“Un om al cetăţii” – Aurel I. Borgovan

Poetul bistriţean Aurel I. Borgovan, care se face cunoscut prin versurile sale (poeme, sonete, fabule, catrene, epigrame), se prezintă în faţa cititorilor cu cea de-a treia sa carte intitulată Punctul de zenit din zare, apărută la Ed. Karuna Bistriţa, 2008, urmând celorlalte două: Tornada (Ed. George Coşbuc, Bistriţa, 2007) şi O lume de râs (Ed.Karuna, Bistriţa, 2008). Aşa cum aprecia (coperta II) prof. univ.dr. Crina Decusară Bocşan, preşedinte FRACCU, Clubul UNESCO Bucureşti: “El scrie frumos, matur şi reuşit, versuri în poezii bine închegate. Ele îmbogăţesc literatura noastră. Rămâne important faptul că ele sunt şi moralizatoare, cu tentă serioasă, plină de adevăruri zilnice şi pline de învăţătură pentru noi toţi”. Scriitorul Alexandru Cristian Miloş, în prefaţa Punctul de zenit din zare, analizând poezia lui Aurel I. Borgovan consideră că acesta “Este un poet solar. El încearcă, ca un liric oştean tradiţional, cu bune maniere civilizatoare, să îndrepte tarele morale ale societăţii omeneşti oriunde l-ar purta paşii şi l-ar naşte liricul destin. Este un sensibil, un osciloscop sufletesc întru pământ şi cer, între om şi Dumnezeu/ Tematica elegiilor sale începe cu Dumnezeu şi Universul, iubirea, familia, mama, soţia, copiii, nepoţii, apoi floralul şi vegetalul apropiat parcursului său prin lume, dar şi patrimoniul ce nu vrea să fie desuet, apoi corupţia politicului şi politicienilor, dimineţi cu soare, primăveri fericite, poetul apărând ca un sculptor al Muzei, folosind sensibila, dar puternica daltă a Cuvintelor”.

Pentru a ne apropia de Aurel Borgovan şi a reuşi să-i cunoaştem şi să-i înţelegem farmecul scrisului său, îi vom reda doar câteva din reuşitele lirice din acest volum: “Aş vrea să strâng în braţe Universul,/ De aş avea putere-atât de mare/ Aş aduna la piept pământ şi mare/ Puterea-aceast-o are numai versul…” (Aş vrea să strâng în braţe, Universul); “Din noianul amintirii/ Şi-ale inimii şi-a minţii/ Îmi răsar în gând părinţii/ Peste graniţele firii” (Părinţii); “În suflet încolţeşte un regret/ Sămânţa tinereţii dispărută/ A unor taine nesatisfăcute/ Unor iubiri nescrise de poet…” (În suflet încolţeşte un regret); “De-aş mai trăi, m-aş naşte a doua oară/ Că mi-au rămas prea multe de făcut/ Şi aş începe iar de la început/ Să văd lumea, s-o cutreier iară…” (De-aş mai trăi); “Nu pot să fiu indiferent/ Pe oameni vreau să-i înţeleg/ Tot ce gândesc, de fac, ce dreg/ În iureşul lor permanent…” (Nu pot să fiu indiferent). În încheiere se poate spune că Aurel I. Borgovan scrie o poezie prin care se depărtează de spaţiul răutăţii, situându-se în spaţiul trăirii sentimentelor de interiorizare, trăirile lui de varii registre ale existenţei transmiţându-le cititorilor lui.

Ionel Andraşoni