Adio! Fotbalul nu mai este o delectare naţională…

Olimpiadele şi sportul în sine, inventate de greci spre a fi o bucurie tuturor, încât şi Socrate mergea să chibiţească, încât încetau şi războaiele, sportul zicem, a cunoscut o răspândire explozivă în secolul de care ne-am despărţit, al XX-lea. Atletismul, sporturile nautice, cele cu mingea mai ales au ajuns de la statutul de ”sporturi aristocratice” la cel „de mase”. Socialismul şi naţional-socialismul ca s-o spunem pe „ ai dreaptă”, au adus noţiunea de sport ca bun pentru sănătatea tuturoror. Cine nu putea face sport sau nu voia, avea dreptul să privească. Nu poţi merge la stadion, la un meci de fotbal, ei bine, aveai stadionul acasă, prin televiziune, ba chiar şi o bere sau o pungă mare de pop-corn, dacă te iubea soţia.

Sfârşitul de secol XX, la care am fost martori adulţii, a transformat rapid sportul şi mai ales fotbalul într-o afacere gigantică , unde sclavii moderni din iarba stadioanelor se vând şi se cumpără pe sume exorbitante, ce bat sute de milioane, iar sportul numit „Fotbal” a devenit un Imperiu cu zeii lui, cu banii lui, cu autorităţile lui, cu tribunalele lui, cu legile lui, aproape autonom în mijlocul statelor (ca să folosesc un termen la care unii jinduiesc). Dacă până mai deunăzi, se socotea că meciurile din Liga I trebuie privite de musai cât mai mulţi „pe sticlă”, ca un bun naţional, la fel de necesar precum pâinea, optica s-a schimbat, fiindcă în goana după rating a televiziunilor particulare, acestea au oferit sume exorbitante asigurându-şi exclusivitatea. Din nefericire, o exclusivitate pentru un segment de spectatori, fiindcă nu toţi suntem părtaşi la Digi Sport, la GSP, UPC(care nu se ocupă deloc cu „acest fleac al secolului alXX-lea”,cum au numit unii sportul).

Dacă locuieşti în Transilvania, atunci ai şanse mici să urmăreşti GSP-ul sau mai noul Digi Sport.Mai dă Antena 1 câte ceva, ca roua din deşert.

Căutând pe Internet, am putut conastata disperarea internauţilor care cereau ajutor să poată vedea

Meciul Ujpest Budapesta-Steaua. Cu un program special, ginerele meu din Statele Unite l-a accesat, iar eu (şi alţii din ţară) nu. Scopul cluburilor a devenit unul singur, sub oblăduirea şnapanului şi veselului Mitică Dragomir: să scoată bani pentru prosperitatea cluburilor, a şefimii pentru binele propriu şi onorabilele blaturi. Publicul e marea mută şi proastă, de care în vremurile noastre bolnav-democratice nu se mai interesează nimeni, ca şi cum n-am fi votat deputaţi, senatori şi alţi mâncători de bugete.

Mult mai uşor a devenit să urmărim meciuri de prin Argentina sau orice altă ţară de peste mări şi ţări decât din nenorocita asta de ţară, unde hoţii şi afaceriştii de toate felurile s-au înmulţit mai rău decât puricii în Evul Mediu. Nu spun că nu ne este lehamite de mânăriile care s-au făcut şi se fac în veselie, paralel cu anchetele DNA, care nu sunt altceva decât un pahar cu apă la un iaz de peşti. Ancheta anchetă şi arbitrul favoriza spre final de campionat de să-ţi crape obrazul de ruşine. Avea dreptate Iancu timişoreanul să explodeze, fiindcă trăim într-o lume putredă şi în plan fotbalistic. Ierarhiile fură aproape la vedere, iar sportivii se îngraşă, se împiedică în sume maride bani ori bat barurile şi bordelurile până i-apucă zorile. Din aşa ceva nu se mai poate naşte niciodată vreo”generaţie de aur”. Nefericitul”socialism” a avut şi el virtuţile lui, iar în sport destule. Acum li-i scârbă sportivilor de „asceză”, precum şefilor de dreptate, acum când cafenelele sunt non-stop şi târfele vedete „şelebre”. Nuferii cresc prin bălţi, dar oamenii prin bălţile morale, nu.