care sunt dilemele domnului Aurel Borgovan, faţă de care ia poziţie? „Ca să scrie pentru ziar/ Zilnic trece pe la bar/ Munca de documentare/ Îl clatină pe picioare”(Documentare). Umorul îi înviorează zicerile aşa cum singur mărturiseşte: „Sunt omul care vă aduce râsul/ Fiindu-mi prieten bun, nedespărţit/ Pe neadevăr mă urc de-a curmezişul/ Noi niciodată nu ne-am potrivit!” (Aduc râsul). Pe caniculă găseşti greu apa minerală: „Raftul îl privesc şocat/ N-aveţi apă minerală?/ Pe-o aşa căldură mare/ Toată s-a evaporat!” (Caniculă). Plin de umor este portretul elevului fustangiu: „Vânător de inimioare/ Cupidon înamorat/ Nu ţi-ar sta mai bine oare/ Să te-apuci de învăţat?” (Elevul fustangiu).

Fiind inginer horticultor, Aurel Borgovan îşi caută uneori victimile poantelor în lumea vegetală. Iată, Fasolea: „Bună eşti ori cu friptură/ Numai eşti prea rea de gură/ Ba mai eşti şi suflătoare/ Te propui la dezarmare!”.

Şi plânge vegetaţia distrusă de mişei: „Trăim o lume plină de mişei/ Ce rup din parcuri floare după floare/ Ei nici nu simt că inima îi doare/ Au bolovan de ghiaţă-n locul ei” (Hoţii de flori). Săgeţile epigramistului sunt îndreptate şi înspre moravurile societăţii: „Te crezi sigur prea frumos/ Numai bun de pus pe rană/ Dar eu vin c-o epigramă/ Să-ţi doboare nasu-n jos” (Încrezutul narcisist).

Şi Poama –i în vizor: „Toamna a dăruit din plin/ Struguri mulţi şi plini de zeamă/ Care se transformă-n vin/ Numai tu... rămâi o „poamă”.

Unui poet planetar: „Tot cu capul printre nori,/ Printre stelele albastre/ Versurile-ţi deseori/ Sunt plecate printre astre!”.

Hazlie este poanta Zăpăcitului: „Îşi caută nervos, cu nerăbdare,/ Prin vechi sertare mici şi chiar mai mari/ Perechea nelipsită de-ochelari/ Dar ei erau pe nasul lui călare!”. Şi lipsurile etapei actuale sunt evocate: „De pe coastele abrupte/ Tu ne-ai răsfăţat cu fructe./ Îţi simţim azi lipsa ta/ Că ne vin din Asia!” (Pomicultor).

Dar cum orice clipă nu ţine o veşnicie şi „clipa” de lectură a acestui volum trebuie să se sfârşească. Iată ultima poantă: „Valea cea mai pitorească/ E Valea Călugărească/ Cu vin dacă m-ar sfinţi/ Aici m-aş călugări!” (Valea Călugărească).

După cum ne spune epigramistul Ionel Andraşoni în textul Un împătimit mânuitor al condeiului – Aurel Borgovan, publicat în cartea ZÂMBETUL EPIGRAMEI: „ Aurel I. Borgovan are încă, la vârsta lui, nesăbuite resurse de exprimare, energie, vitalitate, pentru care poate fi invidiat”.

Sunt de acord cu domnul I. Andraşoni, iar cartea merită atenţia cititorilor.