VASILE SCURTU- UN OM DE MARE CULTURĂ

S-a născut în comuna Parva,, la mijlocul lunii mai, 1906, acolo sus, pe vârful Dealului Preluca Butoaiei, unde se pare că ajungi cu mâna la cer şi eşti mai aproape de Dumnezeu, într-o căsuţă de culoarea albastrului de Voroneţ, în familia lui Larion şi Susana. Oameni simpli, cu slabe posibilăti materiale, dar credincioşi şi foarte de omenie.

Satul Parva are un nume de legendă .El provine dintr-o expresie cezaro- crăiască,, SALVE ROMULI PARVA NEPOS! care ar însemna,, Te salut mică nepoată a lui Romulus’’, expresie rostită de către Iosif al II-lea, împăratul austriac, cu prilejul vizitei sale pe Valea Someşului.

Vasile este primul copil din familia lui Larion şi Susana, după care vor urma încă alţi patru : Cătălina, Ion, Maria şi Şofronia.

Cea care îi va insufla dragostea pentru carte este Susana, mama lui, care , asemenea , Smarandei lui Creangă, învaţă să scrie şi să citească alături de el, vrând să-şi vadă feciorul om cu multă învăţătură. Despre ea va scrie mai târziu că, dacă trebuie să mulţumească cuiva pentru tot ceea ce a făcut în viaţă, apoi mamei sale îi revine toată recunoşţinţa. Pe prima pagină a lucrării care l-a consacrat, stau şi următoarele cuvinte :,, În amintirea mamei mele, pentru străduinţa şi jertfele ei’’.

Cele dintâi învăţături şi îndemnuri le primeşte de la dascălul său, George Ciocârlă şi de la preotul Vasile Coşbuc din satul copilăriei sale. Susana este cea care îi descoperă năzuinţele. Larion, tatăl său credea că venirea lui Vasile pe lume îi va fi un real sprijin în gospodărie. Dar n-a fost să fie aşa, pentru că el avea un alt destin. Era acela al unui om ce trebuia să se afirme pe plan cultural.

A plecat din Parva în ,, Bajul românimii nordice , cum era numit Năsăudul, sau oraşul academicienilor Aici se afirmă ca un elev sârguincios, premiant în activităţile şcolare, drept pentru care este ajutat cu o bursă grănicerească. Este îndrăgit de profesori şi îndemnat să urmeze ştiinţele umaniste.

În anul 1926 se înscrie la Facultatea de litere şi Filozofie în cadrul Universităţii,, Regele Ferdinand ‘’ din Cluj pe care o termină cu succes şi în anul 1930 este numit profesor titular de limba şi literatura română la Liceul,,Mihai Eminescu ‘’din Satu Mare. Aici va lucra şi soţia sa Ileana, colegă de facultate, pe catedra de limba germană.

Vasile Scurtu îşi câştigă foarte repede dragostea şi aprecierea elevilor, dar şi a colectivului în care a intrat. Era tânăr şi plin de entuziasm, călăuzindu-l dragostea pentru profesia care şi-a ales-o. Aici îi va cunoaşte pe viitorii săi prieteni şi colegi care vor sluji mai târziu şi la Liceul,, George Coşbuc’’ din Năsăud : Aurel Şorobetea şi Octavian Ruleanu.

Din amintirile lor rezultă că Vasile Scurtu avea un talent rar întâlnit. Reuşea să convingă cu uşurinţă, iar prin claritatea ideilor şi farmecul expunerii, captiva întreaga asistenţă. Într-un studiu intitulat,, La aniversare’’, scriitorul Nae Antonescu spunea : ,,Vasile Scurtu îşi desfăşoară activitatea la Liceul,, Mihai Eminescu’’ în perioada 1930-1941. De numele acestui harnic profesor se leagă începutul studiilor sătmărene. El devine iniţiatorul studierii trecutului cultural al părţilor sătmărene. În perioada cât a fost profesor la liceul din Satu Mare, a depus eforturi sistematice atât la catedră, cât şi în cadrul cercetărilor ştiinţifice, îndeosebi istorie, folclor şi lingvistică’’. Dovadă este scrierea monografică,, Petru Bran’’ pe care o publică în anul 1939.

Într-un alt studiu dedicat perofesorului Vasile Scurtu, Octavian Ruleanu scrie într-un mod tot atât de elogios : ,, Era un element deosebit de dotat profesional, cu o vocaţie certă pentru cariera aleasă. Receptiv la nou, era printre puţinii admiratori pe atunci ai poeziei moderne, răspândind de la catedră dragostea faţă de simbolistul Ştefan Petică şi faţă de poezia declarativ muzicală a lui Ion Minulescu,,.

Ţinutul Sătmarului îi oferă posibilitatea să se afirme, nu numai pe plan professional , ci şi în domeniul cercetării ştiinţifice. Întegrându-se foarte repede în specificul zonei, Vasile Scurtu îşi creează un front larg de muncă pe tărâm lingvistic şi istoric.

