Zorin Diaconescu – „Schimbare la faţă”

„E suficient ca oamenii buni să nu facă nimic şi răul va triumfa în lume” (Edmund Burke), ca să adaug încă un citat la volumul scriitorului Zorin Diaconescu, „Schimbarea la faţă” (Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2009), pe care domnia sa îl avea la începutul cărţii „Anatomia fricii”, cum se numea în manuscris şi pe care scriitorul mi l-a lăsat după ce acesta l-a prezentat într-o şedinţă a Cenaculum din cursul anului 2008.

Am aşteptat cu interes apariţia acestei cărţi pe care o consider de referinţă pentru evenimentele din 1989, despre care s-au emis diverse teorii, ipoteze, variante şi versiuni. Unii consideră că a face o revoluţie, alţii o revoltă spontană sau o revoluţie furată, foarte mulţi fiind convinşi că a fost o lovitură de stat regizată de un grup de complotişti cu sprijin logistic din afară.

Iată de ce cartea lui Zorin Diaconescu, „Schimbarea la faţă” este, în primul rând, o carte-document de excepţie, scrisă de neastâmpăratul jurnalist care este Zorin şi scriitorul inconfundabil desăvârşit la celebrul cenaclu „Saeculum” al tinerilor scriitori din Transilvania, condus de amicul nostru Radu Săplăcan, cu care Zorin a trăit acele vremi la Dej, unde au înfiinţat şi condus „Gazeta someşană”, un ziar al luptei pentru o nouă societate.

Încă de la început, Zorin ne avertizează că „La început au fost, ca de obicei, zvonurile”, dar încă de la început, în 1987, de la Braşov, D.D. (n.n. Daniel Drăgan – fost redactor şef la „Astra”) îl avertizează că „nimic nu va mai fi ca înainte” şi nimic nu a mai fost ca înainte, după aşa zisa Revoluţie sau cum spune un alt mare jurnalist al vremii, Călin Cernăianu în „Diplomaţia Lupilor”, o carte-document şi pentru care „Revoluţia a fost o farsă politică izbutit graţie unei sinistre aplicaţii militare patronate de Moscova şi Washington. Un criminal joc de-a războiul în care ţintele au fost vii şi gloanţele adevărate.

Aşa că, şi cartea lui Zorin poate fi asemuită cu această carte document, dar de astă dată fiind un document al Revoluţiei de la Dej ori al oricărui oraş din Transilvania, Bistriţa, Beclean sau Năsăud, în fiecare având loc o revoluţie, aşa cum au considerat „revoluţionarii” locali să o facă, dar din care toată lumea a ieşit bine, fie ei comunişti, utecişti, securişti sau miliţieni, dar din care singur, poporul a ieşit prost, dovadă grăitoare fiind beneficiile evoluţiei societăţii româneşti în ultimii douăzeci de ani.

Pe lângă faptul că volumul lui Zorin este o carte-document, ea este, în acelaşi timp, un roman sau un eseu în care talentul scriitorului îl egalează sau îl depăşeşte pe cel al ziaristului, autorul fiind şi un veritabil om de televiziune, fapt pentru care aseamănă această carte cu un veritabil film color, intercalat cu texte publicitare în alb-negru în care persistă întrebarea: „Cu ce ne-am ales, după Decembrie ’89”, fiind în acelaşi timp o carte de atitudine, care trebuie să ne trezească la realitate, Zorin dovedindu-se intelectualul din totdeauna, apropiindu-se cu discursul de CIOBAN, chiar dacă cartea este mai mult caragielească, libertatea lui Zorin fiind privită cu umor, mai ales că în carte întâlnim personaje şi umor, personaje din imediata realitate şi pe care cititorul le recunoaşte uşor, cartea sfârşindu-se cu întrebarea dureroasă: „Chiar, ce suntem acum? Se învredniceşte cineva să răspundă?”.

Radu Ţuculescu, scriitorul şi omul de radio şi televiziune îl defineşte cel mai bine pe colegul său: „Zorin Diaconescu este un lup singuratic, chiar dacă trăieşte extrem de activ în mijlocul realităţii noastre machiată în culorile democraţiei. Poliglot de rasă, el ştie să spargă coaja aparenţelor exact unde trebuie, descoperindu-ne miezul, adesea putred, duhnind a laşitate şi impostură, a prostie agresivă şi veleitarism dictatorial. Debutul său editorial (conştient amânat) este un fals jurnal despre zilele unei false revoluţii, regizată în stil cinematografic, cu glazură telenovelistică şi care, o bună vreme, a reuşit să ne păcălească. Un fals jurnal despre prima perioadă post-revoluţionară, când marea masă a naivilor fu băgată-n hamuri şi frumuşel, împinsă în culoarul labirintic al democraţiei noastre originale. O luciditate care ascunde multă amărăciune şi un mare talent literar”.