110 ani de la naşterea lui Vasile Scurtu

S-a născut în comuna Parva, la 15 mai, 1906, acolo sus, pe vârful Dealului Preluca Butoaiei, unde ţi se pare că ajungi cu mâna la cer şi eşti mai aproape de Dumnezeu.
Cea care îi va insufla dragostea pentru carte este Susana, mama lui, care, asemenea, Smarandei lui Creangă, învaţă să scrie şi să citească alături de el, vrând să-şi vadă feciorul om cu multă învăţătură de carte. Despre ea scrie în amintirile sale : ,,Dacă trebuie să mulţumesc cuiva pentru tot ceea ce am făcut în viaţă, apoi mamei mele îi revine toată recunoşţinţa’’..
Cele dintâi îndemnuri le primeşte de la dascălul său, George Ciocârlă şi de la preotul Vasile Coşbuc din satul copilăriei sale. Susana este cea care îi descoperă năzuinţele. Larion, tatăl său credea că venirea lui Vasile pe lume îi va fi un real sprijin în gospodărie. Dar n-a fost să fie aşa, pentru că el avea un alt destin. Era destinul omului ce trebuia să se afirme pe plan cultural.
Formaţia sa intelectuală şi-a clădit-o la Liceul ,,George Coşbuc’’ din Năsăud, apoi la Facultatea de Litere şi Filozofie din Cluj, studii pe care le încheie în anul 1930, după care este numit profesor la Liceul,, Mihai Eminescu’’ din Satu Mare. Aici îşi va desfăşura activitatea profesională mai mulţi ani la rând şi va începe o prodigioasă muncă de cercetare istorico-literară şi lingvistică.
Cartea care îl consacră în acest domeniu se intitulează,, Termenii de înrudire în limba română’’, apărută în Editura Academiei, 1966, pentru care această înaltă instituţie de cultură i-a acordat în 1968 premiul ,,Timotei Cipariu’’. Este o lucrare remarcabilă ,,ce nu a mai fost egalată până la această oră în România, în literatura de specialitate pe subiectul rudeniei’’ (Iulia-Elena Hossu )
Această apreciere venită de la un cercetător al lingvisticii contemporane ,,şterge colbul de pe cronicile bătrâne’’, punând în valoare importanţa studiului pe care l-a intreprins ilustrul profesor, coborâtor din lumea mirifică a Parvei.
De acolo, din satul cuibărit la poalele muntelui, a plecat în lume, luându-şi merinde de suflet, graiul în care s-a născut şi pe care îl va pune mai târziu în tiparele lingvisticii româneşti. ,,Intenţionez să studiez graiul năsăudean pe care-l cunosc din copilărie’’, declara el într-un interviu din tinereţe’’. Cu acest gând porneşte la drum încă de pe vremea când făcea cunoştinţă cu lucrările lui Sextil Puşcariu, Nicolae Drăgan, George Giuglea, Th. Capidan şi mulţi alţii.
Vasile Scurtu intră în lumea lingvisticii româneşti cu ,,Termenii de înrudire în limba română’’, prima lucrare românească de onomasiologie şi printre puţinele în lume. Autorul prezintă în cele peste 400 de pagini un material inedit pe care l-a înregistrat, în general, din zona Năsăudului, dar face referiri şi alte zone din ţară: Banat, Oltenia, Muntenia, Crişana, Maramureş, Mehedinţi, Ţatra Oaşului, etc.
Foloseşte aproape tot ceea ce s-a scris în acest domeniu, în ţară şi peste hotare. Adună material, texte şi documente vechi, literatură beletristică şi folclorică pe care le supune unor metode complexe de cercetare.
Ideea de bază o constituie termenii ce denumesc legăturile familiale care s-au format de-a lungul anilor în limba română. Autorul evidenţiază caracterul lor latin, dar în acelaşi timp şi importanţa pe care o au în viaţa poporului român.
Cele opt capitole cuprinse în această lucrare se referă la: rudenia de sânge pe linie colaterală (alianţă), rudenia prin încuscrire, rudenia convenţională, termeni de politeţe şi respect între rude, termeni din atmosfera semantică a nunţii şi termeni care exprimă ideea generală de rudenie. Fiecărui termen analizat i se indică etimologia şi corespondenţa în limbile neolatine, slavă şi maghiară. Foloseşte metoda comparativă pentru a lărgi sfera de cuprindere şi înţelegere a acestor termeni.
Imediat după apariţie, Vasile Scurtu a avut plăcerea să citească 12 recenzii în reviste româneşti de specialitate şi alte câteva în limba franceză. A primit numeroase scrisori din partea unor lingvişti din străinătate care îi elogiau lucrarea. Profesorul Carlo Tagliavini de la Universitatea Padova-Italia, subliniază buna informare, nu numai în romanistică, ci şi în filologia slavă şi maghiară, apreciind cartea ca fiind una dintre cele mai bune şi mai bogate în domeniul romanic în general. ,,D-voastră aveţi cunoştinţe largi de limbi romanice, precum şi o bună informare în domeniul limbii maghiare, ceea ce este necesar pentru o lucrare de onomasiologie românească’’.
Dr. Werner Bahner de la Universitatea din Berlin îi scrie: ,,După părerea mea este un studiu onomasiologic cum se cade. Vă felicit. Voi avea mare nevoie de cartea d-voastră în lunile următoare, fiindcă pregătesc acum un studiu despre elementele lexicale în primă fază a limbii stră-române’’. Aprecieri elogioase primeşte din partea profesorului Semcinski din Kiev, de la prof. Alf. Lombard de la Institutul de studii romanice al Universităţii din Lund-Suedia, de la Jean Perrot, prof. la Universitatea din Paris şi mulţi alţii.
Despre viaţa şi opera lui Vasile Scurtu, au scris după trecerea lui în nefiinţă(1968 ), mulţi cărturari năsăudeni. Cel mai amplu studiu i-l acordă fostul său coleg şi bun prieten, Octavian Ruleanu, prof.univ.dr.doc. Gavril Istrate ,vestitul cărturar, Teodor Tanco, iar Mircea Daroşi îi dedică studiul monografic ,,Pe urmele lui Vasile Scurtu’’. El este şi va rămâne o personalitate care îşi merită cu prisosinţă locul în galeria oamenilor de cultură năsăudeni şi din întreaga ţară.