Administraţie
|
Primăria municipiului Bistriţa aduce la cunoştinţă publică faptul că cererile, împreună cu documentele justificative pentru obţinerea unei locuinţe pentru tineri construită prin Agenţia Naţională... |
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud îi invită pe cei mai mici bistriţeni să vină la întâlnirea cu cea mai iubită trupă de animaţie din România. După concertul mult aşteptat, vor fi aprinse şi... |
|
Comisarul şef de penitenciare Lucian SIMAN, director al Penitenciarului Bistriţa şi subcomisar de penitenciare Laura OPRIŞ, şef Biroul Asistenţă Psihosocială, alături de reprezentanţi ai... |
Primăria municipiului Bistriţa aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că în data de 1 Decembrie 2015 cu prilejul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, circulaţia auto în... |
|
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) lansează campania de recrutare a persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experților electorali, din cadrul căruia vor fi desemnați președinții... |
Toate cele 27 de unităţi şcolare de pe raza municipiului Bistriţa au autorizaţie cu privire la prevenirea și stingerea incendiilor (PSI), însă municipalitatea va aloca fonduri, la rectificarea... |
|
Compania Construct Perom din Bistriţa va executa lucrările de deszăpezire şi combatere a poleiului pe drumurile naţionale care tranzitează judeţul nostru, şi anume DN 17 (Dej – Piatra Fântânele), DN... |
Consiliul Judeţean, reunit în şedinţă ordinară, va aproba acordarea a şase titluri de Cetăţean de onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud, distincţii care vor fi oferite la finalul anului.
Este vorba... |
|
Consilierii judeţeni vor aproba, în şedinţa de astăzi, acordarea unor premii pentru elevii și sportivii din județul Bistrița-Năsăud care au obținut rezultate deosebite în anul 2015, la olimpiadele... |
La iniţiativa primarului Traian Simionca, comuna Livezile are un parc de poveste, în care locuitorii se pot bucura de clipe de relaxare. Amenajat cu un buget mult mai mic decât cel prevăzut iniţial,... |
|
20.000 de oameni din Becleanul de pe Someș și din localități în aval vor avea de anul viitor, când nou stație de epurare își va fi atins capacitatea maximă de funcționare, ape mai curate, grație unei... |
După ce la Beclenuț tratarea apei potabile a devenit realitate la parametri superiori, grație unei investiții majore din fonduri europene accesate în baza unui Masterplan derulat la nivel de județ... |
|
“Peste 4,4 milioane de euro investiți doar în ultimii 2 ani în proiecte vitale pentru comunitatea din Nimigea! Concret: 17,7 km de drumuri județene și comunale asfaltate, 17 km rețele de apă curentă... |
Peste 5,5 milioane de euro au fost alocaţi pentru proiecte de investiții în comuna Șieu Odorhei, în ultimii 3 ani, un scurt bilanţ fiind 14,7 km de drumuri asfaltate, 26,2 km rețele de apă curentă,... |
|
DISPOZIŢIE
privind convocarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
în şedinţă ordinară la data de 25 noiembrie 2015, ora 15ºº
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud,
Având în vedere: |
Staff-ul Consiliului Judeţean a parafat cu reprezentanţii asocierii de firme Romco System Bucureşti şi Audiotech Multimedia Group SRL Bucureşti contractul de lucrări de reabilitare şi... |
|
Lucrările de modernizare a DJ 172 G, Livezile-Dorolea-Cuşma, se apropie de final, firma care şi-a adjudecat contractul lucrând în 2 schimburi, pentru a se asigura că va încheia contractul înainte de... |
Firmele DIFERIT şi STRABAG vor executa lucrările de modernizare pe primele tronsoane din DN 17 C şi DN 17 D, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Potrivit... |
|
Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a organizat miercuri, 18 noiembrie, dezbaterea publică privind impactul lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor de pe râul Tisa asupra comunităţilor... |
R O M Â N I A
JUDEŢUL BISTRIŢA NĂSĂUD
MUNICIPIUL BISTRIŢA
P R I M A R
D I S P O Z I Ţ I E
privind convocarea Consiliului local al municipiului Bistriţa
în şedinţă ordinară, în... |
|
ANUNŢ
„Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud
cu sediul în Bistriţa, Piața PETRU RAREŞ, nr.1
organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție vacante de:
|
Staff-ul administraţiei judeţene şi cel al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa au evaluat stadiul lucrărilor la Blocul operator centralizat, în urma supraetajării unui pavilion. În context,... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 15:14
BISTRIȚA FOLK la borna XXIV Cultura
„Foaia enciclopedică literară lunară”, „Revista ilustrată” (an. I, nr. 11, din noiembrie 1898), ce...
Comentarii
Drum lin, domnule profesor Iacob Gușă!
DORU PINTEA -
Vin, 13:40
Plecarea domnului profesor din această lume, îmi lasă o imensă amărăciune în suflet. Mi-a fost...
5 motive pentru a apela la servicii de optimizare SEO ca sa ai un site cu notorietate
Alin Enache -
Joi, 20:17
Avand in vedere vechimea articolului, as vrea sa updatez un pic si sa spun ca mai nou partea de...
Incendiu izbucnit la o casă de locuit din Șieu Măgheruș
Șerban Denis Bârlan -
Joi, 17:04
așa ceva nu se poate să-mi bag picioarele
Incendiu izbucnit la o casă de locuit din Șieu Măgheruș
Șerban Denis Bârlan -
Joi, 17:04
așa nenorocire... 🥀
Cum poți să fi așa de nenorocos 🥀🥀🥀🥀🥀🥀🥀🥀
Victor Știr: Să nu ne îmbătăm cu apă
Iuliu -
Joi, 16:16
„Țara arde și baba se piaptănă”. La desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru...
Aniversări
În zi aniversară, preacucernice părinte IACOB MARGA, preot paroh la Viişoara, vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii noastre, spre...
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Daniel Ionel Olari, preot paroh la Bața.
Gânduri de bine și cordiale urări transmitem doamnei profesor Dănuța Suciu, directorul Școlii Gimnaziale "Petru Rareș" Ciceu Mihăiești.











































