Ziua Armatei, sărbătoarea fiecărei inimi de român, marcată la Bistriţa
Zeci de bistriţeni – oficialităţi, invitaţi, elevi – au sărbătorit astăzi Armata României, pe militarii care au scris istorie în momente de răscruce ale poporului român, dar şi pe cei care au preluat de la înaintaşi misiunea sacră de apărare.
Ceremonialul militar şi religios a avut loc la Monumentul Eroilor din Piaţa Petru Rareş a municipiului Bistriţa, acesta debutând cu acordarea onorului pentru col. dr. Ioan Marian Cristurean – locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, prefectul Ovidiu Frenţ, preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan şi viceprimarul municipiului Bistriţa – Cristian Niculae.
După intonarea Imnului Naţional, un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican, a oficiat o slujbă de binecuvântare a Armatei Române.
În mesajul său, col. dr. Ioan Marian Cristurean a menţionat faptul că 25 octombrie reprezintă amintirea unei zile de împlinire naţională când Armata Română şi-a îndeplinit menirea firească, aceea de a-şi apăra patria. „Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 octombrie este Ziua Armatei României, o zi de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care de-a lungul vremii oştirea şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român. În urmă cu 75 de ani, Armata Română elibera de sub ocupaţia străină oraşul Carei, ultima brazdă de pământ românesc”, a transmis col. dr. Ioan Marian Cristurean, locţiitorul comandantului Brigăzii. Acesta a subliniat faptele de arme ale Armatei a IV-a, sub comanda generalului Dăscălescu şi ale Armatei I, condusă de generalul Atanasiu, la Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Păuliş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare, care au însumat peste 50.000 morţi, răniţi şi dispăruţi.
„Faptele de arme ale ostaşilor români au fost nenumărate, iar curajul şi devotamentul acestora au fost admirabile. Armata Română, pe parcursul întregii sale existenţe, a reprezentat poporul şi ţara. (...) Mă închin cu recunoştinţă în faţa celor căzuţi pe câmpurile de luptă şi aduc un omagiu tuturor veteranilor de război pentru care datoria de ţară a reprezentat crezul suprem”, a adăugat col. dr. Ioan Marian Cristurean.
Nu în ultimul rând, acesta s-a referit şi la militarii Brigăzii 81 Mecanizată, care sunt continuatorii tradiţiilor şi faptelor de arme ale înaintaşilor prin modul în care îşi îndeplinesc misiunea în teatrele de operaţii. „Ne gândim la eroii Brigăzii 81 Mecanizată căzuţi la datorie: căpitan Cătălin Ţiflea, sublocotenenţii post-mortem Marius Florin Sfechiş şi Cristian Petru Filip, dar şi la cei care, departe de casă, acum îşi îndeplinesc cu responsabilitate şi profesionalism misiunile încredinţate în cele mai fierbinţi puncte ale lumii şi le dorim să se întoarcă acasă, sănătoşi. (...) Trăiască Armata Română, trăiască România!”, a încheiat col. Cristurean.
Viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Niculae, a precizat că 25 octombrie este o zi importantă pentru toţi românii, reprezentând spiritul de învingător al acestui neam, pe aceste meleaguri.
„Este ziua în care ne arătăm respectul faţă de soldaţii români, care au luptat cu toată fiinţa şi puterea pe fronturile datoriei pentru ca noi să trăim liberi şi independenţi. 25 octombrie este ziua în care celebrăm patriotismul, iar acesta îşi găseşte expresia în lucruri simple, în faptul că te pui în slujba cetăţeanului, făcându-ţi treaba cu onestitate, respectând legea, ţara şi neamul căruia îi aparţii. Aşa se construieşte şi încrederea şi nu întâmplător Armata este printre instituţiile cu cea mai mare credibilitate în ochii cetăţenilor. (...) Vă suntem recunoscători pentru valorile pe care le întruchipaţi şi care sunt repere în societatea în care trăim: spiritul colectiv, curajul, sacrificiul de sine pentru slujirea altora”, a declarat viceprimarul Niculae, mulţumindu-le militarilor, în numele tuturor bistriţenilor, pentru ceea ce fac zi de zi în nobila profesie pe care şi-au ales-o.
După depunerea unei coroane de flori, a urmat defilarea Gărzii de Onoare şi salutul muzicii militare a Garnizoanei Bistriţa. O fotografie cu participanţii a încununat o serie de evenimente dedicate Armatei României, care a inclus un itinerariu în şcolile judeţului, Ziua Porţilor Deschise la Brigada 81 Mecanizată, un simpozion despre semnificaţia acestei zile şi un spectacol artistic la Casa Armatei, culminând cu ceremonialul de la Monumentul Eroilor.
La eveniment, au dat curs invitaţiei col. dr. Ioan Marian Cristurean, locţiitorul comandantului, prefectul Ovidiu Frenţ, preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, viceprimarul municipiului Bistriţa – Cristian Niculae, subprefectul Ciprian Ceclan, senatorii Ioan Simionca şi Ioan Deneş, deputaţii Ionuţ Simionca şi Cristina Iurişniţi, primarii Ioan Bob (Şintereag), şi Ioan Moniţa (Romuli), şefi ai instituţiilor deconcentrate, şefi ai instituţiilor militarizate din subordinea MAI, elevi şi cadre didactice ai şcolilor bistriţene.
Onor şi recunoştinţă Armatei României!
Citiţi şi:
- Destinațiile exotice- punctul de relansare al turismului în 2020
- 20 curiozități despre apa minerală
- Urmează să îi cumperi cadou unei femei din viața ta? Nu pleca la cumpărături fără să citești LISTA cu SFATURI
- Cele mai populare jocuri de păcănele: Top 10 sloturi online
- O mănăstire din judeţ va deschide un centru pentru copii orfani
Comentarii
Motto:
„Noi nu vrem neocomunism nici neolibertate
Democratii originale si nici minciuni sfruntate”.
(Cristian Pațurca- Imnul golanilor)
In legătură cu ziua armatei trebuie spus tot adevărul. În cursul celei de-a doua conflagraţii mondiale, situaţia României a fost deosebit de complexă, evoluţia ei fiind dependentă de raporturile dintre cele două mari puteri totalitare, Germania şi Uniunea Sovietică. În acest context, în vara anului 1940, intergritatea teritorială a fost grav afectată, refacerea ei fiind principala misiune a forţelor militare româneşti în perioada ulterioară. Într-o primă fază, România a luptat, de la 22 iunie 1941, alături de Germania. La 23 august 1944, la ordinul Regelui Mihai, România avea să intoarcă armele si să acţioneze în cadrul Naţiunilor Unite, impotriva Germaniei. Obiectivul în această etapă a razboiului l-a constituit refacerea graniţei de apus a tarii, care nu intamplator s-a materializat la 25 octombrie 1944, când trupele române, în colaborare cu cele sovietice au eliberat oraşele Careii Mari şi Satu Mare, ultimele localităţi din vestul ţării. 25 Octombrie este si ziua de nastere a Regelui Mihai, cel care in calitate de sef al statului Român la acea vreme a avut un rol esential in scurtarea cu 6 luni a celui de-al II-lea Război mondial si salvarea a mii de vieti omenesti. În amintirea acestor fapte vitejesti de arme, autorităţile de la Bucureşti, au instituit, prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, data de 25 Octombrie ca „Ziua Armatei”.
Armata română a continuat, apoi, să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la victoria consacrată prin actele de capitulare ale Germaniei din 8 şi 9 mai 1945, ce au marcat sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial în Europa.
Adaugă comentariu nou