Se dovedeşte foarte interesat în problemele specifice ale regiunii de graniţă, se implică în problemele folosirii limbii române în administraţie, devenind un adevărat tribun al acesteia. Dovedind bune calităţi organizatorice şi administrative, a fost promovat în funcţia de director la Liceul comercial de băieţi din acest oraş.

Funcţia de onoare pe care o va ocupa însă, şi care a rămas în analele oraşului Satu Mare a fost cea de viceprimar, în perioada 1933-1937, când la guvernare se afla PNL. Este alături de Ştefan Benea, primarul oraşului, dr. în drept şi licenţiat al Academiei de Înalte Studii Comerciale.

În această calitate a avut sarcini multiple, ocupându-se în mod deosebit de domeniul socio –cultural căruia i-a acordat o mare atenţie. A înfiinţat trei şcoli primare şi s-a interesat de soarta celor existente, a ridicat monumente, cum este cel al dr. Vasile Lucaciu, s-a numărat printre iniţiatorii Casei Naţionale, astăzi Casa de cultură, a fost un valoros publicist în coloanele ziarelor locale : ,, Graniţa’’,.. Frontul’’, ,, Gazeta’’ şi conduce,, Gazeta Sătmarului’’ ca organ politic săptămânal.

Alături de prietenul său, Octavian Ruleanu, Vasile Scurtu este membru activ al despărţământului,, Astra’’ Satu Mare, fiind prezent la toate manifestările culturale din cele mai îndepărtate colţuri ale judeţului, sprijinind cu vorba şi în special cu faptele, ba chiar şi cu punga larg deschisă, toate acţiunile cu caracter românesc,

Coborând de la catedră în mijlocul locuitorilor urbei, el devine primul gospodar şi mesagerul locuitorilor ei, dar mai ales, purtătorul de cuvânt al românilor.

Vasile Scurtu a rămas o personalitate marcantă în istoria oraşului Satu Mare, recunoscută în multe documente ale vremii, prin faptul că a contribuit prin efortul, dragostea şi priceperea lui la revigorarea vieţii de aici.

Întors la catedră la Liceul care i-a oferit cele mai fericite clipe din viaţa lui, Vasile Scurtu îşi continuă activitatea de cercetare. Va publica studiul,,Cercetări folclorice din Ugocea românească’’, lucrare primită în mod elogios de către presa vremii.

Perioada Dictatului de la Viena îi aduce şi clipe de suferinţă. Este nevoit să se refugieze peste Carpaţi , soartă pe care o îmbrăţişează mulţi dascăli români din Transilvania. Aşadar, între anii 1941-1943 se stabileşte la Craiova, unde va lucra ca professor de limba română la Liceul ,, Fraţii Buzeşti’’. Spre sfârşitul anului 1943 este numit inspector şcolar în minister, fiind repartizat să răspundă de mai multe judeţe din Transilvania printre care şi Năsăudul, căruia îi va acorda o atenţie deosebită. Acum îşi va pune casa din Parva, rămasă nelocuită, la dispoziţia inspectoratului şcolar pentru a o transforma în local de şcoală.

Pentru doi ani este numit director al Liceului,, George Coşbuc’’ din Năsăud, după care , în 1948 se stabileşte la Cluj, acolo unde soţia sa , Ileana , moştenise casa părinţilor ei.

În 1949 îşi susţine teza de doctorat cu titlul,, Termenii de înrudire în limba română’’care îl va consacra mai târziu ca pe un mare lingvist. La Cluj va lucra ca professor la Seminarul Pedagogic Universitar, acolo unde îl are elev pe viitorul actor Florin Piersic.

Între anii 1952-1954, Vasile Scurtu trece printr-un ,,exerciţiu de suferinţa’’. Este condamnat la închisoare, fără să fie judecat. Mai întâi este trimis la muncă la GAS Mogoşoaia, apoi trece prin temniţele de la Gherla, Lugoj şi Galaţi, făcându-i viaţa un adevărat calvar. Se consolează cu gândul că o asemenea soartă au avut-o şi alţi intelectuali ca Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Radu Gyr şi alţii.

Se întoarce acasă cu sănătatea zdruncinată, fără să afle însă motivul condamnării sale. Abia în 1993, la insistenţele fiicei sale, care ajunge în posesia dosarului personal, se află sentinţa : ,, Condamnare administrativă. Membru PNL’’. Acest lucru , Vasile Scurtu nu l-a aflat niciodată.

Era explicabil motivul pentru care toate porţile ierarhiei sale profesionale erau închise, chiar dacă avea cele mai elogioase recomandări din partea unor oameni de înaltă ţinută stiinţifică din cadrul universităţii clujene,

Lucrarea care îi va aduce mari satisfacţii şi îl va aşeza în panteonul lumii ştiinţifice este ,, Termenii de înrudire în limba română’’, publicată în anul 1966 care va fi premiată de Academia Română cu premiul,, Timotei Cipariu’’,fiind prima lucrare românească de onomasiologie şi printre primele din lume.

La doi ani după marele succes , la 19 sept.1968, Vasile Scurtu se stinge din viaţă, lăsând un mare gol în lumea noastră culturală.