Ziua Națională s-a împletit cu mândria de a trăi și de a simți românește, la Năsăud!

Pentru comunitatea năsăudeană, ziua de 1 Decembrie a însemnat încă un prilej pentru a-și arăta patriotismul, respectul față de jertfa strămoșilor, dar și mândria de a trăi și simți românește. Cu mic, cu mare, năsăudenii și-au comemorat înaintașii, dar s-au bucurat și de cântecele și jocurile românești.

"Dragi năsăudeni, ziua de 1 Decembrie reprezintă pentru noi, poporul român, Sărbătoarea Națională, ziua în care s-a întregit națiunea română, prin Marea Unire din 1918, de la Alba-Iulia. La data de 15 noiembrie 1918, profesorul Nicolae Bălan propunea Consiliului Național Român convocarea Adunării Naționale de la Alba-Iulia, spunând că: „Istoria ne cheamă la fapte. Mersul irezistibil al civilizației a scos națiunea română din întunericul robiei la cunoașterea de sine. Ne-am trezit din somnul de moarte şi vrem să trăim liberi și independenți. În scopul acesta convocăm Adunarea Națională a națiunii române din Ungaria și Transilvania, la Alba-Iulia, cetate istorică a neamului nostru, pe ziua de duminică 1 Decembrie”.

La Adunarea Națională de la Alba Iulia, au fost prezenți peste 1200 de deputați și delegați oficiali, alături de mai mult de o sută de mii de români veniți din toate zonele vorbitoare de limba română: Transilvania, Maramureș, Banat, Țara Bârsei și a Crişurilor, fiind decretată Unirea teritoriilor locuite de ei, cu România. La Alba Iulia au fost prezenți și delegați ai cercului electoral Năsăud, amintindu-i aici pe Dr. Laurențiu Oanea – ales secretar al Adunării naționale și Dr. Victor Onișor – ales secretar al Consiliului dirigent, care a prezentat regelui Ferdinand, la București, actul Unirii Transilvaniei cu România. Respectul și recunoștința noastră se îndreaptă înspre toți acei români care au scris cu sângele lor istoria poporului român și, prin sacrificiul suprem, au păstrat vie conștiința națională și sufletul național. Trebuie să fim mândri că suntem români, că ne putem bucura de o țară liberă și unită.

Un cadou minunat al acestei zile a fost și vestea că, ia, cămașa cu altiță din portul nostru românesc, a fost inclusă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Intangibil al Umanității UNESCO, primind, astfel, recunoașterea valorii sale universale!

 

Trăiască România! La mulți ani, români de pretutindeni!", au fost câteva dintre reperele mesajului transmis de primarul Năsăudului, Dorin Vlașin.

Subprefectul Ioan Zăgrean a transmis mesajul premierului Nicolae Ciucă, cu prilejul Zilei Naționale a României, felicitându-i pe năsăudeni pentru toate simțămintele patriotice de care au dat dovadă de-a lungul vremii. Alături de comunitate au fost deputații Robert Sighiartău și Bogdan Gruia Ivan, secretarul de stat Terente Ciui. După depunerea coroanelor de flori, de către Primăria Năsăud, Consiliul Local Năsăud, structurile militarizate ale MAI, Partidul Național Liberal - deputatul Robert Sighiartău, Partidul Social Democrat - deputatul Bogdan Ivan, școlile năsăudene, ASTRA, Spitalul năsăudean, a urmat un spectacol în care protagoniști au fost, pe lângă Fanfara de copii din Telciu, Oana Matei Coruți și Ansamblul folcloric Someșana.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5